sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Pentru a fi mai bun, e nevoie de respect!

An nou în care am intrat destul de triști, pentru că nu a mai fost forfota de altădată de Crăciun, pentru că n-au mai fost capre, și colinde și zurgălăi pe coridoarele școlii, pentru că n-au mai fost copii îmbrăcați în straie românești, pentru că n-a mai fost strălucirea de altădată.... Dar mergem înainte și nădăjduim la mai bine. Pentru asta, însă, e nevoie și de respect reciproc. Pe această temă au discutat elevii clasei a VI a A ieri, într-o perioadă dedicată în mod special prevenirii agresivității și violenței în mediul școlar prin identificarea și exersarea unor comportamente și atitudini civilizate. A fost o provocare înscrisă și în Campania R.E.S.P.E.C.T. inițiată de IȘJ Suceava. Iată ce scrie unul dintre copiii mei: Tinerii nu au nevoie de sfaturi. Au nevoie să li se acorde respect şi iubire. Să li se spună că e nevoie de ei. – Oana Pellea Ca să fii respectat trebuie să respecţi. Consider că sunt mai multe forme de respect: respect pentru părinţi, respect de sine, respect pentru natură si animale, respect pentru tradiţii, respect pentru cei din jur şi părerile acestora. A fi respectuos înseamnă să îmi ascult părinţii, să fiu politicos şi să vorbesc frumos cu persoanele mai în vârstă, să ajut când este nevoie, să am răbdare şi să ascult ceea ce au de spus fără să îi întrerup, apoi să îmi exprim şi eu părerea. Adulţii ar trebui să ne asculte mai des pe noi tinerii care de cele mai multe ori avem alte păreri şi se poate ajunge la conflicte între generaţii. Uneori ideile celor tineri ar putea fi mai interesante decât cele ale adulţilor. Între noi copii respectul înseamnă să fii tolerant, să accepţi ideea celuilalt fără să jigneşti chiar dacă nu eşti de acord cu el şi să încerci să te faci înţeles fără a vorbi urât sau a folosi violenţa, să iţi respecţi cuvântul dat, să ajuţi acolo unde poţi. Consider că respectul se câştigă acceptând şi părerile diferite pe care le au ceilalţi şi nu încercând să îţi impui părerile tale prin comportament violent şi limbaj urât. Respectul de sine este şi el important poate cel mai important, asta înseamnă să te respecţi în primul rând pe tine apoi pe cei din jur. Lipsa respectului duce la violenţă şi lucruri nedorite de nimeni atât între copii cât şi între cei adulţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu