În Bucovina bătrânilor noștri...

Noiembrie 28. Anul Domnului 2021. Anul 103 al României care a fost Mare. O mână de copii și diriga lor au urcat, azi, pe dealul cetății lui Vodă Ștefan, ca să se întâlnească cu satul bucovinean, minunea arhitecturală, arhetipală, aflat, din păcate, pe cale de dispariție. În două ceasuri am cotrobăit prin cotloanele caselor țărămești cu acoperișul în patru ape, prin căsuța morarului, aflată în moara de piatră, am fost în casa olarului, în atelierul fierarului, la piuă și în celar, am descifrat semnificația unor cuvinte ( covată, îmblăciu, piuă, vâltoare, coșer, șaretă etc) și am înțeles rostul ochilor din acoperișul caselor bucovinene, am vorbit despre comunitate, despre rostul acesteia prin vreme, despre ceea ce e important pentru oamenii de azi și de altădată... A fost felul nostru de a ne bucura de iua Bucovinei, de apartenența noastră la acest colț de Rai care ne este leagăn, și cântec, și nădejde, și bucurie. Sesiunea de reflecție personală din final a trimis firimituri de suflet de copil către cerul senin al Bucovinei iubite de copiii ei de azi. Zâmbete, culore, gânduri bune, bomboane, joacă, bucurie... Să trăiești, Bucovina noastră dragă, și să te întregești curând! Așa îți doresc Petra, Vanessa, Alexandra, Elisa, Ali, Maria, Rianna, Lorena, Daria, Răzvan, Darius, David, Nicolas, David, Mihai, Eric, Damian, Andrei, Iustin și, cu siguranță, și cei care n-au putut fi azi cu noi. Două ore, douăzeci de inimi care au înmănuncheat dragul de vatra lor. La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, bucovinenii noștri dragi!

Flori în pletele României copiilor

E frumos, e tare frumos sa vezi copii sărbătorind Ziua Națională! E minunat să îi auzi cântând de dor și de drag de Țară! Să-i vezi colorând harta unei Țări care ne oferă tot și care așteaptă să îi ocrotim munții și câmpiile, codrii și izvoarele, râul și ramul, faptele și legendele.... Să îi prețuim trecutul și să-i clădim temelii pentru un viitor mai bun...Să îi cinstim eroii și să îi creștem copiii în liniște, și pace, și dreptate, și echilibru, și....Și parcă toate-s anapoda în ultima vreme. Toate- oameni, fapte, planuri... Doar Ea, Patria, rămâne aceeași: caldă ca o pâine scoasă de bunica din cuptor, frumoasă ca o Cosânzeană veșnic tânără, gata să primească și să omenească oaspeți... Sunt gânduri prinse în pletele unei zile în care , copii și cadre didactice, au celebrat în avans Ziua Națională. Frânturi din sufletele lor s-au strecurat în texte și desene, în vers și cântec, în fluturări de Tricolor și senin de priviri. Bucovina prin ochii copiilor, o miniexpoziție de desene, amintește de 28 noiembrie 1918, zi în care Congresul General al Bucovinei hotăra unirea acestei mici provincii cu Regatul României, iar Drag de România mea a oferit celor mai talentați scriitori-copii posibilitatea de a închina un cuvânt Patriei pe care ne-o dorim eternă.

pppppppp

xxxxxxx

De ziua mondială a educației, un copil m-a făcut dascăl fericit

Mi-e greu să înțeleg de ce sărbătorium ziua educației prin a fi liberi! Mesajul perceput de cei ce ne sunt beneficiarii actului educativ este unul nu tocmai în regulă; e drept că educație se face și în familie, uneori mai multă chiar decât la școală (vezi cei șapte ani de-acasă!), dar, la vârsta la care copiii asociază educația mai mult cu școala decât cu cea din familie, firesc ar fi să se organizeze tot soiul de activități care să placă elevilor și, în același timp, să mai șlefuiască pe ici, pe colo, atitudini și comportamente. Constat cu tristețe că, rând pe rând, toate așteptările mele din 1990 se năruiesc una după alta, trântite de incompetență, de nepăsare, de inconștiență. Nu îndrăznesc să mă gândesc și la rea-voință, la rea-intenție, pentru că m-ar durea prea rău. Mă uit înapoi, către cea care, abia ajunsă la catedră, visa să schimbe lumea. O privesc duioșie și cu regret. Regret nu atât pentru cele aproape patru decenii trecute de-atunci, ci mai ales pentru derizoriul în care a fost împins învățământul, pentru degradarea relației educator-educabil, pentru lipsa de perspectivă a școlii românești, așa cum funcționează ea acum, pentru inconsecvența și incoerența legislației școlare, pentru lipsa de viziune a responsabililor de viitorul nostru, pentru totala lipsă de respect față de școală și oamenii ei, pentru generalizări stupide, pentru lipsa de moralitate a celor care ar trebui să fie modele pentru puștii de azi, pentru lipsa de credibilitate a celor care ne-au adus în postura de a cicea roată la căruță, pentru sperjurul comis de autorități în fiece zi pe spinarea noastră... România educată e un avorton urât mirositor deja, deși președintele moșmondește de ceva vreme la el.Mă întreb, tot mai des, cum va fi fost ca profesor? Că furnizor și manager de proiect educațional m-am lămurit... România normală o fi normală doar pentru ei, cei de la butoane, care se joacă de-a hoții și vardiștii, pe principiul "ba pe-a mă-tii!" acum mai evident decât oricând. E trist să te apropii de pensionare și să constați că, în afară de mărunte puncte albe marcate pe propria hartă profesională, nu prea poți contabiliza mare lucru. Și, firesc, te întrebi: a meritat? De cele mai multe ori ai spune că nu. Vine, însă, câte o zi, câte un puști, câte un gest care te face să respiri adânc și să-ți spui că nu totul e pierdut, că mai sunt șanse, că mai trebuie să construiești visuri... Un asemenea gest e cel al unui adolescent deștept, harnic și responsabil care m-a încondeiat într-un text pentru un concurs. Și a fost premiat. Nu pentru personajul prezentat, firește, ci pentru felul în care a gândit, pentru felul în care a scris, pentru felul în care se raportează la statutul lui de elev. Mulțumesc, Iustin Rebenciuc, pentru ceea ce ești! Mulțumesc, Ioana Revnic, pentru ceea ce faci pentru copiii noștri frumoși! Lista câștigătorilor aici.

