Acasa la Voda Cuza

Dacă-i zi de unire, musai să fie liberă. Și dacă-i liberă, musai să ne distrăm. Și dacă ne distrăm, musai să uităm de ce suntem liberi. Ei, noi, un mănunchi de puști de la clasele a V a A și a VIII a A, am zis că e musai să sărbătorim, în felul nostru, ziua asta pentru care guvernul ne-a făcut-o liberă. Am fost în vizită la Măria Sa, Vodă Alexandru Ioan I! Palatul de la Ruginoasa strălucea în soarele unei dimineți de uitată iarnă, ca și cum stăpânul său, trezit cu noapte-n cap, avea să-și pună centironul și, cu caii înhămați la trăsura cu valtrapuri albastre, avea să-l ducă la Ieși, acolo unde treburile domniei îl vor fi chemat. Personalul de serviciu abia se trezise din amorțire când am descălecat noi în curtea largă a palatului Măriei Sale. Ni s-a permis vizitarea gratuită a clădirii somptuoase(e, totuși, 24 ianuarie!). Am întâlnit imaginea unor oameni din alte vremi, oameni pentru care Țara era mai importantă decât măruntele dispute personale, oameni pentru care a sluji pe ceilalți era o datorie, oameni pentru care jertfa de sine era considerată o obligație morală. Poate că, în scurtă vreme, se va reveni și la holograma domnitorului(un anunț pe o bucățică de hârtie ne-a comunicat, ieri, că nu e funcțională). Pentru copii, mai ales, e impresionantă, chiar dacă e vocea unui actor. Și poate că, în anii care vin, pe lângă gratuitatea accesului, să se asigure și ghidaj specializat, ar fi de mare importanță. Copiii mei m-au ascultat pe mine, dar nu e același lucru. Aș fi preferat să achit biletul de intrare și cineva, care cunoaște nu doar toate cotloanele palatului, ci și toate poveștile acestuia (multe triste, tragice chiar), să ne dea aripi de basm. Copiii ascultă altfel o voce nouă, un timbru nou, o altfel de istorie. Mai mult, am vazut, la un moment dat, câțiva vârstnici care s-au alipit grupului nostru, pentru a asculta ceea ce le spuneam copiilor mei. Au venit de la prima oră la palat, ca să se bucure de oportunitatea vizitării gratuite și ar fi meritat să asculte explicații avizate. Am fost apoi la Iași, orașul primindu-ne cu un cer senin și un soare aducând a vară. Palatul culturii, pietonalul, Trei Ierarhi închis pentru vizitare!(aș fi vrut să vadă actualul loc de veci al lui Vodă Cuza), Mitropolia, palatul Roznovanu(astăzi Primăria), Grădina Botanică, Copoul, teiul lui Eminescu au fost următoarele noastre popasuri în cea de a patra capitală a Moldovei, orașul care, la 1859, ar fi meritat din plin să fie el capitala României Unite. Avea tot ce îi trebuia, pentru început - boieri deștepți și școliți, tinerețe și entuziasm, cultură cum nicăieri altundeva....Eh, nu vremurile sub om, ci omul sub vremuri.... Va fi un 24 ianuarie ținut minte de puștii mei? Sper din tot sufletul. Dacă nu, anul următor refacem drumul. Poate cu altfel de prezentare. Acum a fost doar preambulul.

A învăța mereu

Și profesorii învață. Da, chiar se întâmplă și asemenea lucruri. Sau, mai degrabă, nu se întâmplă, ci sunt situații care au devenit o realitate aproape cotidiană, căci aproape zilnic noi, oamenii de la catedră, învățăm. Și nu e vorba de ceea ce viața ne oferă, în fiecare zi, ca lecții practice, ori teste fără lecții anterioare, ci de cursuri de formare pe diverse teme, activități cu ajutorul cărora fiecare dintre noi și toți împreună, să devenim mai buni. În vacanța de iarnă ne-am întâlnit cu formatorii noștri pentru a descifra noi modalități de a colabora cu comunitatea din care face parte instituția școlară, pentru a exersa metode prin care să devenim mai vizibili în cadrul comunității. Mulțumim, Adriana, Lăcrămioara, Lavinia!

Cu gândul la Luceafăr

Clipe alungate de viața unui neam ce pare să trăiască într-un perpetuu vifor, ca și cum altfel s-ar îmbolnăvi...Noroc de oamenii care au fost cândva și care au dat un sens existenței noastre. Unui asemenea Hyperion rătăcitor prin stele i-am adus, în 15 ianuarie, prinos de gând și amintire neștearsă. Unui asemenea poet i-am închinat o clipă din existența noastră. Unui asemenea român absolut ne-am rugat să ne ierte pentru că nu mai suntem decât niște nedemni epigoni de români....Copilul Ipoteștilor, sensibilul Mihai Eminescu, a fost prezent printre noi, bucurându-se de lacul codrilor albastru, regretând plecarea păsărilor și căderea frunzelor codrului bătut de vânt, visând la steaua care a răsărit....Mulțumiri, bădie Mihai! Și vouă, puștii de la V A! Mulțumiri, Geanina Bernicu!