Altfel de concurs, aceleași rezultate meritorii

Istoria, tradițiile, limba, obiceiurile, portul popular și folclorul, personalitățile culturale, gastronomia și frumusețea plaiurilor sunt comori inestimabile, care definesc un popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor. Importanța cunoașterii valorilor identitare capitale, la nivel individual, comunitar și național, este fundamentală pentru înțelegerea și consacrarea locului lor în lume. Într-o lume mereu în schimbare, în care putem călători, cunoaște, experimenta, compara, este minunat să dorim să ne întoarcem ACASĂ, oriunde în ROMÂNIA, dar pentru aceasta, copiii trebuie să își cunoască rădăcinile și să prețuiască tot ce este românesc și ne reprezintă ca popor.

În 30 martie anul curent, în format on line, s-a desfășurat concursul „În jurul arcului carpatic - suntem cu toții români.” Acesta reprezintă un proiect educațional regional/interjudețean de amploare, prezent pe listele CAER din 2023, 2025 și 2026. organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași, dedicat promovării identității naționale și valorilor culturale în rândul elevilor. Aflat la a șasea sa ediție, proiectul are ca scop stimularea interesului pentru cunoașterea regiunilor țării din punct de vedere istoric, geografic, cultural, etnografic și promovarea valorilor naționale, care, pe lângă dezvoltarea la copii a mândriei naționale, încurajează promovarea toleranței, acceptării diversității culturale, lingvistice și etnice și respectului pentru oameni și natură, într-un cadru dinamic, competitiv, dar şi prietenos. Încă din momentul semnării acordului de parteneriat cu organizatorii, elevilor li s-au prezentat condițiile de participare:, cele mai importante fiind  Activitatea se adresează tuturor elevilor claselor V-XII din județul Iaşi, din alte județe și țări care vor să realizeze prezentări PowerPoint pe temele date în limba română sau engleză.  Prezentările-originale și realizate integral de către elevi-vor conține maximum 10 slide-uri, în care se vor introduce imagini, text, muzică, animație. Coordonatorii își asumă responsabilitatea originalității lucrărilor trimise. O prezentare va dura maximum 5 minute.

Domeniile de concurs propuse de organizatori au fost: 1. Literatură (personalități, evenimente, etc.) 2. Artă (muzică, pictură, sculptură, dans, cinematografie și sport) 3. Științe (personalități, evenimente, invenții, inventatori,...): 4. Istorie personalități, evenimente 5. Turism (atracții turistice, gastronomie, etc.)

Școala a participat cu trei echipe, toate trei premiate, după cum urmează: 1. Secțiunea Turism: Maria Iavorenciuc si Yanis Petru Grigoriciuc- premiul I, coordonator prof. Alina Nistor ,

2. Secțiunea Istorie: Ilinca Amariei și Emma Hoza- premiul III, echipa coordonată de prof. dr. Luminița Martiniuc

și Amalia Elena Chira și Flavius Matei Ungureanu- premiul II, sub coordonarea, prof. Daniela Baltaru.

Felicitări copiilor! Mulțumim doamnelor profesoare care i-au îndrumat! Succes tuturor și în viitor!