Și textul lui Iustin: Recunoștință profesoarei mele de istorie Anii de școală reprezintă, pentru mulți dintre noi, cei mai frumoși ani din viață, de care, cu siguranță, ne vom aduce aminte mereu. Frumusețea acestor ani este dată , în primul rând, de frumusețea oamenilor pe care-i întâlnești, respectiv a învățătorilor și mai apoi a profesorilor, care-ți vor construi caracterul. Pentru că da, asta fac ei, construiesc caractere. Și pentru aceasta, merită respect și prețuire! Cu toții sunt valoroși ! Și le vom fi veșnic recunoscători, pentru că au oferit din lumina lor, pentru a ne lumina calea noastră! Printre atâtea chipuri care-mi vin în minte acum, se distinge totuși unul, în mod excepțional ! Este chipul profesoarei mele de istorie! Sunt și voi fi mereu recunoscător doamnei mele profesoare de istorie, care m-a învățat mereu să - mi depășesc limitele, iar când credeam că nu mai pot, mă încuraja să mai încerc un pic,pentru că, spunea ea, sigur voi reuși. A avut întotdeauna pentru mine, ca și pentru toți ceilalți de altfel, înțelegere și susținere, grijă și încurajare , sfaturi povățuitoare și atenție. Da, a încercat să vadă în fiecare dintre noi tot ceea ce este mai bun, ne-a provocat mereu să ne autodepășim, spunându-ne că putem face tot ceea ce ne dorim, dacă ne dorim! Este un om altruist, care înainte să se vadă pe sine, scoate în evidență pe ceilalți, fără să dea importanță faptului că în viață, binele pe care - l faci celui de lângă tine, ți se întoarce, ca un bumerang înapoi. Este o profesoară medie de înălțime, o cheamă Prelucă Oltea, sincer să fiu, în școala noastră e cam de temut, dar eu nu am văzut o niciodată în felul acesta. Pentru mine a fost întotdeauna un model, un om în preajma căruia îmi făcea plăcere să mă aflu, și care - mi inspira încredere. Încredere că dacă vreau, pot să reușesc tot ceea ce-mi propun. Practic, această profesoară a reprezentat pentru mine, și reprezintă în continuare, o inepuizabilă sursă de inspirație. Niciodată o oră de a dumneaei nu a semănat cu precedenta, tot timpul a venit cu ceva nou, cu o surpriză, ne-a provocat să gândim, nu numai să luăm de bun tot ceea ce trebuie să învățăm. Și știu sigur că acest lucru ne va ajuta foarte mult în viață. Pentru aceste învățături, dar și pentru multe altele, stimată doamnă profesoară, vă mulțumesc și vă sunt veșnic recunoscător! Sfaturi înțelepte, susținere necondiționată, încredere în forțele proprii, ajutor și înțelegere, aceasta este ceea ce mi-a transmis această doamnă profesoară. Dar cel mai mult a contat pentru mine, și asta îmi va rămâne mereu întipărit în suflet, felul în care a făcut - o. Atât de mult contează uneori o vorbă de încurajare spusă la momentul potrivit, nici nu aveți idee cât de mult. Ei, acest lucru are în plus, față de ceilalți, această doamnă profesoară. Și pentru acest lucru, o apreciez nespus. Și - mi vă rămâne mereu la suflet.Ne-a învățat munca în echipă, ne-a încurajat să ne spunem întotdeauna părerile personale, practic, ne-a învățat un altfel de istorie, pe care cu siguranță o vom ține minte. Pentru că am contribuit, cu mintea noastră, la înțelegerea ei. Un om extraordinar, care a crezut mereu în mine și în fiecare dintre colegii mei, un om care cu un ochi ne critica iar cu altul ne îmbrățișa în același timp, un suflet mare care a format generații de copii, și și-a lăsat adânc amprenta asupra fiecăruia dintre ei. Cu siguranță sunt în asentimentul multor elevi, care i-au trecut prin mână, cum se zice, și care ar vrea să - i adreseze un cuvânt de mulțumire, pentru tot ceea ce a reprezentat ea în viața lor. Mă bucur că acest concurs mi-a dat ocazia să fac acest lucru, și anume să mulțumesc unui om drag sufletului meu, și anume acestei doamne profesoare de istorie. Sunt sigur că acele cunoștințe de istorie pe care mi le-a predat le voi uita la un moment dat, dar ceea ce a reprezentat ea pentru mine, nu voi uita niciodată! Vă mulțumesc sincer, pentru căldura și grija dumneavoastră! Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să văd dincolo de cuvintele unei cărți! Vă mulțumesc pentru drumul parcurs împreună! Vă mulțumesc pentru părticica de suflet pe care ați pus-o în viața mea! Vă mulțumesc pentru că ați făcut ca, măcar la ora dumneavoastră, școala să arate altfel! Și culmea, să ne placă! Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat încredere! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ne-ați împărtășit cu generozitate! Vă mulțumesc pentru că ne-ați privit în ochi și ne-ați învățat cum să cucerim lumea! Vă mulțumesc pentru că ați făcut parte din viața mea! Vă mulțumesc pentru tot, stimată doamnă profesoară! Bunul Dumnezeu să vă recompenseze jertfa, iar eu, vă voi purta mereu în suflet!

