Când îți măsori viața cu generațiile pe care le îndrumi...

Gata! Ieri s-a mai închis un capitol din viața mea și a puștilor mei. Ei au încheiat studiile gimnaziale, iar eu mi-am rotunjit cariera la 35. Și eu, și ei, am fost emoționați. Și eu, și unii dintre ei am lăcrimat; nu e ușor să pui punct unui eseu de patru ani. Căci da, asta a fost viața mea cu ei: un eseu. Un text pe care l-am început cu aliniat larg deschis după titlul "...a V a D....". Zâmbete, jocuri, ochi mari și curioși, neguri uneori peste privirea șugubeață, teme(mai făcute, mai uitate), postere, excursii, proiecte, gânduri împărtășite deschis, ca să ne spălăm rufele în propria gospodărie, ori mai tainic, spre a găsi în perechi soluții pentru mai copilăreștile ori mai gravele probleme existențiale, flori și bomboane, teste și teze, alb și negru, frumos și mai puțin frumos, certuri(uneori și fără să știe diriga prea multe, nu-i așa?), controverse pe mărunțișuri, colegi noi primiți cu drag, concursuri, olimpiade și nu prea, coronițe și eșarfe, întârzieri somnoroase, concedii cu părinții la jumătate de semestru, serbări în pas de hore și sârbe, ore suplimentare către care picioarele nu se dădeau venite și nici inimile nu erau tocmai fericite, boxe duduind în capetele profelor din cămăruța de alături, activități caritabile pentru cei aflați în suferință, mingi găurind porțile de handbal și bănci șlefuite de partea mai puțin văzută de soare din pricină de echipament lipsă....Mă rog, multe aliniate are eseul nostru, mai mult sau mai puțin original, și multe ar mai fi de adăugat...O vom face treptat, atunci când, sănătoși și curajoși, puștii aceștia se vor lua la trântă cu viața și vor începe să-și trăiască propriul roman. Până atunci, rămân amintirile unei lumi în care nu ne mai putem întoarce, dar care poate fi retrăită cu frânturi de gânduri, de rânduri, de visuri...Nu uitați, dragilor, să vă puneți șapca așa cum vă place și să vă căutați singuri scara și mijloacele prin care să adunați praful de stele care vă așteaptă!