La mulţi ani pentru eternitate, bădiţă Grigore!

Cu bucuria întâlnirii cu un prieten drag, ne-am amintit astăzi, împreună cu câţiva dintre cei care au avut bunăvoinţa să ne urmărească, cu bădiţa Grigore Vieru. Folosesc acest apelativ pentru blândeţea lui, pentru căldura şi simplitatea lui, pentru că a intrat profund în obiceiurile româneşti şi bănui doar că i-ar fi plăcut să îmi audă copiii spunându-i aşa. În câteva minute, profitând de pauza mare, copiii au amintit colegilor, dar şi profesorilor lor, de faptul că bădiţa Grigore ar fi împlinit azi 76 de ani. Ar mai fi avut destul timp să scrie. Şi să gândească. Şi să lupte pentru visul lui rămas orfan.N-a fost să fie. Ne-a lăsat orfani pe noi, cei care îi descoperim frumuseţea sufletului cu fiecare vers pe care i-l citim.
A scris bădiţa Grigore despre suferinţă; despre suferinţa provocată de războiul ce i-a luat tatăl la vârsta la care abia deschidea ochii spre viaţă şi spre lume; despre suferinţa provocată de foametea ce a secerat mii de vieţi, despre foamea care l-a măcinat şi care l-a făcut să-şi dorească un ochean ce putea să mărească firimitura de azimă până la mărimea unei pâini pe care s-o poată mânca pe îndelete şi pe săturate.
A mai scris despre mama; despre mama lui, pe care a idolatrizat-o, căreia i-a închinat lumea poemelor sale, dar şi despre mama în general, fiinţa ei fiind prima icoană, primul model, primul principiu de viaţă, prima raţiune a existenţei copiilor. Ei, mamei, i se confesează, ei, mamei, i se plânge, ei, mamei îi adresează cuvinte de laudă ori strigăte de ajutor, căci numai ea, mama, îl poate înţelege, sfătui, asculta, sprijini.
A scris bădiţa Grigore şi despre Ţară, o Ţară pe care a purtat-o înlăuntrul său, asemeni unei gene rare, care l-a făcut să vibreze la orice cuvânt, fie el laudă ori sudalmă, adresat pământului pentru care a respirat. Ţara lui Vieru este Nirvana sa şi a celor aidoma lui, fiinţe transfigurate de un ideal la care tot mai puţini(şi mai puţin) îndrăznesc să cugete. Ţara lui Vieru este mai presus de pământeanul perceput de fiecare dintre noi; Ţara lui este nemărginirea unui vis şi realitatea care va să fie. Căci ce e scris trebuie să se întâmple.El, ţăranul acesta înţelept de la Pererita, nu are alt merit decât că a văzut, o clipă mai devreme, viitorul.
Şi a scris bădiţa Grigore şi despre limba română, limba care i-a fost interzisă, limba batjocorită a părinţilor şi moşilor lui, limba care i-a susurat în urechi şi pe malurile Prutului, şi la Orhei, şi la Putna, şi în Oltenia, şi în Ardeal, şi la Arad, şi la Constanţa. În limba aceasta a gândit, a scris, a cântat în felul său unic pământul şi oamenii şi cultura românească. În limba aceasta au recitat astăzi Ariadna, Angela, Iris, Aura,cele două Diane, în limba aceasta au cântat Iuliana şi cele două Alexandre, în sunetul cântecului popular românesc au dansat Iuliana, Cătălina, Crina, Andreea, Dianele, Gabrielele şi mai multe Alexandre. În felul acesta i-au spus copiii mei La mulţi ani! lui Grigore Vieru.
Am fost fericiţi, timp de două ceasuri, alături de frumoşii noştri confraţi, mai mari, e adevărat, de la asociaţia studenţilor basarabeni din România, ai căror invitaţi am fost după amiaza. Mulţumim lor şi invitaţilor lor- printre ei Ion Cozmei şi Mihai Vicol- precum şi generoaselor şi prietenoaselor noastre gazde, colectivul de la Bibliteca Judeţeană "I.G.Sbiera".
Despre eveniment şi, fireşte, despre noi, şi aici.

Băieţii

Şi a fost locala de istorie. Subiectele...ca subiectele, dar până am ajuns acolo a fost o adevărată tragicomedie.Că doar nu e de colea să te înfăţişezi la locul cu pricina, însoţit de legiunea de copii, mai mult ori mai puţin pregătiţi, şi să te trezeşti poftit pe uşă afară de către portar, pe motiv că deranjezi olimpiada. "Păi aţi venit prea târziu" zice omul sigur pe el, cu un glas şi o atitudine demne de un real Cerber. "Cum adică prea târziu?" îndrăznim noi să întrebăm. "Păi aşa cum vă spun. Olimpiada a început de la 9.00" mai zice el, insistând să părăsim incinta."Ei, drăcie- mă gândesc eu- cum vine asta, că doar ieri la prânz mi-am întrebat încă o dată, tocmai spre a nu greşi, şeful de catedră" şi nu mă dau dusă, mai ales că în ochii copiilor se iţiseră deja scânteieri de lacrimi. Telefoane, milogeală, explicaţii, nervi, rugăminţi, priviri furioase, lamentări, iar telefoane, iar ....Noroc cu profesorul şcolii gazdă care, calm, ne-a potolit şi pe noi şi, după ceva alte telefoane, i-a introdus în sălile pe care unii, dezamăgiţi, speriaţi, nedumeriţi, nici nu le identificaseră.
A trecut....Cu rezultate sub aşteptări....În parte din pricina unor carenţe, în parte din pricina descumpănirii şi unui blocaj psihologic uşor de înţeles în cele din urmă. Şi, deşi sigur s-ar fi putut mai mult, s-au calificat băieţii; se vede că ei au putut trece mai uşor peste incidentul din start şi s-au putut aduna mai repede. Om vedea ce-o mai fi. Un lucru este sigur însă: în ajun de etapă, voi înroşi eu telefoanele de legătură cu responsabilii acesteia, ca să nu mai îmi pun elevii în situaţii penibile.
Bravo, dragii mei! Sănătate şi mult mai mult spor în munca pentru faza următoare, Edi Vasileniuc şi Emi Iavorenciuc!

Cătălina

A trecut vacanţa. Ne reîntoarcem la şcoală. Unii cu mai mult, alţii cu mai puţin chef. Unii cu mai multe, alţii cu mai puţine visuri. Unii cu realizări deja, alţii cu aşteptări.
Printre cei cu realizări se numără Cătălina. Harnică, mereu dând dovadă de bună creştere, modestă,poate chiar mai mult decât s-ar cuveni, Cătălina este unul dintre copiii noştri minune, unul dintre elevii noştri model, unul dintre vârfurile generaţiei sale.
Ei şi doamnei Camelia Cuţui li se cuvin mulţumirile noastre, ale celor cărora rezultatele Cătălinei ne fac să fim mândri că suntem dascăli. Felicitări, sănătate şi succes!
Mai multe,aici.