Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
marți, 14 mai 2024
Istorie cu repetitie
Având în vedere că olimpiada națională de istorie antrenează, de la gimnaziu, doar pe cei de clasa a VIII a, de ceva vreme Inspectoratul Școlar Județean a inițiat și desfășoară Concursul județean de istorie Clio, destinat școlarilor din clasele V-VII care iubesc istoria și, în egală măsură, competiția.
Sîmbătă, 11 mai 2024, Școala Gimnazială Șaru Dornei a găzduit faza județeană a Micii Olimpiade de Istorie Clio,ediția a X-a, la care au participat 174 de elevi din clasele V-VII. Cei mai mulți, 76, mulți aflați la prima lor competiție de anvergură, au fost înscriși la clasa a V-a, ca, de altfel, la fiecare ediție. La fiecare nivel au fost acordate premiile I, II și III și câte cinci mențiuni. Premiile au fost în bani, obținuți din sponsorizări, și în cărți oferite de profesorul universitar doctor VirgiliuȚârău, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș Bolyai din Cluj. După susținerea examenului propriu-zis, elevii au făcut o excursie în Parcul Național Călimani însoțiți de un ghid, ori, la alegere, au vizitat Cazinoul Băilor din Vatra Dornei.
De la școala noastră au participat 17 elevi (șase din clasele a V a, nouă din clasele a VI a și doi din clasele a VII a), trei dintre ei întorcându-se cu premii: Baban Sofia Mădălina - premiul I la clasa a VI a, Zoița Mihai Răzvan – premiul III la aceeași clasă a VI a și Cretu Alexandru – premiul III la clasa a VII a. Și ceilalți copii au obținut punctaje foarte mari, dar nu au ajuns printre premiați. Asta însă nu i-a descurajat, ei fiind hotărâți să participe și la edițiile următoare.
Felicitări pentru rezultate lor și prof. Daniela Baltaru și mulțumiri tuturor pentru contribuția la creșterea prestigiului unității noastre școlare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu