Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
vineri, 19 aprilie 2024
Bucuria succesului
Cât de mult înseamnă voința, seriozitatea, perseverența!
Născută în Italia, din părinți români care au muncit o vreme acolo, Sara Năsăudeanu s-a întors, cu familia, acasă, în România, la vatra părinților și strămoșilor săi. Chiar dacă a învățat în limba italiană acolo, părinții au învățat-o și limba română, astfel încât, atunci când a venit la Școala Ion Creangă în ianuarie 2023, s-a integrat repede în noua comunitate școlară, devenind, în scurtă vreme, cea mai bună elevă din clasă, așa cum mărturisesc cadrele didactice care predau la clasa a VII a C, din care face parte și Sara. E un copil silitor și cuminte, poate puțin prea timidă, un copil cu mult bun simț și foarte frumos educată. De altfel și mama ei studiază la USV, așa încât are model educațional în chiar cea care i-a dat viață. Nu s-a rupt complet de limba și cultura italiană, pe care le studiază individual. Și nu studiază oricum, ci la nivel academic. Și rezultatele seriozității cu care studiază nu întârzie să apară. A participat, în anul școlar anterior, la Olimpiada de lb italiană pentru juniori și a obținut Premiul I. În acest an a repetat performanța, ocupând locul I la etapa județeană a Olimpiadei de limbi romanice- limba italiană,cu 99 de puncte din 100, ceea ce înseamnă că este calificată la etapa națională ce se va desfășura la Iași la sfârșitul acestei luni.
Nu putem decât să o felicităm și să îi urăm succes !Complimenti e buona fortuna, Sara!
joi, 18 aprilie 2024
Și profesorii învață. Toată viața.
În perioada 11 – 15 martie 2024, un grup de șase cadre didactie sucevene a participat la cursul de dezvoltare profesională „New Tehnologies and Future Classrooms: Education Apps, Blended Learning and Flipped Learning”, în Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus + KA1 Teaching Course – Turkey, al cărui coordonator la nivelul Școlii „Ion Creangă” este dna. prof. Georgeta Mihaela Cîmpan.
Scopul acestei mobilități a fost să faciliteze dezvoltarea personală și coeziunea socială și să transmită cursanților – profesori din două țări distincte (România și Lituania) - experiențe și competențe cheie pentru abordarea pedagogiilor inovatoare ale secolului XXI.
Prin activitățile desfășurate în cele cinci zile de curs, organizația gazdă, International Training & Learning Insitute din Istanbul, a pus la dispoziție un cumul de cunoștințe și bune-practici pentru facilitarea procesului educațional, pentru creșterea gradului de conșientizare cu privire la dezvoltarea tehnologică în predare și învățare, pentru a încorpora TIC în predarea de zi cu zi. Cursul de formare a presupus activități și sarcini prin care profesorii au dobândit noi cunoștințe despre multiplele provocări aduse de era digitală. Temele abordate în cadrul cursului au avut în vedere metodele inovatoare de predare și învățare în sălile de clasă, una dintre acestea fiind abordarea blended learning. În prezent, învățarea mixtă reprezintă una dintre tendințele globale care modelează mediile educaționale și a devenit un subiect cheie în sistemele de învățare. Cadrele didactice sucevene au trăit experiențe inedite și au dobândit cunoștințe valoroase în urma temelor abordate: Learning Management Systems, Live streaming platforms, Blended Learning vs Flipped Learning, Create tasks with apps, Apps for collaborative tasks, Planning a Flipped Learning lesson, Cultural activities. Participarea la proiect a deschis celor șase cadre didactice sucevene oportunități reale de dezvoltare profesională, le-a oferit șansa de a participa la o experiență unică într-un mediu intercultural, de a alcătui împreună o echipă valoroasă, de a se cunoaște și susține reciproc și de a învăța unii de la alții. Acest curs le-a oferit cadrul propice și motivația de a depăși bariere personale, bariere lingvistice și de a-și crește încrederea în abilitățile de comunicare. Activitățile desfășurate în cadrul cursului au contribuit atât la dezvoltare profesională a celor șase cadre didactice, cât și la dezoltarea elevilor Școlii „Ion Creangă” Suceava, facilitând interacțiunile dintre aceștia și îmbunătățind procesul educațional.
Prof. Gontaru Cristina
miercuri, 17 aprilie 2024
Estonia – grijă și dedicare
În luna martie, cu ocazia unei mobilități Erasmus+, 4 eleve însoțite de directorul adjunct al Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava, domnul Beligan Ionuț, au vizitat o școală din Estonia, vechi partener și de nădejde al școlii. O școală mică, din orășelul Paide, la 90 km de Tallinn, capitala Estoniei. O școală specială, pentru copii cu nevoi speciale, de care fetele noastre au rămas puternic impresionate. Iată ce spun ele:
Ioana Șutac, clasa a 7-a: ”Vizitarea unei școli pentru elevi cu nevoi speciale a fost o experiență inspirațională atât pentru mine, cât și pentru colegele mele. Participarea la ore mi-a deschis noi perspective și m-a ajutat să înțeleg cât de dedicați sunt profesorii acelei școli pentru a putea empatiza cu elevii. Sistemul de educați edin Estonia este considerat printre cele mai performante și incluzive din Europa și am putut observa de ce: digitalizarea lecțiilor, libertatea acordată atât elevilor, cât și profesorilor”.
