Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
sâmbătă, 5 august 2023
Ganduri despre ceea ce am cules la EN
Vara nu este doar despre vacanță și joacă. Vara, mai degrabă începutul ei, este și despre emoții, și griji, și așteptări. Pentru că este și despre prima mare încercare din viața lor, a școlarilor: evaluarea națională. Numită cu ceva vreme în urmă Examen de Capacitate, trecută prin focul criticilor beneficiarilor săi direcți și indirecți și prin sabia decidenților cu urechile mult prea plecate la zgomotele de fond din sistem și prea puțin la vreun vânt al schimbării, această primă confruntare a elevilor noștri cu ideea de examen s-a derulat, în acest an, în perioada 19-22 iunie, cu cele două (clasice) probe: limba și literatura română și matematică. Cândva, la începutul acestui mileniu, erau patru probe: limba și literatura română, matematică, istoria românilor și geografie. Apoi din ultimele două se făcu una, istorie-geografie, apoi, ca să nu se supere mamițica și mam’mare și să nu se streseze Goe, s-a renunțat de tot la istorie și geografie, că ce ne mai trebuie și astea??? (și, după cum s-a văzut în anii ulteriori, nimeni nu mai învață nimic la cele două, ca și la multe altele, că nu ne trebuie/nu avem nevoie/e prea mult/e prea greu/e…) Vom plăti scump această batjocură la adresa a ceea ce înseamnă muncă, seriozitate, consecvență, dar va fi târziu ca să mai putem îndrepta complet școala pe drumul cel bun.
Întorcându-ne la evaluarea care s-a derulat cu mai bine de șase săptămâni în urmă, școala noastră se situează în trendul general al ultimilor ani, media generală obținută clasându-ne pe poziția a șasea din 17 unități școlare cu clase de gimnaziu. Sigur că putem conduce discuțiile pe mai multe direcții (nr de elevi, mediul educațional, background-ul familial, politica educațională a școlii etc) pentru a explica ori găsi scuze, dar, dincolo de orice discuții rămân cifrele acestea seci care stabilesc ierarhia.
Au absolvit clasa a VIII a 133 de elevi, toți fiind înscriși și participând la EN. La data comunicării rezultatelor, s-au depus 14 contestații la limba română și 10 la matematică. Reevaluarea respectivelor lucrări s-a soldat cu opt lucrări cu note mărite (între 0,05 și 0,70 puncte), patru lucrări cu note micșorate (între 0,10 și 0,35 puncte) și două note nemodificate la limba română; cinci note mai mari (cu 0,05 și 0,25) și cinci note mai mici (cu 0,05-0,20 puncte) la matematică. Ca urmare, media finală a acestei serii de absolvenți a fost 7,87, ceea ce nu este chiar de colea, având în vedere situația dificilă, complet neprevăzută și greu de gestionat creată de pandemia prin care am trecut. 11 elevi nu au reușit să obțină notă de trecere la română și 12 la matematică, ceea ce se încadrează relativ bine în clopotul lui Gauss, clopotul nostru fiind deplasat ușor spre dreapta. 83 de elevi au obținut note între 8 și 10 la limba română, cu o singură notă maximă, Ilinca Zaharia (8A), în timp ce la matematică 78 de elevi s-au încadrat între aceleași limite, patru elevi obținând nota maximă: Ilinca Zaharia (8A), Bianca Rotundu (8B),Iustin Andrișan și Ștefan Semeniuc (8C). Ilinca Zaharia este unul dintre cei 15 elevi din județ care a obținut media 10 la EN, confirmând media 10 obținută la finalul gimnaziului, fiind primul nostru șef de promoție (din 1999 până acum) care își confirmă prin rezultatele de la EN poziția de lider al promoției.
Dincolo de statistici, sunt visurile adolescenților noștri, visuri care așteaptă să fie atinse, împlinite, cucerite. Le dorim tuturor sănătate și putere, fizică și psihică, pentru a face față cu succes tuturor încercărilor la care îi va tot supune viața de aici înainte. Și, dacă nu cerem prea mult, să ne mai dea de veste despre unde au ajuns și cu ce se ocupă, pentru a ne bucura și noi de ceea ce ne-am străduit să le sădim în suflete.
Aș vrea să reamintesc elevilor mei câteva idei după care se conduce poporul care a dat cei mai mulți premiați Nobel: 1. învață orice, oricât, oricând, de la oricine, că s-ar putea să ai, cândva, nevoie. 2. E mai bine să fii pregătit pentru o ocazie care s-ar putea să nu apară niciodată, decât să ratezi ocazia pentru că refuzi să înveți. 3. Fă cât poți tu de bine orice meserie și satisfacțiile nu vor întârzia să apară.
joi, 3 august 2023
Vacanta cu bucurie
Vară. Vacanță. Copii. Veselie. Mare. Munte. Joacă. Prieteni noi. Curiozitate. Provocări. Sunt doar câteva dintre ingredientele care au alcătuit, pentru o săptămână, modul de viață al unor adolescenți care au primit, din partea părinților, un sejur la Marea Mediterană. 15 copii și un dascăl care iubește acest tip de activități au descins în orașul Alanya, situat pe Țărmul Mediteranei, în provincia Antalya, din sudul Asiei Mici. A fost o experiență cu totul inedită pentru toți participanții la această escapadă, căci același dascăl a mai însoțit multe grupuri de copii în afara țării, dar aceasta a fost primul descălecat în spațiul fostului Imperiu Otoman.
Situat într-o zonă în care, după cum spunea unul dintre ghizii noștri, Alberto, ai absolut tot ce îți trebuie pentru a trăi frumos, între turcoazul Mediteranei și culmile Munților Taurus, Alanya e un oraș în plin proces de dezvoltare, turismul luând un incredibil avânt aici în ultima vreme. Împrejurimile încântătoare, prețurile foarte convenabile, bogăția de oferte de excursii și drumeții locale, obiectivele turistice și comerciale, serviabilitatea oamenilor, apele calde ale mării, plajele liniștite, toate sunt motive pentru ca turiști din toată lumea să se simtă atrași de acest oraș cu o vârstă de aproape un mileniu, oraș ce a fost, înainte de toate, un refugiu al piraților.
Piscina hotelului a fost la mare căutare în grupul nostru pe timpul zilelor de foc de la sfârșit de iulie, după cum și apa mării, cu ale ei 28-29 de grade, a cunoscut joaca puștilor în fapt de seară, până se întuneca de tot, căci vipia era mai ușor de suportat în piscină, acolo unde terasa oferea umbră și răcoare, iar apa și sucurile reci puteau compensa transpirația și, în consecință, reușeam să evităm deshidratarea. Am fost în safari și am făcut rafting. Ne-am luptat cu partenerii de voiaj stropindu-ne masiv cu apă cu ajutorul lopeților de vâsșit, ori a pistoalelor cu apă. Au înotat în bazine alături de pisici de mare și s-au scufundat printre rechini. Am colindat șiragul Munților Taurus și am cunoscut oameni și locuri cu aspect tradițional și obiceiuri multiseculare. Au înotat în apele cristaline și răcoroase ale râurilor ce țâșnesc din străfundurile munților. Am fost la picnicuri în poiene luminoase, mirosind a pin și araucaria. Au mișunat prin marele bazar al orașului, minunându-se de mărfuri, de prețuri, de culoare și de muzică orientală.
A fost o experiență. Au spus că le-a plăcut. Că și-ar dori să mai rămână. Su să se întoarcă. Pentru unii a fost prima oară cu avionul. Și prima oară cu trenul. Și prima oară fără părinți. Și a fost bine. Așteptăm vacanța viitoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)