Copiii celebrează Unirea Principatelor

În miez de iarnă, uneori cu geruri de crapă pietrele, alteori cu temperaturi mai blânde și cu omăt pufos, uneori chiar fără alte semne de iarnă, celebrăm un eveniment impropriu numic mic. Nu a fost nimic mic în Unirea Principatelor realizată în ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie) și apoi al Valahiei (24 ianuarie). Nu a fost nimic mic în sprijinul pe care, fățiș ori mai de nevoie, cele șapte puteri garante l-au acordat acestor mici țări azvârlite de soartă în calea tuturor răutăților, vorba cronicarului. Nu a fost nimic mic în confruntările politice interne între grupările conservatoare, opace, mereu contra oricărei schimbări, și grupările liberale, grupurile de bonjuriști (soroșiștii de azi!) care, cu studii făcute în Occident, își doreau modernizarea lumii și la ei acasă. Nu a fost nimic mic. Dimpotrivă. Unirea realizată atunci a devenit nucleul României de azi, magnetul care a atras românimea către întemeierea unui stat unitar, al tuturor celor ce vorbeau și simțeau românește.

Elevii școlii noastre au celebrat, în felul lor, actul acesta istoric: cu poezii, cu cântece, cu dramatizări, cu medalioane istorice, cu desene, cu portofolii ce au evidențiat cronologia, personalitățile implicate, ideile promovate atunci, consecințele imediate, importanța evenimentului, ca și modul în care acest eveniment s-a reflectat în presa românească și europeană. În sălile lor de clasă ori pe holul mare al școlii, mai micii ori mai marii participanți au omagiat evenimentul și pe cel care, de atunci, este simbolul său.

Afară, în curte, au încins apoi, cu toții, o Horă a Unirii. Mai multe, de fapt, mai multe cercuri alcătuite din oamenii aceștia mici care mâine vor fi mari și vor trebui să găsească în ei puterea de a fi, de a rămâne împreună cu ceilalți. Pentru că unirea face puterea, nu-i așa? Și pentru că azi ideea de unitate s-a sfărâmat și vinovați de asta suntem noi, adulții care suntem chemați să îi educăm, să le formăm fundamentul cetățenesc. Reuși-v-om, oare?

Felicitări doamnei Alina Nistor, responsabilă de proiect, și colegilor implicați alături de cei 355 de elevi în celebrarea unui moment astral al istoriei românești: Baltaru Daniela, Matei Ştefania, Popescu Anca, Croitor Viorica, Ciobanitei Valentina, Butnariu Elena, Lupașcu Loredana, Andreuță Mariana, Mihăilă Anamaria, Seserman Diana-Anastasia, Flandorfer Daciana- Alina.

Și, precum Cato cel Bătrân cu Cartagina, reiau și eu și o voi relua mereu (în fond, ce mă costă?) ȘCOALA ARE NEVOIE DE O SALĂ DE SPECTACOLE!!!

Cu Luceafărul pe umeri...

A fost Ziua Culturii Naționale. A trecut. Cineva spunea, hâtru, că urmează 364 de nopți ale acesteia. Am luat-o ca glumă. Dar modul în care este tratată cultura în lumea românească mă îngrijorează. Îmi amintesc cumva cu jind de memorabila replică a premierului britanic Winston Churchill care, în momentul în care, prezentându-i-se în cadrul şedinţei Guvernului bugetul anul (Regatul Unit, ca și mare parte a Europei, se afla în plin Al Doilea Război Mondial) având la cultură 0 lire sterline, viitorul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură s-a uitat urât la funcţionarii de la Finanţe. „Suntem în război,” s-au apărat aceştia în fața privirii fioroase ce se ivea din spatele unui trabuc uriaș. „Şi atunci pentru ce luptăm?!”, a întrebat Churchill. Deci… noi pentru ce luptăm, cu un buget cvasinul?

Când vine vorba de școală, aici eforturile aparțin exclusiv educatorilor și educabililor. Nimeni nu dă un ban pe niciunii. Noroc cu apostolatul la care slujitorii școlii se înhamă încă de când învață să fie educatori. Un apostolat fără de care…. Nici nu mă mai gânesc la relația cultură-noapte pe care a făcut-o un șturlubatic pe rețelele media. Apostolat fac și colegii mei de la școală. Mereu. Cum am făcut-o și eu vreo 40 de ani. Dar o fac pentru că știu că aceasta-i misiunea lor: să deschidă ochi. Și nu e vorba de ochii aceștia biologici, cu care elevii lor văd, ci ochii aceia interiori, cu care oamenii se deschid către Univers, fie el cel mare, nelimitat, plin de tot soiul de corpuri cerești, fie de cel interior, atât de complex și greu de descifrat și el.

Copiii noștri au celebrat, în felul lor, ceea ce înseamnă cultura. Îndrumați de profesorii lor, au recitat, au dansat, au discutat, au argumentat, au desenat, au cântat, au celebrat nume mari ale culturii noastre, căci nu se poate uita că Ziua Culturii e Ziua Luceafărului nostru. Sălile de clasă, holul mare și, mai ales, biblioteca școlii le-au fost spațiul de manifestare a sensibilității, creativității și imaginației lor. În sufletele lor, încărcate de emoții, vor rămâne amintirile unui eveniment în cadrul căruia au ieșit în față. Au fost văzuți. Au fost auziți. Au fost apreciați. Câtă nevoie au de validare! Și cât de mult i-ar trebui școlii de un spațiu propice unui asemenea tip de activități! O sală de festivități, o sală de spectacole, o sală mare care să permită copiilor și aparținătorilor lor să se bucure de mai micile ori mai marile lor realizări. Când s-a ridicat școala era haosul de după revoluție și nimeni nu s-a gândit la asta. După ce s-a tot retrocedat de ici și de acolo, nu prea a mai rămas spațiu. Din ceea ce ar fi trebuit să fie arealul unui complex școlar modern, cu cantină, și sală de sport, și bazin de înot, și sală de spectacole, a rămas un ciot pe care s-a înghesuit, cu chiu cu vai, sala de sport. În rest, un ciot de parc pe care voiau să ni-l ia cu ceva ani în urmă. Ooofff, iar m-am luat cu criticile, în loc să rămân la oamenii aceștia minunați care încă țin școala în picioare. Și care slujesc cultura română cu sufletele lor generoase. Și, de multe ori, cu portofelul personal. Felicitări copii, urmași ai lui Nică a lui Ștefan a Petrii Ciubotariul! Felicitări, Smaranda Păstrăv, Loredana Pașcan, Elena Roboschi, Cristina Gontaru (coordonator de proiect) și Geanina Bernicu (omul care sprijină pe toată lumea), tuturor celorlalte cadre didactice din școală care au răspândit firimituri din sufletele lor în sufletele copiilor de Ziua Culturii Române!

WE ARE UNION

A crește în spiritul unității culturale europene e un obiectiv educaționale important în școala contemporană din toate și din fiecare cele 27 de state membre ale UE. În acest spririt se derulează, acum în al doilea său an, proiectul WE ARE UNION în care e partener ți școala noastră. Prin intermediul său, și cu ajutorul adulților implicați în acest proiect, se derulează activități prin care Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene să ajungă a fi cunoscută și explicată pe înțelesul copiilor. Dpamna profesor Irina Baciuc, responsabila de proiect din școala noastră ne-a comunicat:

În cadrul proiectului european WE ARE UNION, în curs de implementare încă din martie 2025 la Școala „Ion Creangă” Suceava, în parteneriat cu Asociația AJUDE din Portugalia, șaizeci de elevi din clasele a III-a și a IV-a, au participat, în lunile noiembrie și decembrie, la activități nonformale dedicate Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Această a patra fază a proiectului a avut ca obiectiv familiarizarea elevilor cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene – respectul pentru demnitatea umană, libertatea, egalitatea și solidaritatea cetățenilor din statele membre – prin metode interactive, adaptate nivelului de vârstă al copiilor. În cadrul activității „Carta drepturilor fundamentale a UE văzută de copii”, elevii au fost invitați să interpreteze, prin desen și cuvinte simple, ce înseamnă pentru ei drepturi precum libertatea de exprimare, dreptul la educație, la joacă sau la respect. Lucrările realizate au reflectat în mod creativ felul în care copiii înțeleg valorile europene și importanța acestora în viața de zi cu zi. De asemenea, elevii au participat cu mult entuziasm la „Eurobusiness”, un joc educativ prin care ei au învățat despre cooperare, reguli comune și responsabilitate și au descoperit cum funcționează colaborarea între statele membre ale Uniunii Europene, cât de important este respectul reciproc într-o comunitate bazată pe reguli și valori comune. Activitatea „Grădina libertății” a oferit copiilor ocazia de a reflecta asupra Titlului II – Libertățile din Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Fiecare echipă de elevi a contribuit cu o „floare” simbolică, reprezentând propria viziune asupra libertății, iar lucrările au fost reunite într-un poster comun, sugerând ideea că libertatea individuală trebuie trăită în armonie cu libertatea celorlalți. Pe lângă aceste activități au mai fost desfășurate și altele, printre care amintim Jocul cuvintelor bune, Zarul solidarității prin care s-au urmărit promovarea empatiei și stimularea atitudinii de cooperare în grup; Regatul justiției și Joaca de-a judecătorul - activități de creație liberă și de dramatizare, care au avut drept obiective explorarea împreună cu elevii a unor modalități de rezolvare echitabilă a conflictelor prin ascultare activă și încurajarea deciziilor responsabile și echilibrate; Oglinda egalității și Scaunele identice - activități care au vizat înțelegerea conceptelor de egalitate și justiție, încurajarea respectului reciproc, promovarea gândirii critice cu privire la situațiile de excluziune; Cuvinte care rănesc și cuvinte care vindecă și Cartea despre bunătate - prin care cei mici au învățat importanța respectării demnității și a prețuirii vieții în toate aspectele ei. Ultima activitate a fost dedicată completării unui padlet, pentru a încuraja participarea activă a copiilor prin întrebări reflexive, stimularea curiozității și a dialogul intercultural, prin adresarea de întrebări colegilor lor din Portugalia și oferirea de răspunsuri la cele transmise de către elevii din cealaltă țară. Activitățile desfășurate în această etapă a proiectului au avut un impact semnificativ asupra elevilor, contribuind la dezvoltarea competențelor civice, a gândirii critice și a capacității de exprimare liberă a ideilor. Prin metodele nonformale utilizate, copiii au înțeles că drepturile fundamentale nu sunt concepte abstracte, ci valori care se regăsesc în viața de zi cu zi și care stau la baza unei societăți democratice. Proiectul WE ARE UNION a facilitat astfel o apropiere timpurie a elevilor de valorile europene, consolidând sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană și promovând respectul pentru diversitate, cooperare și solidaritate. Conducerea Școlii „Ion Creangă” Suceava a oferit sprijin constant cadrelor didactice implicate în implementarea proiectului și a manifestat deschidere față de activitățile educaționale europene care contribuie la formarea unor elevi informați, implicați și responsabili, încă din clasele primare.

„Adolescență fără adicții”

Am învățat, în ultima vreme, mulțime de cuvinte noi. Unele dintre ele existente în vocabularul românesc dar fără să facem prea mult apel la ele, altele fiind rezultatul evoluției rapide a limbii în contextul globalizant al lumii în care trăim. Cuvinte care mângâie și cuvinte care sperie. Cuvinte care cântă și cuvinte care biciuiesc. Cuvinte care vorbesc despre suflet și cuvinte care vorbesc despre mintea mecanică, cea care nu cunoaște emoții.

Unul dintre cuvintele acestea care, în ultima vreme, mă urmărește ca o umbră, ca și cum ar vrea să-mi arate că e tot mai vizibil și că realitatea pe care o reprezintă e tot mai extinsăm ca un jeleu ale cărui culori și dulceață sunt tot mai iubite, dorite, înpărtășite... Ca o vrajă din care, odată prinși, nu mai putem ieși, ori dacă o facem, vom fi mai degrabă niște zombies, niște resturi de oameni, niște foste trestii gânditoare... Adicția... Dex spune: adicția este dependența față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor. Doar cuvântul drog și e suficient să te înfiori!! Și când te gândești la câte feluri de droguri circulă în lumea asta mare! Și câte tentații se joacă pe sub ochii și nasul copiilor și nepoților noștri! Prafuri, comprimate, țigări de toate soiurile, alcool, jocuri consumatoare de timp li de nervi, care mai de care mai violente, fast food, rețelele sociale....

M-am bucurat să văd că se încearcă să se deschidă ochii acestor puști, aflați la vârsta la care cred că știu tot, că merită tot, că nimeni nu mai e ca ei, vârsta la care părinții le sunt deja babaci iar bunicii mumii, să perceapă, să intuiască, să conștientizeze pericolele la care se expun. Și nu doar pe ei, căci suferința generată de dependențe nu-i va afecta doar pe ei, eroii propriilor povești, ci și pe cei din jur. M-am bucurat să citesc ceea ce am primit de la colega de cancelarie, Daniela Baltaru, despre o activitate derulată recent și care merită a fi cunoscută.

Activitățile din cadrul proiectului „Adolescență fără adicții” desfășurat în Săptămâna Școala Altfel, proiect propus de d-na prof. Baltaru Daniela, realizat cu sprijinul d-nului prof. Uță Marius, din cadrul Cabinetului de consiliere psihopedagogică din școala noastră au pornit de la Campania națională România respiră curat! inițiată de Institutul Național de Sănătate Publică, alături de Colegiul Medicilor Stomatologi din România și direcțiile de sănătate publică, în perioada noiembrie - decembrie 2025. Adolescenții de azi sunt supuși tot mai multor provocări, la care mulți dintre ei nu fac față din motive diferite, dar cel mai adesea datorită unei informări corespunzătoare. Școala este una din căile prin care se pot realiza activități de informare și prevenție cu privire la tot ceea ce înseamnă adicții. Dacă acum 10-15 ani doar consumul de tutun și alcool erau pe lista adicțiilor despre care discutam cu elevii, iată că în 2025 lista este lungă și complicată. Provocarea este pentru toți - elevi, cadre didactice, familie. Prin activitățile propuse elevilor în cadrul proiectului s-a dorit creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile, consecințele și mecanismele de funcționare ale diferitelor tipuri de adicții (substanțe, tehnologie, jocuri de noroc, etc.), promovând totodată abilitățile de viață sănătoasă și strategiile eficiente de prevenire și intervenție timpurie. Trebuie să învățăm cu toții să spunem NU pericolelor și tentațiilor.

Câteva dintre obiectivele proiectului au fost următoarele: identificarea și descrierea a cel puțin 5 tipuri majore de adicții (ex: nicotină, alcool, droguri, jocuri video, rețele sociale), explicarea mecanismului de funcționare a dependenței la nivel cerebral (eliberarea de dopamină, toleranță), enumerarea a minim trei consecințe fizice, trei psihologice și trei sociale ale dependențelor pe termen lung. Am considerat că este necesară și promovarea empatiei și a sprijinului pentru persoanele afectate de adicție, reducând stigmatizarea socială, învățarea și aplicarea a cel puțin trei strategii eficiente de management al stresului și de luare a deciziilor sub presiunea grupului (tehnici de refuz asertiv), cunoașterea și accesarea surselor de ajutor și sprijin specializat (linii telefonice de urgență, centre de consiliere). La activitate au participat circa 120 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, cadre didactice.

În cadrul proiectului dezbaterea cu tema Pericolul adicțiilor a fost moderată de prof. Baltaru Daniela, iar la întrebarea "Unde încep și unde se termină adicțiile?" a răspuns consilierul școlar prof. Uță Marius. Elevii au fost provocați să răspundă la întrebări diverse pe tema adicțiilor, mai ales despre fumat, folosind aplicația Mentimeter, dovedind faptul că nu le sunt străine cunoștințele despre acestea. Datele statistice folosite în discuții de această dată nu au fost plictisitoare, ci au ridicat multe întrebări la care elevii au primit și răspunsuri. La sfârșitul întâlnirii, concursul Kahoot i-a animat puternic, viteza de reacție și corectitudinea răspunsurilor fiind decisive în stabilirea clasamentului.

Mă gândesc la faptul că, așa cum se întâmplă mai mereu, colegii mei n-au avut, pentru a-i premia pe câștigătorii micii competiții din final, decât laude și, eventual, o diplomă realizată cu mintea și pe banii lor. Cum ar fi dacă (dez)onor forurile competente ar finanța cum se cuvine programul Școala altfel și le-ar oferi niște premii pe bune?!? Un microscop, ca să poată observa structuri și efecte, poate chiar câte o trusă complexă de biologie-chimie, cu ajutorul căreia să poată face cercetare mai profundă pe diverse aspecte din mediul imediat înconjurător.... poate niște cărți... poate niște burse... Ce vorbesc și eu!!! De parcă n-aș ști în ce țară trăiesc și ce disprețuită e școala aici... Tot mai disprețuită. De societate, de minister, de șefii sindicatelor din învățământ.... și, în ultima vreme, tot mai mult și de elevi, și de părinții lor... Ce minunat ar putea fi programul acesta, Școala altfel, și ce bătaie de joc e gata să fie!