Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
sâmbătă, 4 iunie 2022
Ștafeta succesului 2022
S-a încheiat încă un an școlar. Al douăzeci și optulea al funcționării Școlii Gimnaziale Ion Creangă din bătrânul oraș al Sucevei. Și-au încheiat studiile generale elevii celei de a douăzeci și patra noastră generație. În cadrul festivității de absolvire, ca în fiecare an, s-au comunicat numele șefilor de promoție (elevii care au încheiat studiile gimnaziale cu cea mai mare medie). În acest an patru elevi au încheiat studiile cu media generală 10: Teodora Matei (a VIII a A), Daria Diac și David Hatnean (a VIII a C) și Miruna Bădăluță (a VIII a D). Adolescenții aceștia frumoși au transmis, fiecare în felul său, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la formarea lor, profesori și părinți, iar colegilor de generație le-au transmis urări de succes la Evaluarea Națională ce urmează curând, precum și în cariera pe care și-o vor construi ca adulți. Ca în fiecare an, și de această dată s-a transmis Cupa succesului generației următoare. În numele acesteia, au primit Cupa și s-au angajat să continue tradiția frumoaselor succese ale școlii gemenele Alexia și Amalia Burlacu și Iustin Andrișan din clasa a VII a C.
Rezultatele acestor copii, ca și cele ale tuturor absolvenților sunt cu atât mai meritorii cu cât vin după doi ani școlari atipici, cu cursuri făcute mai mult on line, cu măsuri de protecție care au pus bariere în calea relațiilor firești dintre membrii organizației școlare.
Le-am fost aproape tuturor acestor elevi merituoși și suntem convinși că în anii care vin ei și colegii lor vor confirma și se vor construi ca demni locuitori ai cetății.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu