Mă gândesc, câteodată, la cele patru decenii în care am lucrat la catedră. Nu-mi aduc aminte ca o creștere de salariu să mă fi bucurat mai mult decât rezultatele elevilor mei, fie ele cele din catalog, fie cele de la examenele de evaluare, fie la concursurile școlare. Și trebuie să recunosc că m-au bucurat nu doar rezultatele la istorie ci, în egală măsură, la toate competițiile în care erau antrenați copiii noștri. Pentru că eu am fost mereu de părere că aceste competiții, la care copiii participă pentru că le place, nu pentru că sunt obligați (eu nu i-am obligat niciodată să participe și nici nu m-am bosumflat dacă nu aveau rezultatele pe care le-aș fi vrut eu; competițiile înseamnă nu doar cunoștințe, ci și emoții cumplite, pe care nu oricine și oricând le poate gestiona). Și, chiar dacă am ieșit din sistem de ceva vreme, îmi place să urmăresc traseele școlare și profesionale ale foștilor elevi, îmi place să îi văd înflorind, după ce le-am văzut ochii și, prin ei, sufletele îmbobocind. Cu atât mai mult ăi urmăresc pe cei care mi-au fost elevi până când Ministerul Muncii a zis: gata!
Printre ei, tocmai am aflat de rezultatul excelent pe care unul dintre puștii pe care i-am părăsit când abia începuseră clasa a VIII a l-a obținut la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială, care s-a desfășurat zilele trecute în capitală, gazda fiind Universitatea București. E în clasa a noua acum, la Colegiul Național "Ștefan cel Mare" din Suceava, și tocmai s-a întors cu mențiune și medalie de argint de la această competiție. Îmi spune doamna Elena Hreciuc, care a lucrat cu el la Informatică în gimnaziu, că „este inteligent, ambițios si pasionat! Va avea rezultate grozave în continuare.” Ceea ce știm și noi, toți cei care îl cunoaștem de când a devenit elevul nostru. La etapa județeană a competiției, elevul profesorilor Petrișor Adrian și Costineanu Veronica-Raluca a luat premiul I, ajungând, astfel, printre cei mai buni elevi din țară în domeniul acesta care avansează atât de rapid.
Nu știu ce fel de subiecte au avut, că nu e domeniul meu, dar știu că adolescentul Fabian Tipa este un om cu suflet mare, empatic și generos, mereu gata să răspundă unor provocări care-l incită, care-l obligă să-și folosească mintea sclipitoare. Este tenace, este perseverent și, chiar dacă lucrează cu pasiune pe inteligența artificială, este, în fond, un tip profund, un umanist care nu trece pe lângă ceilalți fără să îi privească, fără să-i asculte, fără să-i ajute.
Deocamdată, pentru rezultatele obținute, Fabian este admis (deja!!!) la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea București. Sunt sigură că acesta e doar începutul și că Fabian va avea un parcurs frumos în viață și în profesie. Nouă nu ne rămâne decât să îl felicităm și să îi dorim să fie sănătos și să țintească tot mai sus. I-am și trimis una dintre formulele de salut folosite pe Camino de Santiago: ultreia y suseia! Tot mai departe și tot mai sus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu