HEPA – Health-Enhancing Physical Activity - continuă

Proiectul HEPA Olympics, proiect în care școala noastră e partener activ, susține formarea cadrelor didactice ca ambasadori HEPA, dezvoltarea unei culturi instituționale orientate spre mișcare și integrarea activităților fizice în viața școlii, dincolo de ora de educație fizică. În spiritul acestui tip de activități și în conformitate cu angajamentele asumate prin contractul cu finanțatorii, în școală se derulează, în continuare, activități care militează pentru crearea unei stări de bine prin intermediul activităților sportive. Și în lunile februarie și martie echipa de proiect a derulat activități care contribuie atât la promovarea unui stil de viață sănătos, cât și la crearea unei atmosfere vesele, destinse, precum și a unei atitudini pozitive. Pauze active, jocuri de mișcare, pauze în pași de dans, bulgăreala haioasă, joaca în curtea școlii printre și cu copiii, Spartachiada profesorilor, crosul caritabil ”Alerg pentru mama”, exerciții în sala de forță sunt doar câteva dintre activitățile organizate și desfășurate de echipa de proiect în școală sau împreună cu partenerii în alte spații potrivite pentru numărul de participanți și obiectivele propuse. Au fost (și rămân în continuare, pentru că proiectul este în derulare) ocazii excelente pentru a promova valențele educative ale educației fizice și sportului, beneficiile practicării exercițiului fizic și impactul pozitiv al sportului asupra dezvoltării fizice armonioase a organismului și asupra sănătății.

“HEPA Olympics” (HEPA-O) Grant Agreement 101183581 finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS-SPORT-2024.

Punți Educaționale între Seveso și Suceava: Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” în inima învățării europene

Mă întreb, de fiecare dată când citesc tot soiul de potlogării ale celor care urlă împotriva UE, câți dintre ei au avut parte de colaborări cu parteneri din uniune încă de la vârsta copilăriei. Câți dintre ei pot spune că au fost implicați efectiv în lucrul cu colegi din școli europene? Câți pot face comparații pe bune între școala românească și o școală europeană? Fiecare cu bunele și cu relele lor. De ei, de cei care au fost până de curând școlari și acum, destul de mulți, urlă împotriva uniunii, proferează tot soiul de absurdități și mai au puțin până când nu vor mai rămâne doar vocali, ci vor deveni violenți fizic., de ei mă întreb. Că de cei care au plecat adulți și, fie au rămas acolo unde și-au găsit loc pentru cuib, fie s-au întors acasă realizați financiar, dar fără să fi învățat nimic din etica socială și a muncii de pe acolo, nu cred că merită să îmi bat capul. Și am asemenea exemple. După cum am și contraexemple, ale unor oameni care dorindu-și o viață mai bună aici, au plecat, au muncit pe brânci, au strâns din dinți, au învățat, în paralele, inclusiv în universități, și s-au întors și își fac treaba de aici cu devotament, cu bucuria de a împărtăși, fiind, cumva, punți între două (sau mai multe) culturi. Și copiii pot fi asemenea punți către ceilalți, către ceea ce a dus civilizația umană înainte, către ceea ce se poate realiza împreună într-o lume pe care, oricât ar huli-o unii și alții, e tot mai globalizzată și tot mai în beneficiul tuturor. A, că nu e la fel pentru toți, că nu putem fi de acord cu tot ceea ce se întâmplă acolo sau dincolo, e firesc, dar ne așezăm la masă și discutăm, și dezbatem, și argumentăm, până când ceea ce e spre binele marii majorități devine regulă. Se vrea egalitate deplină. Nu se poate. Pentru că, ne place sau nu, noi oamenii, nu suntem egali nici de la mama natură și n-avem cum să pretindem să fim egali. A, să ni se ofere șanse egale, da. Să se ofere posibilități echitabile, da. Nu, însă, o egalitate aplicată ad literam. La fel cu popoarele ; ce egalitate să fie între români și … suedezi, de pildă? Are românul etica tăcutului nordic? Are etica muncii acestuia? Are el, românul, responsabilitatea urmașului wikingilor? Atunci? Despre etică și echitate, despre muncă și responsabilitate, despre valori comune și diferențe specifice, despre provocările și rigorile societății postmoderne a fost vorba în vizita pe care un grup de elevi și profesori de la noi a făcut-o la o școală italiană parteneră. Cei care, de această dată, au construit punți, sunt : Alexa Bianca-Ioana, Grădinariu Horia, Marișcu Iustin-Constantin, Matei Ștefan, Muntean Ema-Ștefania, Nistor Anastasia-Ioana, Ștefancu Medeea-Maria (cu toții din clasele a VII a), Andronic Răzvan-Ștefan, Baban Sofia-Mădălina, Nuță Alexia-Maria, Pușcașu Gabriela-Mariana, Tîmbus Ema-Andreea (aceștia din clasele a VIII a). Au supravegheat munca de integrare a lor în cea a spațiului școlar european profesorii Cîmpan Georgeta, Păstrăv Smaranda și Beligan Ionuț.

