Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
duminică, 20 iulie 2025
Curs festiv.... curs de rămas bun
S-a încheiat, cu o lună în urmă, un alt an școlar. Mă rog, cursurile acestuia, pentru că anul școlar se încheie, ca și cel bisericesc, la 31 august. Pentru unii școlari nu a fost doar atât. Pentru 152 de elevi din ograda lui Creangă s-a încheiat o etapă din devenirea lor. Au absolvit școala generală. Au trecut prin vreo șaisprezece rubrici de catalog, făcând cunoștință cu fel și fel de discipline școlare. Au participat la numeroase activități extrașcolare care le-au stârnit interesul, curiozitatea, pasiunea. Sau, nu. S-au implicat în activități caritabile. Au derulat acțiuni ecologice. S-au implicat în competiții, fie ele academice ori sportive. Au dobândit premii. Au făcut ca numele școlii lor să fie cunoscut și apreciat. Au cântat. Au spus poezii. Au plantat pomi. Au vizitat muzee. Au văzut cum lucrează pompierii. Și brutarii. Și salvatorii de pe ambulanță. Au alergat prin pădure. Au desenat. Au spus ghicitori. S-au îndrăgostit. S-au mai și certat. Și au fost și invidioși. Și au fost zâmbete. Și lacrimi. Și bucurii. Și nerăbdare. Și deziluzii. Și s-a visat. Și s-au clădit proiecte de viitor. Și s-au și schimbat aceste proiecte. Și s-au colorat suflete. 152 de suflete. 152 de visuri. 152 de speranțe. 152 de adolescenți au plecat spre lumea mare cu speranțe lucind în ochii limpezi și cu planuri mari și încrederea că va fi bine într-un imaginar rucsac atârnat pe umeri. Despre realizări și proiecte, despre prietenie și sinceritate, despre visuri și recunoștință a fost vorba în cursul festiv pentru care s-au adunat la Eden Garden. Despre ei, adolescenții aceștia haioși, despre învățătorii lor, despre diriginții lor, despre profesorii lor care și-au împletit speranțele cu cele ale învățăceilor lor.
S-au spus multe la această întâlnire. S-au spus vorbe frumoase. S-au rememorat momente care, toate împreună, formează tezaurul de amintiri din care nu vor fi alungați niciodată și la care se vor întoarce cu drag de multe ori. Atunci când vor fi departe. Atunci când le va fi dor. Atunci când le va fi greu. Atunci când vor suferi. Atunci când viața îi va pune în situația să compare. Să măsoare. Și vor vedea că nimic, dar nimic din viața lor nu va fi mai frumos ca anii aceștia când, dincolo de cataloage și de note, au fost ei înșiși: sinceri, uneori brutal de sinceri, entuziaști, energici, gata de trăsnăi, puși pe șotii…
Cinci clase de absolvenți. Cinci învățători și cinci profesori diriginți care și-au dăruit nu doar timp și înțelepciune pentru ei, ci și firimituri de suflet.
a VIII a A, învățător: Maria Cical, diriginte: Smaranda Păstrăv
a VIII a B, învățător: Cristina Rotaru, diriginte: Ștefan Leonte
a VIII a C, învățător: Denisa Atudorei, diriginte: Gabriele Aungurencei
a VIII a D, învățător: Tania Cozmei, diriginte: Nastasia Butnaru
a VIII a E, învățător: Ramona Catargiu, diriginte: Georgeta Cîmpan
Tuturor, drum lung prin viață și plin de realizări!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu