Cu tristețe, despre o istorie care se repetă

Când încep să învețe organizat istoria, copiilor li se spune că merită să învețe povestea omenirii, cu bunele și relele ei, ca să nu repetăm greșelile trecutului. Așa o fi, doar că, în ultima vreme, se pare că lumea nu mai ține cont de asta și, urându-i-se cu binele, reînvie concepte, și proiecte, și blesteme pe care le credeam îngropate definitiv undeva în dosul șurii istoriei. Politicieni, și organizații, și oameni oarecare redevin călăi pentru alți nefericiți pământeni. Și copiii asistă neputincioși, și suferă, și mor pentru că adulții lumii au dat în mintea copiilor. Se joacă de-a hoții și vardiștii, doar că nu cu puști de lemn și gloanțe de carton, ci cu arme sofisticate, și acelea făcute din ceea ce ar fi trebuit să fie școli, și locuri de joacă, și hrană pentru copii. Cu tristețe, copiii noștri au comemorat ziua holocaustului românesc. Cu tristețea pe care ți-o dă descoperirea unui adevăr multă vreme ocultat, acela că neamul căruia îi aparțin nu e alcătuit doar din oameni buni, și iubitori, și generoși, și solidari, așa cum s-a tot spus zeci de ani, ci și din oameni răi, invidioși, orgolioși, gata să trădeze idei, principii și oameni pentru interese personale. Cu tristețea că, doar cu mai puțin de un veac în urmă, oameni obișnuiți, urmași ai celor mai viteji și mai drepți dintre traci, nu-i așa, au putut să fie părtași la o acuză colectivă și la o crimă colectivă. Sigur, nu toți au fost așa, dar și dacă era doar unul care să își dorească moartea unui neam întreg ar fi fost prea mult. Și dacă doar unul, unul singur, ar fi murit pentru vina de a aparține acelui neam, era mult prea mult. Au fost mii. Au fost zeci de mii. A fost mult prea mult. Și încă ne mai îndoim. Și încă mai punem sub semnul întrebării. Și încă refuzăm să acceptăm. Proiectul Pe urmele pașilor pierduți, coordonat de prof. Daniela Baltaru și derulat în colaborare cu biblioteca școlii și cu profesorii Croitoriu Cristina , Solcan Mirela, Tcaciuc Narcisa si Romașcan Mircea și-a dorit să sensibilizeze copiii (dar nu doar pe ei) cu privire la tragediile celuilalt veac.. Elevi din clasele a VIII a au vizionat documentarul Copiii ultimului lagăr, discutând apoi, pe marginea lui, despre ororile soluției finale la care și noi am fost parte. Numeroși elevi din clasele a V a si a VII a au citit cartile Baiatul cu pijamale în dungi, Eu sunt 70072 și au transmis colegilor impresii și sentimente create de lectură. Multa emoție transmit desenele copiilor din clasele gimnaziale inspirate din lecturi și vizionarea unor filme, desene cu care s-a organizat o miniexpoziție în școală. . Proiectul și-a dorit să fie un semnal de alarmă. Pentru copii și adulți deopotrivă. Cine nu învață istoria, o va repeta. Și nu doar cu realizările ei extraordinare. Ceea ce se întâmplă acum la porțile Orientului și în câmpiile est europene reprezintă cea mai concretă și nefericită dovadă.