Din când în când, dar nu cu densitatea şi înverşunarea cu care sunt prezentate aspectele negative, mai apar în presă şi informaţii despre ceea ce se întâmplă frumos şi bine în şcoala românească, cu adolescenţii români. Nu au informaţiile acestea aceeaşi forţă a verbului ieşit din peniţa gazetarului pentru că nu asemenea articole vând ziarul. Ciocoflenderul de pe stradă cumpără gazeta dacă apar pe prima pagină moni şi iri şi cruduţa şi mai ştiu eu ce leşinături făcute vedete tot de presă. Copii deştepţi şi muncitori, artişti ce-au transformat arta în însăşi existenţa lor, inventatori premiaţi pe la saloanele internaţionale apar pe ici-colea. Că profesori dedicaţi, care clădesc suflete în anonimat nu am a mă aştepta să-i văd subiect de presă, obiective majore pentru investigatorii media.
Aşa că m-am mirat şi bucurat în acelaşi timp de materialul ce vorbeşte despre un copil harnic, pasionat, unul dintre vârfurile generaţiei sale, unul dintre ambasadorii şcolii româneşti. E dovada vie că se poate. Că se munceşte. Că se gândeşte în România. Încă. Este cel mai elocvent exemplu al faptului că cine vrea, poate! Este, pentru un dascăl care-şi iubeşte profesia, un bun material didactic pe care îl va folosi la orele de dirigenţie.
