DE SĂRBĂTORI

N-am mai intrat de multă vreme pe aici. Școala nu mai e ce-a fost și ce-ar trebui să fie. Ne vedem puțin (chiar dacă metodologia precizează obligativitatea camerelor deschise, de cele mai multe ori vorbim cu o mulțime de buline colorate în spatele cărora nu știi cine e și ce face!) și aproape că uităm ce înseamnă strălucirea ochilor copiilor, bujorii din obrajii lor pișcați de ger, mirosul lor de pui tineri, tristețea unor neînțelegeri,privirile lor înrourate de fiorii primelor iubiri... Mi-e dor de ei! Mi-e dor să-i văd alergând prin curtea școlii, să le aud glasurile voioase de cele mai multe ori, furioase uneori, să le văd surâsul, ori încruntarea, să îi aud spunând glume, să-i văd că se străduiesc să găsească soluții la tot soiul de provocări... Tăcerea, liniștea actuală din școală e asurzitoare, lovește timpanele cu muțenia ei. Mai găsim, uneori, motive să ne vedem, dar o facem pe furiș, cu măștile care le acoperă fețele lor luminoase, cu distanță între noi, cu înfrânarea dorinței firești de a-i îmbrățișa atunci când aș vrea să las toată dragostea mea de părinte să-i inunde, să-i strângă în brațe, să-i alinte, sau, dacă e cazul, să-i dojenească. Ne-am văzut de curând cu prilejul unei acțiuni caritabile. Mulțumim magnetului care ne adună în jurul lui (și anul trecut a făcut-o!),Vasile Bolohan, și argintului viu care este Andrei Bacoș, care aleargă mereu de colo-colo făcându-se util celor care nu au pe nimeni. Ei ne-au aruncat provocarea, iar noi, inimoșii copii de la a VIa A și generoșii lor părinți am răspuns după puterile noastre. Unii cu mai mult, alții cu mai puțin, fiecare după cum l-au lăsat baierile pungii și inimii lor. Cu sufletul sunt sigură că toată lumea și-ar fi dorit mai mult, dar mai sunt ocazii în care să își pună pe tavă sufletul lor solidar. Mulțumiri tuturor și înzecit să li se întoarcă darul făcut!

Sărbători fericite tuturor și bunul Dumnezeu să ne ajute să fim împreună cât mai curând!