Cu tristețe, despre o istorie care se repetă

Când încep să învețe organizat istoria, copiilor li se spune că merită să învețe povestea omenirii, cu bunele și relele ei, ca să nu repetăm greșelile trecutului. Așa o fi, doar că, în ultima vreme, se pare că lumea nu mai ține cont de asta și, urându-i-se cu binele, reînvie concepte, și proiecte, și blesteme pe care le credeam îngropate definitiv undeva în dosul șurii istoriei. Politicieni, și organizații, și oameni oarecare redevin călăi pentru alți nefericiți pământeni. Și copiii asistă neputincioși, și suferă, și mor pentru că adulții lumii au dat în mintea copiilor. Se joacă de-a hoții și vardiștii, doar că nu cu puști de lemn și gloanțe de carton, ci cu arme sofisticate, și acelea făcute din ceea ce ar fi trebuit să fie școli, și locuri de joacă, și hrană pentru copii. Cu tristețe, copiii noștri au comemorat ziua holocaustului românesc. Cu tristețea pe care ți-o dă descoperirea unui adevăr multă vreme ocultat, acela că neamul căruia îi aparțin nu e alcătuit doar din oameni buni, și iubitori, și generoși, și solidari, așa cum s-a tot spus zeci de ani, ci și din oameni răi, invidioși, orgolioși, gata să trădeze idei, principii și oameni pentru interese personale. Cu tristețea că, doar cu mai puțin de un veac în urmă, oameni obișnuiți, urmași ai celor mai viteji și mai drepți dintre traci, nu-i așa, au putut să fie părtași la o acuză colectivă și la o crimă colectivă. Sigur, nu toți au fost așa, dar și dacă era doar unul care să își dorească moartea unui neam întreg ar fi fost prea mult. Și dacă doar unul, unul singur, ar fi murit pentru vina de a aparține acelui neam, era mult prea mult. Au fost mii. Au fost zeci de mii. A fost mult prea mult. Și încă ne mai îndoim. Și încă mai punem sub semnul întrebării. Și încă refuzăm să acceptăm. Proiectul Pe urmele pașilor pierduți, coordonat de prof. Daniela Baltaru și derulat în colaborare cu biblioteca școlii și cu profesorii Croitoriu Cristina , Solcan Mirela, Tcaciuc Narcisa si Romașcan Mircea și-a dorit să sensibilizeze copiii (dar nu doar pe ei) cu privire la tragediile celuilalt veac.. Elevi din clasele a VIII a au vizionat documentarul Copiii ultimului lagăr, discutând apoi, pe marginea lui, despre ororile soluției finale la care și noi am fost parte. Numeroși elevi din clasele a V a si a VII a au citit cartile Baiatul cu pijamale în dungi, Eu sunt 70072 și au transmis colegilor impresii și sentimente create de lectură. Multa emoție transmit desenele copiilor din clasele gimnaziale inspirate din lecturi și vizionarea unor filme, desene cu care s-a organizat o miniexpoziție în școală. . Proiectul și-a dorit să fie un semnal de alarmă. Pentru copii și adulți deopotrivă. Cine nu învață istoria, o va repeta. Și nu doar cu realizările ei extraordinare. Ceea ce se întâmplă acum la porțile Orientului și în câmpiile est europene reprezintă cea mai concretă și nefericită dovadă.

Gânduri pentru Mariana...

Se vede că e acolo, undeva, de unde mai îmi dă câte un brânci, ca să mă împingă să fac ceva, să ies din hibernare, să renunț la comoditate...E, undeva printre copiii școlii, ori pe după poarta de intrare, ori ascunsă pe după vreun mușuroi de omăt prin care veneam, cândva, amândouă de la școală. Ori poate pe după perdelele ce nu se mai mișcă de multă vreme la ferestrele care altădată erau mai mereu deschise...
Am trecut zilele trecute pe sub ferestrele tale, Mariana. Era întuneric, era liniște, se simțea în aer parfum primăvăratic de zambile....Ici-colo ferestre luminate prin care se ghiceau familii adunate la masă, copii făcându-și teme, ori jucându-se pe tablete, bunici adăstând în pat...Doi pisoi se hârjoneau într-un tufiș de sub balcon, câini au prins să latre când m-am oprit să te salut...
Nu știu cât am rămas acolo, privind la ferestrele tale, om bun. Vor fi fost secunde, minute bune...Puteau să fie și ceasuri....mi-am lăsat mintea să fugă de ceea ce trebuie, de ceea ce se poate, de ceea ce e bine și ți-am vorbit, Mariana. Despre ce mai face cutare și cutare copil ajuns acum om mare și responsabil. Știi, Mariana, când ne-am dus cu o liotă de puști, toți ai tăi(că eu abia îi luasem pe cei de-a cincea din căușul sufletului tău) la Bodnăreni? Ce ochi strălucitori aveai! Cât de frumos le-ai vorbit oamenilor acelora, pe care îi vedeai prima dată! Cu câtă bucurie ai intrat în bisericuța boierului Luca Arbore și cum îți căutau privirea toți copiii!  Copiii aceia încep să fie părinți, draga mea, și cât de mult te-ai fi bucurat să îi vezi, să îi asculți, să vezi ce frumos au evoluat! Câte sfaturi ar fi primit de la tine și fetele, și băieții! Și cîte ne-am fi spus noi două, dragă doamnă două cafe! Și sunt sigură că ai fi venit cu mine prin peregrinările prin lume, căci știu că nu-ți plăcea să stai, pur și simplu, într-un loc, decât dacă era musai și dacă așa făceai ceva de folos cuiva. Și m-ai fi cărat la tine acasă, la mămuca ta din Trușeștii Botoșanilor, acolo unde te-ai și întors de tot...
Nu te-ai ținut de cuvânt. Nu ai colindat țara roată, așa cum spuneai când scăpam noi pe coclauri. Nu ai avut răbdare să ies și eu la pensie și să ne prostim prin te miri ce stațiune și să-i facem să se închine pe bătrânii de acolo. De fapt, nici n-ai apucat să te bucuri de pensia ta....Ai lăsat tot și ai plecat...De tot...Departe...
Mi-i dor de tine, Mariana, așa cum mi-i dor de frații mei! Mi-e sete de tine, om minunat, de la care am învățat să fiu mai bună, mai răbdătoare, mai înțeleaptă! Te-am bârfit nu demult, Mariana, cu mama și cu fratele meu, la nunta căruia ai fost, bucurându-ne cu inepuizabila ta vervă!
Mi-i dor de tine, de vocea ta puternică, de energia ta debordantă, de optimismul tău contagios, de puterea ta de a trece peste mizeriile vieții cu detașarea pe care doar un om superior o are. Mi-e dor de tine și mă rog să te aibă în paza lui bunul Dumnezeu și acum, și pentru următorii șapte ani, și pentru câți vor mai fi până la sfârșitul veacurilor! Odihnește-te în pace, om frumos! Fie-ți țărâna ușoară, Mariana Vătcărău! 

