30 de minute pentru 30 de ani

Atat ne-au trebuit azi dupa amiaza pentru a indrepta un gand de recunostinta pentru nebunii tineri si frumosi care, acum 30 de ani, ne-au deschis fereastra catre lumea normala, catre lumea sfarsitului de mileniu II, catre lumea care progresase fara ca noi sa stim mai nimic despre ea. Cateva zeci de copii de gimnaziu, cativa parinti curiosi sa vada de ce i-am chemat la orele serii, cativa profesori si ei curiosi sa vada ce se intampla sub ferestrele cancelariei, am rememorat INCEPUTUL, DESCHIDEREA, DESCATUSAREA. Am fost, pentru cateva clipe,cu gandul, cu mintea si cu sufletul la Timisoara, acolo unde timpul si oamenii n-au mai avut rabdare, acolo unde s-a strigat pentru prima oara LIBERTATE, si JOS COMUNISMUL, si JOS CEAUSESCU, acolo unde nici ei, oamenii aceia care au marsaluit pe strazi sub sloganul VOM MURI DAR VOM FI LIBERI! nu cred ca erau convinsi ca vor putea schimba ceva. Sub flamurile tricolorului ce-a insotit pe roman in marile lui momente de rascruce si in pacea crucii construite din mici stropi de lumina adusi de mainile calde ale copiilor, ne-am prins cu totii de maini si ne-am rugat; pentru ei, eroii martiri ai Timisoarei eliberatoare, pentru mamele ce inca isi plang fiii, pentru fiii ce inca isi plang parintii, pentru toti cei care ne-au pus pe noi, cei care n-am fost nici suficient de puternici, nici suficient de curajosi, precum si pe cei nenascuti inca atunci, mai presus de viata lor; pentru noi, cei ce, la distanta de 30 de ani, tindem sa ne lasam coplesiti de ale noastre maruntisuri cotidiene si sa uitam ca, fara ei, fara oamenii aceia nebuni de iubire de libertate, am fi fost o alta Coree de Nord; pentru ei, cei ce vor veni dupa noi si trebuie sa stie ce, si cum, si de ce a fost ceea ce a fost. Romania de azi e departe de ceea ce au visat ei, mortii Timisoarei, dar castigul cel mai mare, pe care nu stiu sa il aprecieze decat cei care au trait in comunismul romanesc, este LIBERTATEA: de gandire, de exprimare, de asociere, de circulatie...Pe fiecare pasaport romanesc cu care se pleaca astazi din tara e cate un strop din sangele lor, al celor impuscati atunci, cate o firimitura din sufletele celor zdrobiti de senilele tancurilor, cate o lacrima din ochii celor care si-au pierdut pe cineva drag si care, inca, nu stiu cine se face vinovat de moartea lor....Nu avem voie sa uitam! Nu avem dreptul sa le trecem existenta sub tacere! Si nu avem dreptul sa iertam asa, ca si cum n-ar fi fost nimic...ori de parca ar fi trecut o boare de vant care a azvarlit la pamant niste rufe intinse la uscat...NU AVEM ACEST DREPT! Altfel riscam sa nu intelegem ce ni se intampla si sa permitem iar totalitarismului sa ne inghita. Poate a fost prea putin...Avem timp sa recuperam. Revolutia romana abia a inceput!