În ograda lui Creangă...

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România a lansat în vara trecută ideea unui program de finanțare pentru inițiative comunitare de mediu și educație pentru instituțiile de învățământ și grupurile de inițiativă din cinci orașe (Miercurea Ciuc, Râşnov, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timişoara). Scopul acestui program este cel de a genera soluții participative la probleme locale din educație și mediu. Demersul este coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat în 5 orașe din țara prin 5 fundații comunitare. Având în vedere că printre activitățile ce puteau splicita finanțare erau și cele cu privire la activarea unor spații comunitare incluzive și sigure de joacă și învățare, școala noastră a înscris în concursul pentru obținerea finanțării proiectul În ograda lui Creangă..., proiect pe care l-am demarat în anul școlar trecut, proiect care propune elevilor școlii diverse ateliere de lucru în formatul unui club de week end, activitățile derulându-se sub îndrumarea mai multor cadre didactice ce lucrează voluntar. Sunt ateliere de origami și artă culinară, teatru folcloric și muzică, sport și dans, artă plastică, astronomie, robotică, decorațiuni, tradiții, acvaristică etc, ateliere pe care tot ei, copiii, le-au propus. În septembrie am fost anunțați de către finanțatori că proiectul nostru este unul dintre cele aprobate

la nivelul municipiului Suceava! Bucurie mare! Cu bănuții pe care îi vom primi vom procura materiale necesare desfășurării activităților clubului de week end: acvariu și toate materialele necesare întreținerii acestuia, kituri de robotică, materiale sportive, o stație de amplificare cu tot ce îi trebuie pentru a putea prezenta produsul final al grupelor de teatru folcloric etc. În această lună (octombrie 2022) ne-am reorganizat, plecând și de la observațiile făcute pe parcursul anului școlar anterior, am stabilit programul de lucru prin consultare cu beneficiarii direcți- copiii ce-și doresc și o altfel de școală. Să ne fie-ntr-un ceas bun!

Despre educație

Educația începe cu mult înainte ca cei mici să ajungă la școală. Primii, și cei mai importanți educatori, sunt părinții. Și nu prin ceea ce spun, prin ceea ce vor, prin ceea ce pretind, ci prin ceea ce fac, dovedindu-se a fi primele modele pe care copiii le imită, le preiau și le duc cu ei întreaga viață. Școala nu poate decât să consolideze niște deprinderi, sau să le tempereze pe altele, să șlefuiască ceea ce, fundamental, a fost construit acasă. De aceea ar trebui ca educația să fie celebrată împreună de către părinți, copii și dascăli, pentru că doar împreună se clădesc caractere și se creează generația următoare. Dar dacă cei care diriguiesc țara asta au hotărât să stăm acasă de ziua educației... Ca și Ziua muncii celebrată prin nemuncă... Copiii doamnei Viorica Croitor au sărbătorit în avans 5 octombrie. Ochii lor luminoși transmit învățătoarei lor toată dragostea din lume. Ce să îți trebuiască mai mult?

Ziua sportului scolar, zi de bucurie

A fost o zi cum s-ar dori fiecare zi. Cum place copiilor, și nu numai lor. Jocuri sportive, competiții haioase, veselie, bucurii mărunte care, adunate, fac bucurii mari.

Noaptea cercetătorilor

Sfârșit de septembrie. Vineri seara și noaptea dinspre sâmbătă. Cercetători mari și mici se prezintă în fața publicului curios. Platoul din fața USV, Observatorul Astronomic, lume multă, agitație, întrebări, variante de răspunsuri, propuneri de soluții, priviri neîncrezătoare, ochi strălucind Creativitate. Imaginație. Viitorul nu sună râu. Doar că... cei mai mulți își vor folosi mintea pentru alții. Care investesc în educație. Care vânează mințile curioase și le permit să se dezvolte.

Hai s-o facem!

Nu e mai bine să vorbim românește, totuși? E drept că sloganul sub care, de ani buni, se face curățenie generală în lume e în engleză, dar... Mă rog, nu asta e important, ci acțiunea ca atare. Și în acest an, în 17 septembrie, școlile românești implicate în acest proiect au făcut curățenie. Dacă în anii trecuți ne-au fost repartizate alte zone, de data aceasta am avut un ... sector mai apropiat: propriul cartier. Și copiii și-au făcut datoria. Dincolo de activitatea practică, copiilor le-au fost reamintite cunoștințe legate de poluare, de timpul necesar pentru dezintegrarea deșeurilor, de suferința naturii ca urmare a acțiunii umane etc. rămâne o întrebare: de ce nu ar face curățenie fiecare cetățean în spațiul lui? De ce așteaptă ieșirea elevilor cu saci de plastic să strângă în urma lor, a adulților care aruncă ambalaje, chiștoace, pet-uri, sticle, obiecte de mobilier, textile, baterii, electrice etc?

A fost și nu mai vrem să fie

9 octombrie poate fi o zi obișnuită. O zi de toamnă, de obicei aurie, cu ploi de frunze plângându-se de trecerea verii, cu arbori sfădindu-se cu vânturi mai tari ori mai suave, cu zgribuliri de pene păsărești rămase în urma celor fugite spre sud , cu câmpuri răscolite și livezi colorate și cu oameni alergând de colo-colo... O zi obișnuită... O lume obișnuită... Sau nu... Nu chiar. 9 octombrie e o zi tristă. O zi de comemorare a suferinței unui număr tare mare de oameni care nu aveau altă vină decât cea că aparțineau unui neam. Din 9 octombrie 2004, în România se comemorează suferința celor care, începând cu 9 octombrie 1941, au fost supuși deportării în Transnistria. Primii au plecat chiar din Bucovina noastră, dar, din nefericire, puțini s-au mai întors. Drumuri lungi și grele, lipsă de hrană, de îmbrăcăminte și medicamente, umilințe, mizerie, gloanțe și bâte, adăposturi improvizate, toate acestea au condus la moarte. Mii, zeci de mii de evrei și de rromi au avut o asemenea soartă de care, din nefericire, multă vreme n-am știut. Și dacă noi nu am știut, e bine ca cei de azi să știe. Să afle, să înțeleagă, să conștientizeze. Ca să nu permită, atunci când vor fi mari, să se repete asemenea grozăvii. Ca să nu devină abuzatori. Ca să nu facă rău nimănui și nici lor înșiși. Ca SĂ NU MAI FIE AȘA CEVA! Asta am urmărit prin activitatea desfășurată în 7 octombrie cu copii din clasele a VI a și a VII a. Vizionarea documentarului Ultimul lagăr al copiilor a creat baza unor discuții care s-ar fi putut prelungi foarte mult. S-au făcut recenziile unor romane apărute în ultimii ani, cărți care au plecat din experiențe personale ale eroilor lor. S-au exprimat opinii, s-au pus întrebări și s-au încercat răspunsuri, s-au făcut descrieri de personaje și situații, s-au făcut propuneri de activități... S-a concluzionat: nimeni nu e stăpânul nimănui! Nimeni nu are drept de viață și de moarte nimănui! Nimeni nu trebuie să moară pentru că așa vrea te miri cine!

Hai la târg în ograda lui Creangă!

Toamna asta nu e ca toate celelalte; ultimele toamne au fost ciudate în cetatea noastră, căci copiii au stat pe-acasă, ori au venit la școală pe rând, respectând tot soiul de restricții și piedici. Toamna asta a revenit, cumva, la normal și ne-a adus energiile și entuziasmul copiilor, umplând școala-cetate de zumzăiala lor, de agitația lor, de culoare și de viață. Și azi a fost o zi cum nu sunt multe, o zi care a dovedit creativitate, și imaginație, și trăire, și cooperare, și bucurie. A fost bucuria de face ceva deosebit, de a ieși în fața celorlalți cu picături de toamnă caldă și voioasă, cu zâmbete largi și coșuri pline, cu convingerea că fac un lucru și util, și frumos. A fost Târgul nostru de toamnă. A fost o incredibilă implicare a copiilor și părinților lor, dovedind forță și atașament față de ceea ce înseamnă marea familie a Școlii Ion Creangă, față de ceea ce înseamnă înțelegerea nevoilor școlii, față de ceea ce înseamnă parteneriatul dintre școală și părinți. Târgul a fost plin cu de toate : plăcinte și bostani, zacuscă și prăjituri, iconițe și caricaturi, flori și broscuțe, albinuțe și covrigi, dulceață și murături, cântece și dansuri populare, brăări și coronițe…. A fost multă veselie. A fost multă energie. A fost dovada vie că toți copiii își doresc să facă și altceva decât lecții și teme, că vor să fie apreciați pentru micile ori marile lor talente, că vor să arate că merită să investim încredere în fiecare dintre ei. Tuturor li se cuvin mulțumiri și felicitări, dar mai ales Brîndușei Gabor, dăscălița născută, nu făcută, care a fost sufletul activității.