La mulţi ani pentru eternitate, bădiţă Grigore!

Cu bucuria întâlnirii cu un prieten drag, ne-am amintit astăzi, împreună cu câţiva dintre cei care au avut bunăvoinţa să ne urmărească, cu bădiţa Grigore Vieru. Folosesc acest apelativ pentru blândeţea lui, pentru căldura şi simplitatea lui, pentru că a intrat profund în obiceiurile româneşti şi bănui doar că i-ar fi plăcut să îmi audă copiii spunându-i aşa. În câteva minute, profitând de pauza mare, copiii au amintit colegilor, dar şi profesorilor lor, de faptul că bădiţa Grigore ar fi împlinit azi 76 de ani. Ar mai fi avut destul timp să scrie. Şi să gândească. Şi să lupte pentru visul lui rămas orfan.N-a fost să fie. Ne-a lăsat orfani pe noi, cei care îi descoperim frumuseţea sufletului cu fiecare vers pe care i-l citim.
A scris bădiţa Grigore despre suferinţă; despre suferinţa provocată de războiul ce i-a luat tatăl la vârsta la care abia deschidea ochii spre viaţă şi spre lume; despre suferinţa provocată de foametea ce a secerat mii de vieţi, despre foamea care l-a măcinat şi care l-a făcut să-şi dorească un ochean ce putea să mărească firimitura de azimă până la mărimea unei pâini pe care s-o poată mânca pe îndelete şi pe săturate.
A mai scris despre mama; despre mama lui, pe care a idolatrizat-o, căreia i-a închinat lumea poemelor sale, dar şi despre mama în general, fiinţa ei fiind prima icoană, primul model, primul principiu de viaţă, prima raţiune a existenţei copiilor. Ei, mamei, i se confesează, ei, mamei, i se plânge, ei, mamei îi adresează cuvinte de laudă ori strigăte de ajutor, căci numai ea, mama, îl poate înţelege, sfătui, asculta, sprijini.
A scris bădiţa Grigore şi despre Ţară, o Ţară pe care a purtat-o înlăuntrul său, asemeni unei gene rare, care l-a făcut să vibreze la orice cuvânt, fie el laudă ori sudalmă, adresat pământului pentru care a respirat. Ţara lui Vieru este Nirvana sa şi a celor aidoma lui, fiinţe transfigurate de un ideal la care tot mai puţini(şi mai puţin) îndrăznesc să cugete. Ţara lui Vieru este mai presus de pământeanul perceput de fiecare dintre noi; Ţara lui este nemărginirea unui vis şi realitatea care va să fie. Căci ce e scris trebuie să se întâmple.El, ţăranul acesta înţelept de la Pererita, nu are alt merit decât că a văzut, o clipă mai devreme, viitorul.
Şi a scris bădiţa Grigore şi despre limba română, limba care i-a fost interzisă, limba batjocorită a părinţilor şi moşilor lui, limba care i-a susurat în urechi şi pe malurile Prutului, şi la Orhei, şi la Putna, şi în Oltenia, şi în Ardeal, şi la Arad, şi la Constanţa. În limba aceasta a gândit, a scris, a cântat în felul său unic pământul şi oamenii şi cultura românească. În limba aceasta au recitat astăzi Ariadna, Angela, Iris, Aura,cele două Diane, în limba aceasta au cântat Iuliana şi cele două Alexandre, în sunetul cântecului popular românesc au dansat Iuliana, Cătălina, Crina, Andreea, Dianele, Gabrielele şi mai multe Alexandre. În felul acesta i-au spus copiii mei La mulţi ani! lui Grigore Vieru.
Am fost fericiţi, timp de două ceasuri, alături de frumoşii noştri confraţi, mai mari, e adevărat, de la asociaţia studenţilor basarabeni din România, ai căror invitaţi am fost după amiaza. Mulţumim lor şi invitaţilor lor- printre ei Ion Cozmei şi Mihai Vicol- precum şi generoaselor şi prietenoaselor noastre gazde, colectivul de la Bibliteca Judeţeană "I.G.Sbiera".
Despre eveniment şi, fireşte, despre noi, şi aici.