Voluntari pentru verde, voluntari pentru curat

Trăim într-o lume de care se impune să avem grijă. Pentru noi și pentru cei ce vor veni. Pentru noi, pentru că fără suportul naturii n-am fi, și pentru cei ce vin pentru că ar trebui să ne amintim în fiece clipă, nu doar în campanii mai mult sau mai puțin mediatizate, că am luat planeta cu împrumut de la ei. Și ar mai trebui să avem grijă de mediul în care trăim și ca formă de respect, de prețuire pentru viețile care au fost cândva, vieți care ne-au dat și nouă viață. În acest spirit, elevi ai Școlii Gimnaziale Ion Creangă Suceava, unii împreună cu părinții lor, alături de cadre didactice ce le sunt mereu aproape, au hotărât să participe și în acest an la Campania Let`s Do It, Suceava! Din drag de natură, de orașul lor, de frumosul care ar putea să fie în împrejurimile acestuia. Au făcut acest lucru în 25 septembrie 2021, pentru că la data programată inițial, 18 septembrie, vremea nu a fost deloc prietenoasă cu micii voluntari. S-a continuat, în fapt, acțiunea de sensibilizare a membrilor comunității și de consolidare a comportamentului civic-ecologist a voluntarilor implicați, precum și consolidarea unui parteneriat durabil cu responsabilii comunității locale pe teme de protejare a mediului natural prin participarea la campania națională Let’s do It, România! ca parte a celei mondiale, Let’s do It, World! Obiectivele urmărite de echipa coordonată de prof. Viorica Croitor au fost:  creșterea nivelului de informare privind efectele poluării mediului natural asupra sănătății și calității vieții;  înțelegerea și asumarea statutului și rolului de voluntar, în general, și voluntar ecologist, în special;  promovarea atitudinii și a comportamentului pentru protejarea unui mediu curat și sănătos în comunitatea locală;  încurajarea tinerei generații să fie parte a mișcărilor și campaniilor sociale care ființează cu scopul de a informa, milita și acționa pentru o etică a protejării mediului natural de factorii nocivi ai poluării. Cei peste 100 de participanți au adunat din păduricea Șcheia aproape 100 de saci cu gunoaie care murdăreau un spațiu ce ar putea fi atât de frumos! Și gunoaiele nu au ajuns acolo de niciunde; nu le-a adus vântul din depărtare, și nici nu au căzut din stratosferă. Gunoaiele acelea au fost aruncate acolo de oameni, fie din zonă, fie de la cine știe ce distanță: ambalaje de toate felurile, aparate electrocasnice, materiale textile, bucăți de mobilier... E de neînțeles cum se poate ca adulți, considerați responsabili, să se manifeste în acest mod. Ce mesaj transmit ei propriilor copii? Cum vor fi arătând curțile și gospodăriile lor? Mai ales că, în fiece toamnă, în cadrul acestei campanii, copiii noștri fac curat în respectiva zonă. Chiar nu vor fi având obraz, așa cum spuneau, pe vremuri, bătrânii noștri? E chiar atât de greu să duci resturile, gunoaiele, lucrurile care nu mai sunt utile, la locurile special amenajate în acest scop?

Celebrând diversitatea lingvistică

În fiecare septembrie, când frunzele prind a se transformă în stropi aurii, ne amintim că aparținem unei lumi diverse, în care ar trebui să aibă loc fiecare etnie, fiecare credință, fiecare cultură, fiecare limbă. Pentru că, în definitiv, împărțim aceeași planetă și suntem copiii aceleiași divinități. Și în acest an, cu gândul la frumusețea lumii noastre, frumusețe dată și de diversitatea limbilor vorbite în lume, copiii noștri au celebrat Ziua Europeană a Limbilor. S-a vorbit, s-a cântat, s-a desenat, s-a scris. S-a învățat. În clasele noastre vorbind limba vecinilor. De la Răsărit și de la Apus, de la Miazănoapte, și de la Miazăzi. Și limbile celor mai apropiați, și cele ale celor mai îndepărtați. S-au bucurat, împreună, profesori (nu doar cei care s-au ocupat în special, prof. Iuliana Mihalache și prof. Narcisa Tcaciuc) și copii.