De la coordonatorul de proiect, doamna professor Georgeta Cîmpan, am primit: În perioada 2 – 6 februarie 2026, un grup de doisprezece elevi și trei cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” a participat la o mobilitate europeană de impact la Istituto Comprensivo „Via Adua” din Seveso, Italia. Departe de a fi o simplă vizită, această experiență a reprezentat un laborator viu de inovare pedagogică, unde barierele lingvistice și geografice au fost înlocuite de un limbaj comun: cel al cunoașterii și al competențelor digitale. Obiectivul central al mobilității a fost integrarea elevilor români în fluxul educațional italian, punând accent pe metodele de predare STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și pe dezvoltarea gândirii critice. Elevii noștri nu au fost doar observatori, ci participanți activi în laboratoare de robotică, ateliere de experimente chimice și sesiuni de lucru colaborativ pe platforme digitale. Sistemul educațional din Seveso, recunoscut pentru abordarea sa incluzivă și tehnologizată, a oferit un cadru ideal pentru ca elevii suceveni să își testeze abilitățile de adaptare. Elevii au învățat ce înseamnă toleranța, respectul pentru diversitatea metodelor de lucru și importanța standardelor educaționale comune la nivelul Uniunii Europene. „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care am lucrat în echipă la laboratorul de științe. Deși la început mi-a fost teamă că nu mă voi face înțeles, am realizat rapid că experimentele sunt aceleași peste tot.” a declarat Iustin, elev în clasa a VII-a. Coincidența calendaristică a făcut ca mobilitatea să se desfășoare chiar în săptămâna premergătoare deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă, un context care a infuzat întreaga activitate de la Seveso cu o energie aparte. Pentru a celebra acest moment, catedra de educație fizică a Institutului „Via Adua” a organizat un turneu de volei de trei zile, la care au participat echipe mixte formate din elevi români și italieni. Dincolo de scorul de pe tabelă, miza a fost colaborarea sub presiune și comunicarea non-verbală. Elevii de la Școala „Ion Creangă” au demonstrat o agilitate remarcabilă, integrându-se rapid în strategiile de joc ale gazdelor. Punctul culminant al săptămânii a avut loc vineri, când comunitatea școlară a avut onoarea de a primi vizita unui sportiv paralimpic originar chiar din Seveso. Prezența acestuia a transformat sala de sport într-un spațiu al reflecției și al admirației profunde. Sportivul le-a vorbit elevilor despre parcursul său, despre cum obstacolele fizice pot fi depășite prin forța caracterului și despre importanța sportului ca instrument de reabilitare și incluziune. Nu a fost însă doar o sesiune de discursuri; vizita a inclus activități sportive comune, în care elevii români și italieni au experimentat, alături de campion, elemente de sport adaptat. Această interacțiune directă a demontat bariere și prejudecăți, oferindu-le tinerilor o lecție de viață pe care niciun manual nu o poate preda: egalitatea de șanse în fața efortului și a pasiunii. „Întâlnirea de vineri a fost cel mai emoționant moment. Să vezi un campion care nu se lasă bătut de nicio dificultate te face să îți reevaluezi propriile scuze. Când am jucat împreună, am înțeles că limitele sunt, de cele mai multe ori, doar în mintea noastră. Mi-a dat o motivație enormă să nu renunț atunci când ceva mi se pare greu la școală,” a mărturisit Gabriela, vizibil marcată de experiență. Succesul mobilității din februarie confirmă faptul că educația nu mai are frontiere. Parteneriatul cu școala din Seveso este doar o etapă dintr-un parcurs mai amplu de digitalizare și modernizare a actului didactic la Școala „Ion Creangă”. Prin Erasmus+, elevii noștri primesc „busola” necesară pentru a naviga într-o lume globalizată, unde competențele transversale și capacitatea de colaborare internațională sunt atributele definitorii ale succesului.

Wikipedia nu ştie că şi în România se face şcoală. Şi nu sunt ei vinovaţi că nu figurăm în tabelele cu rezultate.

Nu putem sta alături de greii educaţiei la nivel mondial. Nu merităm un asemenea loc la festinul minţilor luminate. Nu pentru că n-am putea, ci pentru că, din varii motive(de cele mai multe ori nu ştim decât să arătăm cu degetul către ogrăzile celorlalţi, din păcate!)nu reuşim să urnim căruţa şcolii din loc. Poate că nu tot cinul dăscălesc din România este extraordinar, poate că nu toate lecţiile noastre sunt deosebite(nici în Finlanda n-am văzut lucruri nemaipomenite!), poate că nu toată lumea are har, vocaţie pentru munca de la catedră, dar în ultima vreme se vede că nu putem comunica mai nimic din ceea ce fierbe în sufletul şi mintea noastră pentru că ne este închisă poarta sufletelor lor, ale elevilor noştri, ale copiilor ce mâine vor fi, într-un fel sau altul, protectorii noştri. Apatie, dezinteres, prezenţă pur fizică în clasă, surzenie, muţenie, orbire...aşa se prezintă tot mai mult şi mai mulţi elevi ai noştri. Lipsă de perspectivă? Probabil.Evoluţia societăţii româneşti este una tot mai rapid şi profund descendentă, nelăsând loc pentru visuri, pentru speranţe, pentru idealuri. Inexistenţa unei educaţii în spiritul muncii din familie? Posibil Tot mai mulţi părinţi îşi doresc pentru odraslele lor poziţii, ranguri, rezultate maxime cu eforturi minime, dacă nu chiar zero. Incompetenţa profesorilor? Posibil şi acest lucru. Cu batjocura îndurată din partea oricărui nepriceput ori, şi mai rău, a multor rău intenţionaţi şi cu umilinţa culegerii din noroi a unei coji uscate, negre şi mucegăite bucăţi de pâine, tot mai mulţi dascăli îşi iau lumea în cap, preferând să facă munci mizere dar bine plătite afară, locul lor fiind luat tot mai mult de submediocri pentru care catedra e un bun şi călduţ cojoc de vreme rea.
Toate acestea mai sus menţionate(şi încă multe altele) nu trag la cântar cât fac corupţia, minciuna, delaţiunea, sfidarea ajunse la rang de politică de stat. Nu poţi cere unei naţii bolnave să scoată mlădiţe sănătoase, care să mai şi rodească, să mai şi ia ochii vecinilor!

Cine are urechi de auzit? Ori ochi de văzut? Ori guri de vorbit?
Până una-alta, iată ce fac alţii. Noi...în alt mileniu, pe o altă planetă.

Nimic extraordinar; doar seriozitate, onoare şi grijă faţă de ceilalţi.

Seriozitate, punctualitate, responsabilitate, spirit practic, conştiinciozitate, cinste, corectitudine, altruism, curiozitate, implicare, libertate de exprimare, încredere, respect, devotament, degajare, prietenie, legătura permanentă cu mediul....valori ale educaţiei finlandeze care respiră prin fiecare şcolar, părinte şi profesor,prin fiecare dezbatere, prin fiecare activitate, prin fiecare produs finit al muncii lor, prin fiecare rezultat PISA.Noi am ocupat poziţia 34 din 42 în ierarhia ţărilor participante la PISA 2000,locul 47 din 57 de ţări participante în cadrul PISA 2006) şi locul 49 din 65 de participanţi la PISA 2009.La evaluarea PISA din 2009, la cele trei probe(comunicare în limba maternă, matematică şi ştiinţe) au participat 4.776 de elevi din 159 de instituţii de învăţământ din România(Testul PISA reprezintă o verificare a cunoştinţelor elevilor după un model internaţional, organizată din trei în trei ani de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica (OECD)).
De ce la ei se poate şi la noi nu?

Şcoala finlandeză la dispoziţia tuturor

Şi bine ar fi să fie şi pentru responsabilii noştri în domeniul educaţional.
Visuri.....din toate punctele de vedere........La noi e vânătoare de vrăjitoare...

Despre şcoala performantă

Ascultaţi, dragii mei, şi comparaţi!
Profesia didactică este dorită pentru că este preţuită de societate(nu neapărat financiar!), dascălul este privit cu respect şi părerea lui contează. Deci nu se fac dascăli la kg sau la metru, ca la noi. Doar 10% dintre cei care-şi doresc profesia acced în universităţile care pregătesc cadrele didactice.

Pe când şi la noi reconsiderarea muncii şi rolului cadrului didactic?