duminică, 22 mai 2022

Iarăși campioni!!!

Tot soiul de mărunțișuri au consumat mult timp și nu am mai apucat să scriem pe aici despre bunul, și frumosul, și luminosul din ceea ce facem să se întâmple. Încercăm să recuperăm, puțin câte puțin, și să ne prezentăm în fața lumii cu ceea ce fac copiii și profesorii noștri. Astăzi suntem inundați de bucuria de a avea, din nou, campioni naționali la handbal băieți în cadrul ONSS(Olimpiada Națională a Sportului Școlar). Echipa noastră a avut un parcurs excelent și au urcat, ca și colegii lor din 2018, pe prima treaptă a podiumului. La Cumpăna, în județul Constanța, acolo unde s-a jucat finala, a fost festival sucevean. Băieții noștri de aur, cei care au învins, în finala mare, Școala Gimnazială nr.59 București, sunt: Haluca, Hălănduț – Hoștină 8, Cazac 8, Dănilă 7, Buzu 4, Ostafe 3, Popovici 2, Rădoianu 1, Mujdei 1, Munteanu, Blându.
Antrenorul lor este un tânăr și ambițios profesor, Vasile Boca, sprijinit de prof. Alexandrina Jijie.
Tuturor le adresăm mulțumiri noi, toți cei peste 1500 de oameni mari și mici care formăm organizația școlară din cea mai tânără școală suceveană. Le merită pe deplin, ca și ceilalți copii care obțin, an de an, rezultate frumoase și în competițiile academice, și în cele sportive. Doar așa ne clădim și ne consolidăm locul pe harta performanțelor școlare: cu muncă, cu sacrificii, cu abnegație, cu efort, cu încredere în forțele proprii, cu perseverență. E minunat să vezi că, dincolo de ceea ce le place sau nu le place ca elevi, adolescenții aceștia și-au găsit un talant cu care au fost hăruiți de Cer și îl șlefuiesc cu dăruire sub coordonarea unui pasionat profesor de sport. Felicitări tuturor! Și să-și vadă visurile împlinite!
P.S. Așa cum i-am spus cândva și lui Dani Stanciuc, și de la voi aștept, băieți, o invitație la primul vostru meci de Campionat Mondial. Știți că puteți ajunge acolo!

EUROQUIZ

De curând, sub egida Reprezentanței Comisiei Europene în România, s-a desfășurat concursul Euro Quiz, etapa județeană. Concursul s-a desfășurat cu... năbădăi, căci în ziua programată, 9 mai, Ziua Europei, totul a mers de-andoaselea: conectarea s-a făcut greu, validarea răspunsurilor s-a făcut cu încetinitorul, după a treia întrebare nu s-a întâmplat nimic preț de vreo 22 de minute.... Tensiune, îngrijorare, telefoane după telefoane date peste tot pe unde credeam că vom primi explicații și ajutor.... nervi, ochi triști, lacrimi...După cele 22 de minute nu s-a schimbat mare lucru, tot cu încetișorul a funcționat platforma, pentru ultimul răspuns am așteptat 11 minute pentru validare... Nu știu alții cum sunt, dar noi am învățat că nu trebuie să avem 100% încredere în supertehnologie, pentru că te poate lăsa de căruță când ți-e lumea mai dragă. Organizatorii au dres, cumva, busuiocul și au reluat concursul o săptămână mai târziu, în 16 mai. Echipa noastră, EuroCreangă (Teo, Tudor, Eusebiu și Fabian) a ocupat locul II la etapa județeană și s-a calificat la etapa națională. Meritul lor e cu atât mai mare cu cât imediat după concurs au avut teză la mate, dar niciunul dintre ei, nicio clipă, n-a spus că renunță. BRAVO, EuroCreangă! Succes în continuare!

9

8

7

6

5

4

3

2

1