A invata altfel

A fi copil e nu doar o vârstă, ci și un privilegiu, Acela de a lăsa imaginația să apară în toată splendoarea sa, de a cotrobăi prin cotloanele lui A CREA, și ale lui A VREA pentru A ARĂTA și pentru A ÎNVĂȚA. A fi copil înseamnă a te bucura de povești și a te arunca în povești. Și dacă poți să iei cu tine și prieteni buni, cu care să înflorești povestea, ca să îi dai consistență și sens, e cu atât mai bine. Și e și mai provocator. Și e și mai pasionant. Și ai și mai multe beneficii, fie ele imediate, ori de perspectivă. Căci nu e tocmai de colea să imaginezi și să realizezi imaginea unei comunități preistorice; e nevoie de citit texte și de căutat reconstituiri pe la nenea Google și pe la tanti Wikipedia, e nevoie de utilizat materiale din natură, ca să nu încarci bugetul familiei, e nevoie de dexterități manuale, e nevoie de negociere cu colegii de echipă, e nevoie de ascultare activă, de argumentat, de creat o scenografie, de stabilit roluri în grup, de asamblat și finisat lucruri și idei, de urmărit informația științifică, dar și aspectul estetic, de utilizat un limbaj academic în prezentare… Un grup de vajnici exploratori ai istoriei din clasa condusă cu măiestrie de doamna Dorina Fărtăiș, învățător dedicat, cu suflet de artist, m-a plimbat, azi, printr-un sat preistoric, așa cum rezultă din textele citite de ei. Un sat neolitic, căci avea căsuțe făcute din ceea ce, generoasă, natura le dădea oamenilor- lut, paie și bușteni. Mai aveau oamenii aceia sulițe cu care, împreună, urmăreau prada și, astfel, făceau rost de hrană pe care o împărțeau cu toții. Tot împreună stăteau în jurul focului, împărtășind griji și nădejdi. Am vrut să îi provoc puțin cu varii întrebări. Nu mi-a mers; puștii, atenți, mi-au tot răspuns și chipurile lor luminoase și răspunsurile lor inteligente mi-au dat încredere. Mi i-am imaginat, o clipă, în diverse posturi de decizie și m-am simțit în siguranță. Și m-am gândit la câtă inteligență, și câtă creativitate, și câtă energie irosește țara asta. Și cât de mult mi-aș dori ca mințile, și brațele, și sufletele lor să reseteze România astfel încât să înceteze risipa. I-am felicitat. Și i-am luat în excursie la o clasă a opta, la care tocmai trebuia să vorbesc despre preistorie. Și au fost aplaudați. Și s-au bucurat. Și eu continui să visez. MULȚUMESC; COPII FRUMOȘI!