joi, 20 iulie 2017

1. PARTENERIATUL ȘCOLAR INTERNAȚIONAL ÎN PROIECTUL "WHO'S AFRAID OF THE BIG BAD WOLF? PREDATORS IN NATURE AND CULTURE."

         Când, într-o zi a iernii 2011, am găsit informaţii despre propunerea de proiect a unei colege poloneze, am jinduit; îmi doream să fie şi copiii şcolii mele implicaţi într-un asemenea proiect, să profite de o asemenea oportunitate de a învăţa altfel şi, mai ales, de a cunoaşte alte sisteme educaţionale, de a putea compara ce fac ei cu ce fac alţii, de a cunoaşte lumea existentă înafara spaţiului natal. Am trimis într-o doară mesaj către Wioletta şi, surpriză: ne-a acceptat, deşi îi spusesem că nu avem nici un fel de experienţă în domeniu. M-am bucurat enorm şi am început o asiduă corespondenţă, pentru a negocia calendar de activităţi, produse finale, modalităţi de lucru, întâlniri de proiect, etc. N-a fost foarte simplu,dar nici chestii insurmontabile n-am întâlnit, mai ales că toţi partenerii au dovedit multă înţelegere şi dorinţă de a ne ajuta, iar engleza mea învăţată by myself făcând faţă destul de bine bombardamentului on line care a urmat. Fiind la prima experienţă de gen(mai fusesem în mobilităţi individuale doar), am pus mereu întrebări, atât partenerilor, cât şi personalului de la ANPCDEFP,am primit îndrumări punctuale, astfel încât am putut expedia la timp aplicaţia către agenţia naţională. E un fel de a spune, că de fapt a expediat-o unul dintre elevii mei, căci eu am plecat într-o mobilitate individuală în Finlanda cu puţin timp înainte de deadline, astfel încât elevul meu(mulţumesc, Silviu!!!) a fost "maestrul de ceremonii" în printarea/semnarea/verificarea şi expedierea materialului la Bucureşti, eu monitorizându-l prin telefon şi e mail. A urmat aşteptarea. Până în vară. Lungă aşteptarea şi plină de emoţii. Am avut şi coşmaruri. În toate eram respinşi, ba şi certaţi. Zilele de vară treceau greu de tot, părând că abia se târăsc, de unde erau, cândva, teribil de grăbite.Şi a venit rezultatul: Mai întâi afişat pe situl agenţiei şi apoi anunţat prin e mail: Nr. 5794 / 28.06.2011 Către , Scoala cu cls. I-VIII Nr. 9 Ion Creangă Suceava Stimată doamnă director / Stimate domnule director, Vă mulţumim pentru interesul acordat Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii si ne face plăcere să vă anunţăm că aplicaţia depusă de instituţia dumneavoastră si înregistrată cu numărul de referinţă 11-PM-695-SV-PL a fost evaluată pozitiv, obţinând un punctaj total de 100 de puncte. Parteneriatul are aprobat un număr suficient de parteneri pentru a primi finanţare. Vă rugăm să urmăriţi cu atenţie materialele informative si anunţurile afisate pe site-ul www.llp-ro.ro si să completaţi Contractul respectând precizările formulate pe site. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, ANPCDEFP va organiza în lunile octombrie-noiembrie 2011 reuniuni cu beneficiarii în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de managementul proiectului si organizarea mobilităţilor transnaţionale. Data exactă a acestor reuniuni va fi anunţată pe site-ul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Vă felicităm si vă dorim mult succes în activitatea dumneavoastră. Coordonator Dept. Comenius Corina Popescu Deci...aşa a început "Whos afraid of the big bad wolf?"

A fost o ocazie extraordinară pentru noi, ocazie de a cunoaște, de a învăța, de a compara- moduri de viață, mentalități, școli și școlari, oameni și locuri, tradiții și actualitate. Câte ceva despre proiectul nostru aici. Si aiciaiciaici și aici. Și aiciaici și aici. Am invîțat de toate. Am și creat. A fost o experiență de neuitat!

Ce am mai facut în ultimii 5-6 ani?

 Multe. De toate. Si rele, dar mai multe bune. Uneori mai evidente, alteori cunoscute doar de noi, dar au fost multe evenimente care au însemnat muncă susținută, insistență, reluări, tensiuni uneori. Am mai crescut. Am acumulat. Am experimentat. Am învățat. Am și greșit, și am suferit, și am plâns, și ne-am și certat. Dar am reluat. Sau măcar am încercat.
 Pe rand, vom aduce la lumina esențialul din ceea ce stă ascuns sub praful timpului așezat aici de la început de deceniu. E un praf pe care nu ni l-am dorit, dar știti cum spune cronicarul: Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii. Ca urmare, s-au strâns de toate în tezaurul organizației noastre școlare. Am vrea să le împărtășim. Fie și virtual.  De ce? Pentru ca avem ce să spunem. Și ce să arătăm. Și, uneori, ce să regretăm. Pentru că numai împărtășite trăirile noastre devin modele, puncte de plecare, exemple de cum se poate/ nu trebuie sa se traiasca viața în școală.

miercuri, 19 iulie 2017

Blog în comă profundă. Încercăm resuscitare.

După ani și ani....zice o melodie. După ani și ani...
Pauzele lungi au fost singurele prezențe concrete ale acestui blog în ultimii ani  în lumea pe care și-o dorea aproape. Pauzele repetate și absențele lungi sunt, de obicei, preludiul unei morți anunțate....
Nu școala prezentată aici are vreo vină în inducerea acestei stări de comă. Școala a continuat să existe, să crească, să se dezvolte...Nu foarte ușor, nu spectaculos, nu pe măsura posibilităților sale(departe chiar de asta!), dar s-a străduit să trăiască. Frumos. Și bine. Și frumosul și binele venind nu doar de la oamenii săi, ci și de la cei care, chipurile, diriguiesc prioritatea națională numită educație. Ca urmare, nici frumosul n-a fost tocmai frumos și nici binele n-a fost mereu bine.
Inițiatorul blogului a indus coma propriei creații. Nu neapărat voit. Situații zăpăcite, evenimente aiuritoare, discuții contradictorii, afirmații incredibile, toate consumatoare de timp, de nervi, de răbdare, au contribuit la retragerea în sine, la renunțări, la lehamite și la o pauză pe perioadă nedeterminată.
Revenim. Ar fi bine să putem deveni o oglindă. O oglindă care să reflecte gânduri, fapte, visuri, proiecte, realizări, puncte tari, puncte slabe, amenințările și oportunitățile ce ne stau ăn față. Printre planificări și deadline-uri, legi și ordonanțe de urgență, miniștri, inspectori și directori, examene și excursii, simulări și ședințe, note și calificative, baluri și concursuri, promisiuni și abandonuri, angajamente și renunțări, șefi de promoție și corigențe, olimpiade și repartiții computerizate...
Revenim, deci.  Cu credința că, fie și doar ca ideal(care, ca orice ideal, nu poate fi atins, nu?), merită să încercăm să renaștem. Nu va fi tocmai ușor; e nevoie de spirit de echipă,  de solicitudine, de colegialitate, de timp, de empatie, de reconsiderarea ego-ului, de repoziționare în cadrul organizației, de regândirea rolului individului în cadrul grupului...E nevoie de spirit de sacrificiu, de răbdare, de dăruire...E nevoie de visuri, de aripi, de zbor...
Doar împreună, și cu toate valorile și principiile mai sus menționate devenite laitmotiv al activității tuturor, putem crea un proiect de dezvoltare  instituțională real, care să schimbe paradigma existenței noastre ca instituție de cultură de cea mai bună calitate. Doar așa am putea ieși din situația de navigant în derivî în care suntem de ani întregi(eram gata să spun de ani buni, dar nu e nici pe departe așa).  Doar așa am putea deveni o organizație puternică, viabilă, demnă și respectată în comunitatea din care face parte. Altfel, orice schimbare despre care se face vorbire nu rămâne decât o chestiune de campanie, de probă de concurs de directori, de măiestrie în a plagia, de pe cine știe ce siteuri, documente complet rupte de realitatea în care muncim. Și în care trăim, nu? Doar școala ne ocupă mare parte a timpului individual, nu? Sau doar clamăm aceasta, atunci când vrem să arătăm de ce merităm ceea ce solicităm guvernanților noștri...
E mult de lucru. Sunt multe de făcut. E și cu cine să se facă schimbarea paradigmei. Trebuie doar să se vrea. Real. Activ. Efectiv. Trebuie să se dea un semnal. Puternic. Clar. Fără mișcările de dute-vino cu care am fost amețiți de mult prea multe ori și de mult prea mulți ani.
Visez doar, sau e posibil? Vom reuși să producem schimbarea? Posibil.....improbabil....Rămâne să ne demonstreze timpul că e doar vis, ori că visul e transformat în realitate....
Până una-alta, oglinda e aici...Va incerca să reflecte cât mai mult! Și cît mai bine. Din perspectivă personală, desigur.

De reactualizat...

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU PENTRU TINE...DASCĂLE

Te miri că-ți scriu aceste rânduri, pierzând din timpu-Mi prețios,
Că îți trimit a Mele gânduri, pe-un zâmbet de copil frumos?
Eu te-am ales din ceata mea de îngeri, așa cum tu alegi o floare,
Uitându-te că e frumoasă, și pură, și mirositoare...
Eu te-am ales știind că poți cuprinde, cu inima-ți întreaga omenire,
Că poți salva de la uitare, copiii, numai cu iubire.
Am pus în sufletu-ți curat atâta dor și- nțelepciune,
Să luminezi cu ea un veac, povățuind întreaga lume.
În tine Eu mi-am pus speranța, a Mea iubire și a Mea iertare,
Știind că ești apostol pentru oameni, și pe pământ, a Mea sfântă chemare.
Nu e ușor ce ți-am menit să faci, în astă viață pământească,
Dar știu că toate-ai să le-mpaci cu bunătatea ta cerească...
Făr să te plângi măcar o dat vei merge zilnic către școală,
În clasă vei fi fericit, uitând de greu, uitând de boală.
În jurul tău vor sta copii ce te-or iubi ca pe o mamă,
Cu dragoste te-or îmbrăca, din flori ți-or face-n cap năframă..
Cu ei vei râde, vei cânta și-atunci când sufletu-ți va plânge,
Vei ști s-alini doar cu-un cuvânt un suflet trist care se frânge.
Din inimă și al tău suflet vei da cuvânt de-nvățătură,
Și pe pământ nu va mai fi ,ca tine, gingașă făptură!
Te vei juca ades cu ei redevenind cu drag copil,
Să sari, să zbori, să înalți zmeie..nu-ți va părea că-i dificil.
In jurul tău vor sta ca sfinții, copiii, ascultând povești
Cu sfântul har ce-l porți în suflet nu-ți va fi greu să îi uimești!
Îi vei certa pentru-o prostie și sufletu-ți va lăcrima,
Doar Eu vedea-voi scumpe lacrimi cum cad pe suflet ca o stea.
Eu te-am trimis ca să-mi înveți copiii, ce e iubirea, ce e dăruirea,
Apostol te-am trimis cu misiune, ca dascăl, să-i înveți ce-i mântuirea.
Să-i scoți din întunericul uitării și cu lumina ta să-i ocrotești,
Povățuindu-i ani de-a rândul, tu vei vedea prin ei cum crești.
Ei vor fi veșnic tainica-ți oglindă, în ei putea-vei să te oglindești,
De vei privi atent spre dânșii, pe tine ai să te privești!
Îi vei iubi pe toți mereu, vei suferi pentru-a lor lacrimi,
Vei încerca din răsputeri să îi ferești de-a lumii patimi.
Cu drag ei te-or privi mereu și mamă-adesea îți vor spune,
Să-mi spui acum dacă mai știi, pe lume-asemenea minune!
Când bătrânețea te va prinde și-n păr va pune ghiocei,
De școala care-ți este dragă te-i despărți, dar și de ei.
Nu plânge, căci în a lor inimi tu pururea vei rămânea,
E-un loc menit doar pentru tine, să fie-al tău de-a pururea!
Iar când va fi să lași în urmă această scumpă-a ta menire,
Și pentru tot ce ai făcut cu drag să capeți mântuire,
Să nu verși lacrime amare, la cer cu drag te rog sa vii!
Ți-am pregătit și-aici o școală, de minunați îngeri-copii!!

Sunt gândurile unei colege, Gabriela Munteanu. E nevoie, din când în când, de lecturarea lor. Pentru noi...Pentru ei....Pentru Școală...