De ziua mondială a educației, un copil m-a făcut dascăl fericit

Mi-e greu să înțeleg de ce sărbătorium ziua educației prin a fi liberi! Mesajul perceput de cei ce ne sunt beneficiarii actului educativ este unul nu tocmai în regulă; e drept că educație se face și în familie, uneori mai multă chiar decât la școală (vezi cei șapte ani de-acasă!), dar, la vârsta la care copiii asociază educația mai mult cu școala decât cu cea din familie, firesc ar fi să se organizeze tot soiul de activități care să placă elevilor și, în același timp, să mai șlefuiască pe ici, pe colo, atitudini și comportamente. Constat cu tristețe că, rând pe rând, toate așteptările mele din 1990 se năruiesc una după alta, trântite de incompetență, de nepăsare, de inconștiență. Nu îndrăznesc să mă gândesc și la rea-voință, la rea-intenție, pentru că m-ar durea prea rău. Mă uit înapoi, către cea care, abia ajunsă la catedră, visa să schimbe lumea. O privesc duioșie și cu regret. Regret nu atât pentru cele aproape patru decenii trecute de-atunci, ci mai ales pentru derizoriul în care a fost împins învățământul, pentru degradarea relației educator-educabil, pentru lipsa de perspectivă a școlii românești, așa cum funcționează ea acum, pentru inconsecvența și incoerența legislației școlare, pentru lipsa de viziune a responsabililor de viitorul nostru, pentru totala lipsă de respect față de școală și oamenii ei, pentru generalizări stupide, pentru lipsa de moralitate a celor care ar trebui să fie modele pentru puștii de azi, pentru lipsa de credibilitate a celor care ne-au adus în postura de a cicea roată la căruță, pentru sperjurul comis de autorități în fiece zi pe spinarea noastră... România educată e un avorton urât mirositor deja, deși președintele moșmondește de ceva vreme la el.Mă întreb, tot mai des, cum va fi fost ca profesor? Că furnizor și manager de proiect educațional m-am lămurit... România normală o fi normală doar pentru ei, cei de la butoane, care se joacă de-a hoții și vardiștii, pe principiul "ba pe-a mă-tii!" acum mai evident decât oricând. E trist să te apropii de pensionare și să constați că, în afară de mărunte puncte albe marcate pe propria hartă profesională, nu prea poți contabiliza mare lucru. Și, firesc, te întrebi: a meritat? De cele mai multe ori ai spune că nu. Vine, însă, câte o zi, câte un puști, câte un gest care te face să respiri adânc și să-ți spui că nu totul e pierdut, că mai sunt șanse, că mai trebuie să construiești visuri... Un asemenea gest e cel al unui adolescent deștept, harnic și responsabil care m-a încondeiat într-un text pentru un concurs. Și a fost premiat. Nu pentru personajul prezentat, firește, ci pentru felul în care a gândit, pentru felul în care a scris, pentru felul în care se raportează la statutul lui de elev. Mulțumesc, Iustin Rebenciuc, pentru ceea ce ești! Mulțumesc, Ioana Revnic, pentru ceea ce faci pentru copiii noștri frumoși! Lista câștigătorilor aici.

Și textul lui Iustin: Recunoștință profesoarei mele de istorie Anii de școală reprezintă, pentru mulți dintre noi, cei mai frumoși ani din viață, de care, cu siguranță, ne vom aduce aminte mereu. Frumusețea acestor ani este dată , în primul rând, de frumusețea oamenilor pe care-i întâlnești, respectiv a învățătorilor și mai apoi a profesorilor, care-ți vor construi caracterul. Pentru că da, asta fac ei, construiesc caractere. Și pentru aceasta, merită respect și prețuire! Cu toții sunt valoroși ! Și le vom fi veșnic recunoscători, pentru că au oferit din lumina lor, pentru a ne lumina calea noastră! Printre atâtea chipuri care-mi vin în minte acum, se distinge totuși unul, în mod excepțional ! Este chipul profesoarei mele de istorie! Sunt și voi fi mereu recunoscător doamnei mele profesoare de istorie, care m-a învățat mereu să - mi depășesc limitele, iar când credeam că nu mai pot, mă încuraja să mai încerc un pic,pentru că, spunea ea, sigur voi reuși. A avut întotdeauna pentru mine, ca și pentru toți ceilalți de altfel, înțelegere și susținere, grijă și încurajare , sfaturi povățuitoare și atenție. Da, a încercat să vadă în fiecare dintre noi tot ceea ce este mai bun, ne-a provocat mereu să ne autodepășim, spunându-ne că putem face tot ceea ce ne dorim, dacă ne dorim! Este un om altruist, care înainte să se vadă pe sine, scoate în evidență pe ceilalți, fără să dea importanță faptului că în viață, binele pe care - l faci celui de lângă tine, ți se întoarce, ca un bumerang înapoi. Este o profesoară medie de înălțime, o cheamă Prelucă Oltea, sincer să fiu, în școala noastră e cam de temut, dar eu nu am văzut o niciodată în felul acesta. Pentru mine a fost întotdeauna un model, un om în preajma căruia îmi făcea plăcere să mă aflu, și care - mi inspira încredere. Încredere că dacă vreau, pot să reușesc tot ceea ce-mi propun. Practic, această profesoară a reprezentat pentru mine, și reprezintă în continuare, o inepuizabilă sursă de inspirație. Niciodată o oră de a dumneaei nu a semănat cu precedenta, tot timpul a venit cu ceva nou, cu o surpriză, ne-a provocat să gândim, nu numai să luăm de bun tot ceea ce trebuie să învățăm. Și știu sigur că acest lucru ne va ajuta foarte mult în viață. Pentru aceste învățături, dar și pentru multe altele, stimată doamnă profesoară, vă mulțumesc și vă sunt veșnic recunoscător! Sfaturi înțelepte, susținere necondiționată, încredere în forțele proprii, ajutor și înțelegere, aceasta este ceea ce mi-a transmis această doamnă profesoară. Dar cel mai mult a contat pentru mine, și asta îmi va rămâne mereu întipărit în suflet, felul în care a făcut - o. Atât de mult contează uneori o vorbă de încurajare spusă la momentul potrivit, nici nu aveți idee cât de mult. Ei, acest lucru are în plus, față de ceilalți, această doamnă profesoară. Și pentru acest lucru, o apreciez nespus. Și - mi vă rămâne mereu la suflet.Ne-a învățat munca în echipă, ne-a încurajat să ne spunem întotdeauna părerile personale, practic, ne-a învățat un altfel de istorie, pe care cu siguranță o vom ține minte. Pentru că am contribuit, cu mintea noastră, la înțelegerea ei. Un om extraordinar, care a crezut mereu în mine și în fiecare dintre colegii mei, un om care cu un ochi ne critica iar cu altul ne îmbrățișa în același timp, un suflet mare care a format generații de copii, și și-a lăsat adânc amprenta asupra fiecăruia dintre ei. Cu siguranță sunt în asentimentul multor elevi, care i-au trecut prin mână, cum se zice, și care ar vrea să - i adreseze un cuvânt de mulțumire, pentru tot ceea ce a reprezentat ea în viața lor. Mă bucur că acest concurs mi-a dat ocazia să fac acest lucru, și anume să mulțumesc unui om drag sufletului meu, și anume acestei doamne profesoare de istorie. Sunt sigur că acele cunoștințe de istorie pe care mi le-a predat le voi uita la un moment dat, dar ceea ce a reprezentat ea pentru mine, nu voi uita niciodată! Vă mulțumesc sincer, pentru căldura și grija dumneavoastră! Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să văd dincolo de cuvintele unei cărți! Vă mulțumesc pentru drumul parcurs împreună! Vă mulțumesc pentru părticica de suflet pe care ați pus-o în viața mea! Vă mulțumesc pentru că ați făcut ca, măcar la ora dumneavoastră, școala să arate altfel! Și culmea, să ne placă! Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat încredere! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ne-ați împărtășit cu generozitate! Vă mulțumesc pentru că ne-ați privit în ochi și ne-ați învățat cum să cucerim lumea! Vă mulțumesc pentru că ați făcut parte din viața mea! Vă mulțumesc pentru tot, stimată doamnă profesoară! Bunul Dumnezeu să vă recompenseze jertfa, iar eu, vă voi purta mereu în suflet!