Se afișează postările cu eticheta competiţii ştiintifice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta competiţii ştiintifice. Afișați toate postările

miercuri, 20 mai 2026

Cu bucurie despre chimie

Anul acesta, 2026, ar trebui să fie și Anul Edeleanu, nu-i așa? Că se împlinește un număr oarecum rotund de ani (165) de la nașterea sa, într-un 1 septembrie când, ce frumoasă coincidență, începe și fiecare an școlar. Dar cine să mai acorde atenție acestui personaj care nu a fost nici cântăreț de manele, nici fotbalist, ba nici influencer de vreun fel. Și, la urma urmei, cine va fi fost omul? s-or fi întrebând unii. Și de ce ar trebui să-l cunoaștem? și-or fi zicând alții. Multe sunt motivele care ne-ar îndemna să îi răsfoim biografia acestui chimist român de origine evreiască, un pasionat de chimia rafinării și chimizării petrolului, dar nu numai (este, printre altele, descoperitorul amfetaminei, de exemplu), într-o țară care a extras și a rafinat petrol prima în lume. Cunoscându-i traiectul profesional, am înțelege mai bine, mai profund rostul cunoașterii, importanța provocării și manifestării curiozității, bucuria rezolvării de probleme, a efortului personal, al muncii perseverente și sacrificiului personal. Am cunoaște, am înțelege, am prețui, am urma… Visez, știu că visez tot mai ruptă de realitatea care mă înconjoară, dar nu mă costă nimic. Și, în plus, e atât de frumos să visezi că trăiești într-o lume în care cultura, școala, cunoașterea sunt apreciate la justa lor valoare!
Nu știu dacă mânați de visuri idealizante, ori de pasiune pentru studiu, doi elevi ai școlii noastre s-au înscris, de curând, în galeria merituoșilor acestei instituții școlare cu mențiunile obținute la Etapa Națională a Concursului de Chimie „Lazăr Edeleanu,” competiție academică aflată la a cincisprezecea ediție (prima în 2012). Evenimentul se adresează elevilor din clasele VII-X și a devenit în timp una dintre cele mai populare competiții școlare, mai ales printre elevii gimnaziști. Acești doi merituoși sunt Stefan Matei clasa a VII a E și Turiceanu Raluca , din clasa a VII A. Abia au început studiul chimiei, dar asta nu i-a împiedicat să fie serioși și să răspundă provocărilor din laborator. Viitori chimiști? Mediciniști? Cine știe? Noi îi felicităm, le mulțumim pentru contribuția la prestigiul școlii și le dorim succes în continuare.
Și aceleași mulțumiri și felicitări se cuvin îndrumătoarei lor, doamna profesor Camelia Cuțui. Mulțumiri, doamna, nu doar pentru lecțiile de chimie, ci și pentru chimia creată între catedră și bănci!

luni, 18 mai 2026

Sub semnul muzei Clio

Una dintre cele nouă fiice ale lui Zeus și ale zeiței memoriei, Mnemosyne, Clio a devenit o prietenă tot mai apropiată elevilor noștri. Ea este muza și protectoarea istoriei și a faptelor mărețe ale trecutului și, de cele mai multe ori, este reprezentată ținând o trompetă (simbolizând răspândirea gloriei) și un manuscris sau o carte istorică, adesea asociată cu scrierile lui Tucidide. Numele său derivă de la verbul grecesc kleio, care se traduce prin a aduce slavă, a glorifica. Și, divinitate greacă fiind, avea cui și pentru ce aduce slavă, nu-i așa? Numele acestei muze a fost acordat, cu ceva ani în urmă, unui concurs academic inițiat de inspectorul de specialitate de atunci al IȘJ Suceava, prof. Anișor Vasiliu. E un concurs destinat elevilor de clasele V-VII, în contextul în care doar elevii claselor a VIII a (din ciclul gimnazial) aveau șansa afirmării într-o competiție academică de prestigiu – Olimpiada de istorie. Treptat, interesul pentru acest concurs a tot crescut, aria participării extinzându-se tot mai mult, astăzi fiind de nivel interjudețean. În acest an, la etapa interjudețeană au participat 48 elevi din clasa aVa, 16 elevi din clasa aVIa și 23 elevi din clasa aVIIa . Copii inteligenți, harnici, curioși. Copii dornici să se implice în competiție, să-și măsoare puterile cu alți copii de vârsta lor. Copii pentru care cunoașterea e mereu o provocare. Și au obținut rezultate remarcabile:
Clasa a V a – elevii doamnei profesor Daniela Baltaru: PREMIUL II 98 P Chiriloaei Cristian V C PREMIUL III 97 P Gagea Ianis V C MENȚIUNE 96 P Lazăr Andrei V C Rezultate frumoase au avut și elevii : Buta Ioan V E, Husdup Rareș V E, Ursu Elisabeta V E, Chira Luca V E, Călugăreanu Ecaterina V C ( prof. Baltaru Daniela), Baban Anastasia și Andronic Irina clasa a V -a B ( prof . Nistor Alina)
Clasa a VI a , prof . Nistor Alina: PREMIUL II 98 p Amarie Ilinca clasa a VI -a C S-a remarcat și eleva Struț Cristina clasa a VI -a A
Clasa a VII a (prof. Baltaru Daniela) PREMIUL I 98 P Șarban Naomi VII D MENȚIUNE 92 P Chiorescu Alessia VII A MENȚIUNE 92 P Cozma Sabrina VII A
Felicitări tuturor! Succes în continuare!

Din drag de Terra

Puțini sunt cei care, în întunericul nopții, dialoghează cu stelele, încercând să le descifreze mesajele de dincolo de strălucirea îndepărtată. Puțini sunt și cei care se lasă antrenați în conversație cu Soarele, care, iată, răsare din spații tot mai boreale. Și mai puțini, extrem de puțini sunt cei care au avut ocazia să vadă Planeta Albastră de dincolo de vălul ei azuriu, să-i admire frumusețea sa enigmatică. Mulți, foarte mulți au posibilitatea să-i studieze cartea de identitate, fișa biometrică, chiar pe cea medicală, să-i cunoască foaia de parcurs prin Cosmos, să-i scotocească prin cele mai ascunse cotloane pentru a-i auzi respirația, pentru a-i simți inima pulsând, pentru a-i surprinde frumuseți și daruri nebănuite. Acești mulți, foarte mulți, sunt cei care-și doresc școală pe bune, care își dedică timp, ambiție și efort pentru a descifra tainele și frumusețea interacțiunii permanente dintre componentele naturale și umane ale organismului planetei noastre și ale mecanismelor lor de funcționare. Cei mai pasionați de cunoaștere elevi de gimnaziu, din clasele V-VII, se mobilizează, de ceva vreme, pentru a face față rigorilor unei competiții tot mai antrenante, competiție în care cunoștințele teoretice și abilitățile practice sunt puse la încercare: Concursul naţional de geografie „Terra – mica olimpiadă de geografie.” Organizat de Ministerul Educației și Cercetării, Societatea de Geografie din România și Editura CD PRESS, concursul se desfășoară în trei etape: etapa pe școală/locală, etapa județeană/a sectoarelor municipiului București și etapa națională, durata probei scrise fiind de 90 minute pentru fiecare etapă. În acest an școlar, elevii noștri s-au oprit la nivelul etapei județene care s-a desfășurat în 28 martie la Colegiul Național Ștefan cel Mare din municipiul reședință de județ. Rezultatele lor (trei mențiuni și un premiu special al SSG ne îndreptățesc să credem că, în viitor, rezultatele vor fi din ce în ce mai bune. Mulțumiri Adresăm profesorului Alina Nistor, cea care a pregătit pe micii geografi! Felicitări, Anastasia Delia Bolohan, Amalia Maria Negrea, Sofia Maria Stanciuc și Rareș Constantin Avădănii! Succese multe și tot mai mari tuturor în viitor!

duminică, 19 aprilie 2026

Altfel de concurs, aceleași rezultate meritorii

Istoria, tradițiile, limba, obiceiurile, portul popular și folclorul, personalitățile culturale, gastronomia și frumusețea plaiurilor sunt comori inestimabile, care definesc un popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor. Importanța cunoașterii valorilor identitare capitale, la nivel individual, comunitar și național, este fundamentală pentru înțelegerea și consacrarea locului lor în lume. Într-o lume mereu în schimbare, în care putem călători, cunoaște, experimenta, compara, este minunat să dorim să ne întoarcem ACASĂ, oriunde în ROMÂNIA, dar pentru aceasta, copiii trebuie să își cunoască rădăcinile și să prețuiască tot ce este românesc și ne reprezintă ca popor.
În 30 martie anul curent, în format on line, s-a desfășurat concursul „În jurul arcului carpatic - suntem cu toții români.” Acesta reprezintă un proiect educațional regional/interjudețean de amploare, prezent pe listele CAER din 2023, 2025 și 2026. organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași, dedicat promovării identității naționale și valorilor culturale în rândul elevilor. Aflat la a șasea sa ediție, proiectul are ca scop stimularea interesului pentru cunoașterea regiunilor țării din punct de vedere istoric, geografic, cultural, etnografic și promovarea valorilor naționale, care, pe lângă dezvoltarea la copii a mândriei naționale, încurajează promovarea toleranței, acceptării diversității culturale, lingvistice și etnice și respectului pentru oameni și natură, într-un cadru dinamic, competitiv, dar şi prietenos. Încă din momentul semnării acordului de parteneriat cu organizatorii, elevilor li s-au prezentat condițiile de participare:, cele mai importante fiind  Activitatea se adresează tuturor elevilor claselor V-XII din județul Iaşi, din alte județe și țări care vor să realizeze prezentări PowerPoint pe temele date în limba română sau engleză.  Prezentările-originale și realizate integral de către elevi-vor conține maximum 10 slide-uri, în care se vor introduce imagini, text, muzică, animație. Coordonatorii își asumă responsabilitatea originalității lucrărilor trimise. O prezentare va dura maximum 5 minute.
Domeniile de concurs propuse de organizatori au fost: 1. Literatură (personalități, evenimente, etc.) 2. Artă (muzică, pictură, sculptură, dans, cinematografie și sport) 3. Științe (personalități, evenimente, invenții, inventatori,...): 4. Istorie personalități, evenimente 5. Turism (atracții turistice, gastronomie, etc.)
Școala a participat cu trei echipe, toate trei premiate, după cum urmează: 1. Secțiunea Turism: Maria Iavorenciuc si Yanis Petru Grigoriciuc- premiul I, coordonator prof. Alina Nistor ,
2. Secțiunea Istorie: Ilinca Amariei și Emma Hoza- premiul III, echipa coordonată de prof. dr. Luminița Martiniuc
și Amalia Elena Chira și Flavius Matei Ungureanu- premiul II, sub coordonarea, prof. Daniela Baltaru.
Felicitări copiilor! Mulțumim doamnelor profesoare care i-au îndrumat! Succes tuturor și în viitor!

vineri, 17 aprilie 2026

Competiția forjează caractere

„Olimpiadele reprezintă un stimulent pentru un elev. Dar reprezintă doar un început […] acolo este doar un test. […]E ca în sport. Ce ar fi sportul dacă n-ar exista olimpiade și concursuri? Performanțe care ar rămâne într-un cerc închis și nici nu s-ar ști de ele.” Sunt cuvintele academicianului Viorel Barbu, viitorul președinte al secției de matematică a Academiei Române, participant, în 1959, la prima Olimpiadă Internațională de Matematică (IMO) desfășurată la Brașov. De ce aceste cuvinte aici, și mai ales acum, într-o vreme când tot mai mulți influenceri, formatori de opinie sau cum s-or mai fi numind ei, insistă pe colaborare, pe cooperare și pe renunțarea la competiție în sistemul școlar? Pentru că în această perioadă a sărbătorilor pascale (unele în vacanță, altele imediat după revenirea la școală) se derulează olimpiadele școlare la toate disciplinele pentru care este prevăzută o asemenea competiție. Unii ar spune că derularea lor e o relicvă comunistă și e musai să fie desființate. Alții insistă în apărarea lor, atâta vreme cât nu există nici o presiune și copiii participă benevol. Personal, cred că participarea la asemenea competiții este benefică pentru participanți din multiple perspective: cunoaștere suplimentară față de programe, extensia orizontului cultural, dezvoltarea gândirii critice, abordarea creativă, non-rutinieră, validare personală, valorificarea unor oportunități de perspectivă, exersarea abilităților de gestionare a timpului de lucru și a emoțiilor etc. Toate acestea (și departe de a fi o tratare exhaustivă) doar dacă competițiile sunt bine organizate, corect desfășurate și evaluarea făcută de echipe pentru care să nu existe nici cea mai mică umbră de îndoială asupra corectitudinii, onoarei, moralității. Altfel… Și o spun ca cel pățit. Și, uneori, pățanii urâte rău.
Am lungit cam mult vorba și n-am ajuns la miez. Miezul e David Mechetei, un adolescent frumos, harnic și curios, captivat de istorie, este unul dintre reprezentanții județului la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, Ediția XLIX, desfășurată la Oradea.
Ieri, 16 aprilie 2026, s-a desfășurat proba scrisă a concursului, cei 350 de elevi fiind găzduiți de Colegiul Economic „Partenie Cosma” din orașul de pe Crișul Repede. În timp ce elevii și-au testat cunoștințele, profesorii însoțitori au participat la un tur ghidat de oraș, ghidul acestuia fiind domnul Constantin Demeter, președintele Rotary Club Oradea. Plimbare prin oraș, promenada pe malul râului, spectacole de muzică și teatru au completat apoi ziua de ieri și pe cea de azi, în așteptarea rezultatelor.
Deși a ratat de puțin urcarea pe podium, David a obținut un rezultat bun, figurând pe un loc din prima treime a clasamentului final la nivelul clasei a VIII a. Acest rezultat nu e singura dovadă a interesului său pentru istorie. La etapa județeană a olimpiadei de istorie (martie 2026) s-a clasat al treilea. În februarie la Concursul interdisciplinar de la Râmnicu Vâlcea (Școala cu ceas) a luat tot premiul III. În anul școlar trecut a obținut premiul III la etapa județeană la concursul regional de istorie universală CLIO. Bravo, David! Parcurs lung, frumos și demn pe drumul cunoașterii să ai! Mulțumiri, doamna profesor Daniela Baltaru! Succes în continuare!

duminică, 1 februarie 2026

A sunat ceasul premiilor la Școala cu Ceas

Ca în fiecare an, de aproape 30 de ani de-acum, o școală vâlceană este gazda concursului pe care l-a inițiat și-l organizează cu meticulozitate, cu seriozitate și bucurie. Este Școala Take Ionescu, sau Școala cu ceas. Din Râmnicu Vâlcea Această unitate școlară a luat naștere în 1832, cursurile ei deschizându-se în casa profesorului Dimitrie Serghiade. 11 ani mai târziu avea să se termine construcția localului propriu pe un teren donat de boierul Alecu Bujoreanu. Devenită școală de băieți, trece prin mai multe reorganizări, în 1956 unificându-se cu școala de fete, care s-a construit și a funcționat numai peste drum. După mai multe schimbări de nume, în prezent funcționează cu numele politicianului român A rămas în memoria râmnicenilor, mai ales ca „Școala Cu Ceas”, deoarece, în anul 1896, meșteri din Sighișoara au montat pe frontispiciul școlii un ceas adus din Austria și multă vreme acela a fost singurul ceas din oraș. Din 1998, la inițiativa unuia dintre profesorii săi, Ștefan Smărăndoiu, școala organizează acest concurs destinat tuturor elevilor care doresc să-și încerce puterile/cunoștințele de Matematică, Limba și literatura română, Limba engleză, Istorie și Geografie. Începând cu ediția din 2011, concursul a devenit internațional.
Și în acest an școala noastră s-a înscris printre participanții merituoși la concurs, cele două coordonatoare, prof. Alina Nistor și prof. Daniela Baltaru, deplasând un grup de 22 de elevi înscriși la concursurile de Geografie și Istorie. Drumul lung și obositor nu i-a împiedicat să dea întreaga măsură a orizontului lor de cunoaștere, obținând rezultate meritorii. Ba chiar, unul dintre cei mici, Chiriloaei Marius Cristian, din clasa a V a C, a fost unl dintre puținii elevi ce au obținut punctajul maxim, ceea ce i-a adus una dintre cupele special instituite de organizatori pentru acest gen de rezultat. Și nu e chiar de colea să ai rezultatul acesta între cei 165 de elevi de clasa a V a veniți din toată țara. Să îi felicităm pentru rezultate, să le mulțumim celor două cadre didactice pentru modul în care au lucrat cu ei și să le urăm rezultate minunate și în continuare. Iată, deci, premianții:
Profesor coordonator Nistor Alina - Geografie - Avădănii Rareș Constantin clasă a VII a A - Premiul I; Fielek Erik Anton clasa a VII a C - Premiul II; Stanciuc Sofia Maria clasa a VI - a A - Premiul II; Negrea Amalia Maria clasa a VI -a A - Mențiune; Bolohan Delia Anastasia clasa a V-a B - Mentiune; Iavorenciuc Maria clasa a V-a B - Premiul Special; Istorie - Andronic Irina Elena clasă a V-a B - Premiul III; Baban Anastasia Maria clasa a V - a B Premiul III; Duca David Ștefan clasa a V-a B - Mențiune; Amariei Ilinca Maria -Mentiune.
Profesor Coordonator Baltaru Daniela -Clasa a V-a Premiul I si cupa cu 100 Chiriloaei Marius Cristian V C, Premiul I Chira Luca David V E, Husdup Rareș Andrei V E, Buta Ioan V E, Premiul II Gagea Ianis Andrei V C, Lazăr Andrei V C Șarban Naomi VII D, Premiul III Mechetei David Alexandru VIII E, Mențiune Ungureanu Flavius Matei VIII B
Felicitări tuturor participanților!!! Sperăm ca pasiunea, ambiția și perseverența, care s-au concretizat și în acest an în premii valoroase pentru ei și pentru comunitatea noastră școlară, să îi motiveze în continuare spre a-și lărgi orizontul cunoașterii și să participe în continuare și la alte concursuri. Și, de ce nu, să fie și un bun exemplu pentru cei care încă nu au curajul să iasă în lume cu ceea ce știu și pot face.

vineri, 30 mai 2025

„Terra – de la poveste la realitate”

Geografia nu e doar o știință, ori o disciplină școlară. Geografia e un mod de viață, o parte din viața fiecăruia dintre noi. E o fereastră către Univers și o altă fereastră către lumea în care trăim, lumea asta cu bunele și, mai ales, cu relele ei. Și dacă ai nu doar ochii trupului, ci, mai ales, pe cei ai minții deschiși, este imposibil să nu vezi răul pe care, de cel puțin două veacuri, oamenii îl fac propriului lor „acasă” – singurei planete pe care o avem. Deocamdată. Din fericire, în tot haosul cultural în care ne învârtim în ultima vreme, precum hamsterii în rotițele lor, haos care poate descuraja și pe cel mai ambițios dintre noi, mai sunt copii care, îndrumați de oameni înzestrați cu har și cu chemare către catedră, descoperă nu doar frumusețea geografiei, ci și utilitatea ei atât pentru secvențe imediate de timp, cât și pe termen lung. Sunt copii curioși, copii care vor să înțeleagă mecanismele de funcționare ale acestui organism viu care este Pământul cu toate ale lui. Sunt copii care nu se mulțumesc să scroleze ecrane fluide în căutare de divertisment, ci care își pun întrebări și caută răspunsuri, care apelează la adulți atunci când nu sunt siguri că au înțeles corect, care își provoacă profesorii să caute și ei și, împreună să se construiască pe zi ce trece mai buni, mai siguri, mai înțelepți. Trebuie să recunosc că, de când m-am retras de la catedră, sunt puțin invidioasă pe colegii care, din mulțimile de copii cu care lucrează, descoperă minți lucide, curioase, copii dornici să își consume timpul liber muncind pentru un vis. Dar aceasta este o invidie pozitivă, vă asigur, și doar cei care fac meseria de profesor din pasiune, cu dedicare, cu sufletul deschis către cunoaștere și cu convingerea că misiunea lor e să facă lumea mai bună, doar aceia vor înțelege ce spun eu aici. Și invidia asta devine admirație și, în acest moment, admir doi copii și un profesor de la școala care mi-a fost pentru multă vreme „acasă” pentru tenacitate, pentru perseverență, pentru că, împreună, fac din geografie mereu o bucurie: Rareș, Eric și Alina. Formidabila lor echipă a participat la Concursul Interjudețean „Terra – de la poveste la realitate” desfășurat la Călărași, de unde s-au întors laureați. Avădănii Rareș Constantin cu mențiune, Fielek Erik Anton cu Premiul Societății de Geografie din România. Alina Nistor, profesoara lor, cu bucuria muncii răsplătite. De menționat că la acest concurs au participat doar câte doi elevi pe nivel de clasă pe județ, primii doi calificați la faza națională, ca urmare Erik și Rareș nu au reprezentat nu doar școala, ci și județul Suceava. Cu atât mai mult merită prețuirea noastră. Bravo, copii! Plecăciune, Alina Nistor!

joi, 22 mai 2025

Din drag de Terra

De ceva vreme, elevii pasionați de geografie pentru care nu exista posibilitatea de a participa la olimpiada care se adresează doar elevilor mari, au șansa să își dovedească nivelul de cunoștințe și capacitatea de a înțelege mediul în care trăiesc printr-un concurs national. Concursul școlar național de geografie ,, Terra –Mica olimpiadă de geografie” se adresează elevilor din clasele V-VII din instituțiile de învățământ de stat și private din România. Este o modalitate de a antrena în competitive școlarii de gimnaziu care, altfel, nu pot fi implicați în competiții oficiale de anvergură, olimpiada fiind destinată elevilor de clasa a VIII a și liceu. Organizat și desfășurat după toate regulile unei competiții serioase, concursul se desfășoară în trei etape: etapa pe școală/locală, etapa județeană/a sectoarelor municipiului București și etapa națională. La toate etapele, concursul constă într-o probă teoretică (scrisă) de evaluare a competențelor specifice prevăzute în programă, cu o durată de 90 minute pentru fiecare etapă. Desfășurarea etapei naționale se realizează în mediu online, pe o platformă electronică care funcționează special pentru acest concurs, platformă asigurată în colaborare cu Societatea de Geografie din România (SGR) și Editura CD PRESS. După ce au trecut prin celelalte două etape cu rezultate foarte bune, elevii noștri, îndrumați de doamna profesor Alina Nistor, au încheiat parcursul cu rezultate meritorii. Sâmbătă, 17 mai 2025 s-a desfășurat Concursul Școlar National de Geografie Terra, Etapa Națională, la care s--au obținut următoarele rezultate: Avadaniii Rareș Constantin clasă a VI -a A Premiul Special SGR - 91 puncte, Movileanu Damian clasa a V-a A Mențiune - 90 puncte și Fielek Erik Anton,clasă a VI-a C - Mențiune cu 94 puncte. Felicitări, copii harnici și succese multe și mari în continuare !

duminică, 18 mai 2025

Lauri pentru un laureat

Răzvan Zoița, MENȚIUNE la etapa națională a Concursului Național "Lazăr Edeleanu", 11 mai 2025 Chimia nu e pentru oricine. Sau, oricine poate învăța chimie, dar de iubit, o iubesc numai unii. Cei curioși. Cei pasionați. Cei care își sacrifică parte din timp pentru a cerceta, pentru a căuta răspunsuri, pentru a relua, de multe ori, același exercițiu, ori aceeași problemă, pentru a le găsi rezolvarea. Pentru a găsi soluția finală. Am primit informații despre un asemenea elev care dovedește pasiune, și răbdare, și hărnicie, și pricepere în relația cu ceea ce înseamnă această materie ce seamănă cu oarecare vrăjitorie: Răzvan Zoița. Îmi scrie doamna Camelia Cuțui, profesoara lui de chimie: "Zoita Răzvan a participat anul acesta la trei concursuri de chimie, fiind pasionat de științe. Cuminte, plin de bun simt , conștiincios și modest s- a pregătit tot anul acesta impecabil pentru ora de chimie și a reușit să lucreze dincolo de granita manualului. Efortul lui a fost răsplătit cu calificarea la faza națională a Concursului Lazar Edeleanu unde a obținut mențiune. Concursul a avut loc la Rădăuți cu elevii care au participat la faza județeană, pe 11 mai, itemi fiind în număr de 30 deloc usori. Aș putea sa spun chiar dificili. Felicit familia pentru modul în care l -a crescut, și pe Răzvan pentru frumoasele rezultate la chimie." Îl felicităm și noi, cei care lucrăm, sau am lucrat la Școala "Ion Creangă" Suceava. Pentru că, fie și dacă trec ani, și zeci de ani de când ne-am luat rămas bun de la școala aceasta, sufletul ne rămâne ancorat acolo, la școala la care am pregătit zeci de generații de copii pentru a intra în lumea adulților cu buzunarele minții pline de ceea ce, în timp, omenirea a descoperit, și a creat, și a verificat, și a consolidat. Fii sănătos, dară, Răzvan Zoița, și păstrează-ți mintea curioasă și spiritul entuziast, pentru că doar așa vei ajunge la adevăratul tău potențial! Bucurați-vă, oameni ai școlii, că încă aveți asemenea copii în bănci! Bucurați-vă, adulți ai societății actuale, că mai cresc asemenea vlăstare pentru care nu superficialitatea, nu chiulul, nu pierderea de vreme înseamnă școala, ci seriozitatea, perseverența, curiozitatea, munca asiduă, responsabilitatea. Mențiunea obținută acum la un concurs național de talia celui ce poartă numele lui Lazăr Edeleanu să fie primul pas în drumul către performanțe numeroase și tot mai valoroase!

miercuri, 30 aprilie 2025

Premianții de azi ar trebui să fie cei mai buni funcționari de mâine. Pentru binele tuturor.

Zic unii specialiști (ptiu, ți se apleacă de la atâția specialiști!) că, până pe la 16-18 ani, copiii nu ar trebui să fie implicați în concursuri și competiții. Că devin anxioși. Că se strică prietenii. Că nu se mai adaptează corect social. Că… multe. Eu nu cred că ei, copiii, gândesc așa, ci, mai degrabă, părinții lor. Din pricina a cine știe ce frustrări ale lor ori din competiții idioate cu vecinii de bloc, ori de stradă, părinții aceștia (și mulți … specialiști care le țin hangul) au ajuns să denatureze mult din ceea ce înseamnă competiția derulată în spiritul fair play-ului. Mă bucur, însă, să constat că sunt elevi care, dincolo de ceea ce spun unii și alții, se implică în activitatea competițională, fie ea sportivă ori academică, pentru a-și încerca puterile, pentru a vedea ce și cât au acumulat și cum pot să valorizeze acumulările acestea, pentru a-și înțelege limitele, pentru a-și găsi p cale de perspectivă etc. Și, pentru asta, muncesc mult mai mult decât cei care, din varii motive, nu se implică. Sacrifică o parte din timpul lor liber pentru a căuta variante de răspunsuri la întrebări, pentru a rezolva diverse probleme, pentru a realiza proiecte și prezentări multimedia, pentru a exersa valori și deprinderi cu care să impresioneze pe cei care îi evaluează. Și o fac cu drag, cu devotament, cu convingerea că munca aceasta îi ajută să crească mai buni, mai frumoși, mai implicați în viața comunității în care trăiesc. Asemenea elevi au demonstrat din nou (pentru că în școala patronată de Nică a lui Ștefan a Petrii Ciubotariul e o tradiție, de acum, ca elevii îndrumați de Gabriela Aungurencei să se întoarcă de la naționalele de Educație Civică/Socială cu premii valoroase) că școala construiește, alături de familie, fundamentul solid al viitorului cetățean. Recent s-au întors de la Cluj Napoca, încununate de laurii victoriei, echipajele noastre sârguincioase: Grămadă Mara (clasa a VIIIa) și Ungureanu Flavius (clasa a VII a) cu premiul întâi și Aungurencei Teodora și Chira Amalia, ocupantele locului II. Proba forte a competiției a fost una deloc ușoară: au avut de conceput un proiect ( inclusiv cu partea de finanțare) prin care susțin un drept al copilului. Mă gândesc la mulțimea de funcționari de prin primării care sunt plătiți pentru a face astfel de proiecte și habar n-au măcar de structura unui asemenea proiect, darămite să mai și realizeze vreunul! Și, ca să înțeleagă cei ce citesc, cât de implicați sunt acești copii în asemenea gen de activități, menționăm că Mara a participat și anul trecut la olimpiadă și a obținut mențiune la faza națională la Baia Mare, iar Teodora tot locul 2 la aceeași fază și locație. Scriind despre reușita lor, îmi amintesc despre vorba unui prieten din Cluj, care-mi zicea, cu puțină vreme în urmă, că jumătate din mașinile din Cluj au numere de Suceava. Iată nu doar că mergem să învățăm acolo, dar mergem și să facem performanță (anul acesta olimpiada a avut loc la Cluj-Napoca și deschiderea și premierea s-a desfășurat la Universitatea Babeș Bolyai). Bravo, copii! Felicitări și mulțumiri, doamna profesor Gabriela Aungurencei! P.S. Cred că, înainte de a li se accepta dosarul de înscriere în cursa electorală, „catindații” ar trebui să treacă măcar printr-o asemenea probă, ca să nu mai ajungă în fruntea țării tot soiul de analfabeți și inculți plini de ifose.

marți, 29 aprilie 2025

Muncind în câmpul defrișat de Lazăr Edeleanu

Mi-a scris fosta colegă de cancelarie, profesor de chimie, despre rezultatele elevilor ei la un concurs de chimie, Lazăr Edeleanu, care are și etapă națională. La etapa județeană, desfășurată la Colegiul Tehnic Rădăuți, școlarii lui Creangă au obținut punctaje care i-au propulsat în etapa națională. Bravo, Zoița Răzvan clasa a VII a B, Ștefan Tănase cls a VIIa D și Rusu Maya, clasa a VIII D. Mă bucur pentru voi, și pentru doamna profesor Camelia Cuțui, și pentru școala noastră care, iată, continuă să dovedească forță, ambiție, dedicare, muncă asiduă. Mă bucură fiecare rezultat al fiecărui elev și al fiecărui coleg profesor pentru că mă ajută să-mi păstrez speranța în revenirea școlii românești pe drumul cel bun și aceste rezultate dovedesc că, dincolo de orice cutremure politice, de legislația volatilă și tot mai permisivă (pentru elevi, firește), de desconsiderarea corpului profesoral, de aruncarea în derizoriu a școlii, în general, oamenii aceștia, mari și mici, fac ca lucrurile să meargă, să funcționeze și, de ce nu, să tragă după ei restul societății. Felicitări, dragilor, și succes la etapa următoare! Și dacă tot am intrat în chimie și am întâlnit acest nume, Lazăr Edeleanu, zic hai să văd cine a fost. Și, umblând prin ograda lui nenea goagăl (!!!) am spicuit câteva informații: a trait între 1861- 1941; a avit 212 brevete de invenții; autor, printre multe altele, al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor hidrocarburi în dioxid de sulf lichid (ptiu, deja mi s-a împleticit limba doar citind!); familia mutându-i-se la Focșani (din București), copilul Lazăr este trimis, de la 12 ani, în capitală, unde învață la Liceul „Sf. Sava", întreținându-se din meditații și trăind în condiții precare, găzduit într-un subsol; studiază la celebra universitate Humboldt; din 1910 se stabilește în Germania, unde dă cea mai mare parte a minții sale (deși, în anii premergători războiului nu i-o fi fost deloc ușor pe-acolo); nenea goagăl afișează numeroase premii distincții și onoruri (Londra, Moscova, Belgia, Germania etc ) dar… nimic din România. Nimic nou pe la noi, deci. Pentru că era evreu, oare? E de căutat dacă a primit cetățenie română vreodată … Mă bucur că măcar i s-a dat numele acestui concurs, că altfel… Ce oameni mai suntem și noi! Și încă un lucru: omul avea 12 ani!!! când a început să se întrețină SINGUR, într-un oraș mare, departe de mami și tati, trăind în condiții de vai mama lor! Citiți-i biografia și învățați din ea!
SUCCES, dragilor!

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Copii pasionați, rezultate pe măsură

Priveam fără de țintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare.... De câte ori, cotropiți de frumusețea naturii, nu ne amintim de versurile inspirate, cândva, de bătrânul Ceahlău! Pentru unii dintre noi, asemenea sentimente ne încarcă de fiecare dată când privim frumosul din jurul nostru, frumosul care înseamnă culorile vii ale plantelor înflorite, o stâncă ce amintește de vreun erou din povești, lumina solară ce inundă zilele de vară, un râu vijelios, un romantic țărm pustiu de mare, Calea Lactee strălucind în întunericul senin... frumosul care, în rezumat, înseamnă geografie. Geografia ca disciplină școlară nu poate fi doar intuitivă , ci presupune a lua la pas văi de râuri și creste montane, câmpii ce par nesfârșite și dealuri înverzite, orașe și sate, cătune și stâni, a călători prin miez de vară și sub viforul iernii, în zori de zi, ori sub plapuma nopții pentru ca să simți Pământul, și Cerul, și oamenii, și verdele pădurii, și auriul pâinii ce se coace-n lan, și incredibila muzică a nopții, și poveștile vieții de altădată... Spunea Simion Mehedinți cândva: . Cea mai limpede cunoştinţă despre un ţinut oarecare al planetei o dobândim prin intuiţie directă. Adevărata cunoştinţă a unei ţări n-o putem dobândi prin călătorii imaginare şi numai cu ajutorul hărţii, ci trecând de la hartă la natură. Și cine, dacă nu profesorii de geografie, ar trebui să fie oamenii care-și cumpărăr cel mai mare număr de perechi de încălțări? Cine, dacă nu ei, ar trebui să fie profesorii cei mai bronzați? Și cei care să aibă cele mai bogate tezaure de amintiri de tot felul? Și, pe măsura lor, cresc cei care vor călca în continuare cărările patriei, căci alături de profesorii lor au învățat să iubească, să prețuiască, să ocrotească ceea ce natura ne oferă cu generozitate. Asemenea copii și asemenea profesori sunt și în școala lui Creangă și au dovedit-o de curând. Felicitări, doamna profesor Alina Nistor, și felicitări, Damian Constantin Movileanu (clasa a V a) și Rareș Constantin Avădănii și Erik Anton Fielek (clasa a VI a) pentru rezultatele excelente obținute la Mica Olimpiadă de Geografie Terra și calificarea la etapa națională a competiției ce va avea loc în 17 mai. Felicitări și succes!

marți, 11 iunie 2024

Hărnicie răsplătită

Numele lui George Emil Palade ne reamintește mereu nu doar de premiatul Nobel, ca cetățean și savant american, ci și de incapacitatea statului român, de altădată, dar și de acum, de a valorifica mințile geniale care se nasc în spațiul nostru. George Emil Palade a fost un biolog și medic care a contribuit, cu studii și cercetări aprofundate, la dezvoltarea biologiei celulare. În cinstea lui și pentru a stimula interesul elevilor pentru biologie, s-a creat Concursul Național Școlar de biologie care poartă numele savantului născut la Iași în 1912. Este un fel de olimpiadă a celor mici, concursul adresându-se elevilor din clasele V-VII. Doamna profesoară Adriana Mihalcea, făcând o analiză SWOT pe domeniul dumneaei de competență, și-a exprimat dezamăgirea că, pentru gimnaziu, nu mai există, de câțiva ani, Olimpiada de Biologie. În acest an școlar are cel puțin satisfacția de a obține, cu unul dintre elevii săi, o mențiune la etapa națională a Concursului George Emil Palade. Să îi dăm cuvântul: „Un elev ca oricare altul, Așa mi s-a părut la primele ore de la clasa a V-a E. Răspundea corect la întrebările puse de mine. Era foarte liniștit, atent și harnic. Aparent, fără să exceleze. În teste însă, era cu el însuși și le rezolva foarte bine. Când am făcut selecția pentru concurs a fost printre primii din clasă (alături de Daria Stehneiov - Premiul al II-lea la concursul județean). Vorbesc despre elevul nostru strălucit, Țăruș Sebastian Iulian.
Când mi-a scris că a luat 81 de puncte m-am gândit la un posibil premiu. Dar defapt era pe locul de calificare națională, premiul I! Concursul "George Emil Palade" este singurul concurs național de biologie unde elevii pasionați pot să se afirme. Se mai numește și "Olimpiada mică" și are subiecte foarte dificile. Între paranteze pot să spun, cu amărăciune, că nu mai este Olimpiada de biologie la gimnaziu. După calificarea la faza națională, am urmat împreună un program de pregătire pe care Sebi l-a parcurs cu calm și dedicație. Mintea lui era ca un burete care absorbea rapid orice informație. Astfel, la faza națională a obținut 89 de puncte. Rezultatul era așteptat :Mențiune! Un elev care îmi dă satisfacția muncii mele de o viață!” Felicitări, Sebastian! Mulțumiri, doamna profesor Mihalcea! Succese și în viitor!