Carina Nichifor, clasa a 6-a: ”Nurme Kool e o școală mică, dar foarte bine dotată: mobilier nou, table inteligente, calculatoare și videoproiectoare de ultimă generație. Clasele au un număr mic de elevi, maxim 10 și au și profesori de sprijin pentru elevii care au nevoie de ajutor. Copiii sunt foarte prietenoși. Vin și te îmbrățișează chiar dacă doar le-ai zâmbit. O dată pe săptămână au oră de ”relaxare”, cu o cățelușă pe nume Donna, dresată pentru a ajuta copiii. Este pus foarte mult accentul pe natură. De exemplu, la ora de biologie am făcut o drumeție până într-un loc amenajat de copii și am făcut un foc. A fost interesantă și ora de fizică. Nu este multă teorie, dar se fac multe experimente pentru a se înțelege mai ușor natura fenomenului fizic. Cel mai mult apreciez faptul că scopul școlii nu este să ajungă toți copiii olimpici, ci îi îndrumă pentru a se putea integra mai târziu în societate”.
Miruna Istrate, clasa a 7-a: ”Experiența mea Erasmus în Paide, Estonia, a fost una cu adevărat remarcabilă și de neuitat. Am avut ocazia să învăț de la profesori estonieni, alături de elevi estonieni, am participat la diverse activități în interiorul școlii sau în aer liber. Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate și această experiență va rămâne întipărită în inima mea.”
Alexia Miron, clasa a 8-a: ”Sunt recunoscătoare că am avut privilegiul de a vizita o școală din Estonia prin intermediul mobilității Erasmus+. Am putut observa că această instituție oferă o gamă largă de dotări adaptate nevoilor individuale ale fiecărui elev. Sălile de clasă sunt echipate cu tehnologie modernă și cu instrumente de învățare interactive. În plus, există săli de terapie senzorială, laboratoare și ateliere impresionante. Cadrele didactice sunt mereu prezente pentru a oferi îndrumare și suport elevilor. Noi am fost primiți cu căldură și cu brațele deschise.”
Ionuț Beligan, director adjunct al Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava: ”Altă lume! Calzi, calmi, primitori, zâmbitori. Cât despre școală, ce am putea spune? Noi visăm să avem ce au ei: laboratoare ultradotate, sală de sport dotată cu echipamente speciale pentru diverse activități și afecțiuni, biciclete, role. Însăși construcția e una specială, deoarece e una circulară, școala arată ca un OZN, cu spații decshise, luminoase. Am fost primiți cu căldură, am participat la orele lor, am învățat dansuri populare estoniene, am discutat pe diverse teme. A fost o experiență interesantă, iar fetele noastre au fost foarte încântate și au mărturisit că ar vrea să mai meargă în mobilități Erasmus. Sunt sigur că vor mai participa și la alte selecții, la noi în școală sau la colegiile unde vor studia în continuare.”
Prof. Georgeta Cîmpan, coordonatoarea proiectului
miercuri, 10 aprilie 2024
Copii curioși-rezultate frumoase
Avem vești de la competiția în care s-a înscris echipajul școlii noastre, EU-CONEXUS Think Smart, Create Green. Menționam atunci,aici, primul pas făcut de Tudor Dămian, Fabian Tipa, Ianis Bârzu (VIIIA), Rareș Cojocariu(VIIIB) ca răspuns la provocarea Smart Green. Acum avem vești noi.
Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - UTCB
Felicitări tuturor participanților din cadrul Finalei Concursului Școlar EU-CONEXUS Think Smart, Create Green și mult succes echipei care ne va reprezenta la categoria 12-15 ani în cadrul Finalei Internaționale din data de 25 aprilie!
🏆 Locul I – Smart Greenhouse – Colegiul Național “Liviu Rebreanu”, Bistrița
🏆 Locul II – Green Energy – Şcoala Gimnazială 18 “Jean Bart”, Constanța
🏆 Locul III – Resculpted Radiance – Școala Gimnazială “Ion Creangă”, Suceava
🏆 Best Presentation Skills – Starting for us, Going to the World – Colegiul Național "Grigore Moisil", București
🏆 Best Awareness Campaign – Trash to Treasure Challenge – Școala Gimnazială Nr.8, Brașov
🏆 Innovative Public Speaking – Vertical Garden – Școala Gimnazială Nr. 12, Tulcea
Ne-am bucurat să vă cunoaștem și să vă introducem în fascinanta lume a ingineriei civile și a vieții de student!
După prezentările echipelor, elevii au participat la o serie de activități, precum:
▶️ Conferința Climatică, susținută de Charles Berville – Climato Sfera
▶️ Prezentarea Campusului UTCB, a Laboratorului de Aerodinamică și Ingineria Vântului ”Constantin Iamandi” și a Sediului Echipei Seismic Design Competition UTCB – Prorector pentru Activităţile studentești, IT, Comunicare și Imagine Cezar Vlăduț
▶️ Prezentarea Campusului EFdeN – Sustainability and Green Homes – Ștefan Dobre şi Ioana Zaharia
▶️ Prezentarea “NZeb pe înțelesul tuturor” – Mihnea Sandu și Cristiana Croitoru
Juriul a fost format din:
▶️ Anca Mărgineanu – Coordonator Instituțional EU-CONEXUS
▶️ Cristiana Croitoru – Cercetător și Reprezentant al Clusterului pRO-nZEB, PhD
▶️ Paul Dancă – Cercetător și Reprezentant al Programului EU-CONEXUS University to School, PhD şi Reprezentant al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA Bucureşti
▶️ Charles Berville – Cercetător și Fondator al ONG-ului ClimatoSfera, PhD
▶️ Maria Bratcovici, Student Ambasador EU-CONEXUS în UTCB
Vă mulțumim pentru acceptarea provocării noastre de a contribui la realizarea unui viitor mai verde și mai sustenabil! 💚
Felicitări, dragilor, pentru interes, pentru imaginație, pentru muncă, pentru perseverență, pentru tot!
Și succes, Tudor Dămian, la naționala de istorie!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)