„Adolescență fără adicții”

Am învățat, în ultima vreme, mulțime de cuvinte noi. Unele dintre ele existente în vocabularul românesc dar fără să facem prea mult apel la ele, altele fiind rezultatul evoluției rapide a limbii în contextul globalizant al lumii în care trăim. Cuvinte care mângâie și cuvinte care sperie. Cuvinte care cântă și cuvinte care biciuiesc. Cuvinte care vorbesc despre suflet și cuvinte care vorbesc despre mintea mecanică, cea care nu cunoaște emoții.

Unul dintre cuvintele acestea care, în ultima vreme, mă urmărește ca o umbră, ca și cum ar vrea să-mi arate că e tot mai vizibil și că realitatea pe care o reprezintă e tot mai extinsăm ca un jeleu ale cărui culori și dulceață sunt tot mai iubite, dorite, înpărtășite... Ca o vrajă din care, odată prinși, nu mai putem ieși, ori dacă o facem, vom fi mai degrabă niște zombies, niște resturi de oameni, niște foste trestii gânditoare... Adicția... Dex spune: adicția este dependența față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor. Doar cuvântul drog și e suficient să te înfiori!! Și când te gândești la câte feluri de droguri circulă în lumea asta mare! Și câte tentații se joacă pe sub ochii și nasul copiilor și nepoților noștri! Prafuri, comprimate, țigări de toate soiurile, alcool, jocuri consumatoare de timp li de nervi, care mai de care mai violente, fast food, rețelele sociale....

M-am bucurat să văd că se încearcă să se deschidă ochii acestor puști, aflați la vârsta la care cred că știu tot, că merită tot, că nimeni nu mai e ca ei, vârsta la care părinții le sunt deja babaci iar bunicii mumii, să perceapă, să intuiască, să conștientizeze pericolele la care se expun. Și nu doar pe ei, căci suferința generată de dependențe nu-i va afecta doar pe ei, eroii propriilor povești, ci și pe cei din jur. M-am bucurat să citesc ceea ce am primit de la colega de cancelarie, Daniela Baltaru, despre o activitate derulată recent și care merită a fi cunoscută.

Activitățile din cadrul proiectului „Adolescență fără adicții” desfășurat în Săptămâna Școala Altfel, proiect propus de d-na prof. Baltaru Daniela, realizat cu sprijinul d-nului prof. Uță Marius, din cadrul Cabinetului de consiliere psihopedagogică din școala noastră au pornit de la Campania națională România respiră curat! inițiată de Institutul Național de Sănătate Publică, alături de Colegiul Medicilor Stomatologi din România și direcțiile de sănătate publică, în perioada noiembrie - decembrie 2025. Adolescenții de azi sunt supuși tot mai multor provocări, la care mulți dintre ei nu fac față din motive diferite, dar cel mai adesea datorită unei informări corespunzătoare. Școala este una din căile prin care se pot realiza activități de informare și prevenție cu privire la tot ceea ce înseamnă adicții. Dacă acum 10-15 ani doar consumul de tutun și alcool erau pe lista adicțiilor despre care discutam cu elevii, iată că în 2025 lista este lungă și complicată. Provocarea este pentru toți - elevi, cadre didactice, familie. Prin activitățile propuse elevilor în cadrul proiectului s-a dorit creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile, consecințele și mecanismele de funcționare ale diferitelor tipuri de adicții (substanțe, tehnologie, jocuri de noroc, etc.), promovând totodată abilitățile de viață sănătoasă și strategiile eficiente de prevenire și intervenție timpurie. Trebuie să învățăm cu toții să spunem NU pericolelor și tentațiilor.

Câteva dintre obiectivele proiectului au fost următoarele: identificarea și descrierea a cel puțin 5 tipuri majore de adicții (ex: nicotină, alcool, droguri, jocuri video, rețele sociale), explicarea mecanismului de funcționare a dependenței la nivel cerebral (eliberarea de dopamină, toleranță), enumerarea a minim trei consecințe fizice, trei psihologice și trei sociale ale dependențelor pe termen lung. Am considerat că este necesară și promovarea empatiei și a sprijinului pentru persoanele afectate de adicție, reducând stigmatizarea socială, învățarea și aplicarea a cel puțin trei strategii eficiente de management al stresului și de luare a deciziilor sub presiunea grupului (tehnici de refuz asertiv), cunoașterea și accesarea surselor de ajutor și sprijin specializat (linii telefonice de urgență, centre de consiliere). La activitate au participat circa 120 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, cadre didactice.

În cadrul proiectului dezbaterea cu tema Pericolul adicțiilor a fost moderată de prof. Baltaru Daniela, iar la întrebarea "Unde încep și unde se termină adicțiile?" a răspuns consilierul școlar prof. Uță Marius. Elevii au fost provocați să răspundă la întrebări diverse pe tema adicțiilor, mai ales despre fumat, folosind aplicația Mentimeter, dovedind faptul că nu le sunt străine cunoștințele despre acestea. Datele statistice folosite în discuții de această dată nu au fost plictisitoare, ci au ridicat multe întrebări la care elevii au primit și răspunsuri. La sfârșitul întâlnirii, concursul Kahoot i-a animat puternic, viteza de reacție și corectitudinea răspunsurilor fiind decisive în stabilirea clasamentului.

Mă gândesc la faptul că, așa cum se întâmplă mai mereu, colegii mei n-au avut, pentru a-i premia pe câștigătorii micii competiții din final, decât laude și, eventual, o diplomă realizată cu mintea și pe banii lor. Cum ar fi dacă (dez)onor forurile competente ar finanța cum se cuvine programul Școala altfel și le-ar oferi niște premii pe bune?!? Un microscop, ca să poată observa structuri și efecte, poate chiar câte o trusă complexă de biologie-chimie, cu ajutorul căreia să poată face cercetare mai profundă pe diverse aspecte din mediul imediat înconjurător.... poate niște cărți... poate niște burse... Ce vorbesc și eu!!! De parcă n-aș ști în ce țară trăiesc și ce disprețuită e școala aici... Tot mai disprețuită. De societate, de minister, de șefii sindicatelor din învățământ.... și, în ultima vreme, tot mai mult și de elevi, și de părinții lor... Ce minunat ar putea fi programul acesta, Școala altfel, și ce bătaie de joc e gata să fie!

"Sub semnul prieteniei"

Nu știu alții cum sunt.... vorba năstrușnicului humuleștean, dar și eu, când văd și aud lumina unui sat, ca și cea de pe fețele oamenilor săi, și mai ales, cea de pe fețele pruncilor săi, parcă m-aș întoarce în copilăria mea, cea mai frumoasă dintre toate. Da, da, nimeni nu a mai avut o copilărie ca a mea. Nici ca a ta, colega de cancelarie. Nici ca a ta, eleva mea din prima bancă. Ori din a doua. Ori din oricare bancă din care, timp de patruzeci de ani, m-au privit ochi mari, și curioși, și șotioși, și neastâmpărați de copii. Și-mi amintesc (și sunt sigură că și foștii mei elevi au același rezultat al recursului la memorie), îmi amintesc nu atât de lecțiile propriu zise susținute de învățătorii și profesorii mei, cât, mai ales, ceea ce făceam în afara orelor de școală, fie că erau repetiții pentru serbări, fie că erau competiții sportive, excursii ori scurte drumeții pe coclauri. Câtă joacă! Ce imaginație intra în funcțiune! Câte visuri se plămădeau în asemenea ieșiri! Câte schimbări de macaz pentru viitoarea traiectorie profesională se găseau prin buzunarele nădejdilor noastre! Mie îmi erau tare dragi activitățile pe care, periodic, le făceam cu colegii din satul vecin: competiții de șah ori de împletit, identificarea de plante și tot soiul de larve și insecte prin lunca Sucevei (urmate de bălăceli de la care nu am mai fi plecat acasă), mici medalioane culturale... Multe. Am avut norocul să am oameni dedicați meseriei lor la catedră și am învățat multe și de toate de la ei. Mai ales să fim oameni onești.

De ce aceste gânduri acum și aici? Pentru că am primit gânduri și rânduri de la un asemenea gen de dascăl (nu dintre ai mei, că, din nefericire, viața își vede de cursul ei normal și învățătorii mei de multă vreme își dorm somnul sub crini), un învățător inimos, pentru care copiii cartierului sunt copiii săi, copii pe care îi antrenează în tot soiul de activități și proiecte care o vor nemuri prin amintirile lor. Îmi scrie, deci, DORINA FĂRTĂIȘ că și-a scos gâgâlicile din clasa I la o lecție de cunoaștere a lumii care, din nefericire, e tot mai mult amenințată cu dispariția: lumea rurală tradițională. O activitate care a încununat, cumva, săptămâna dedicată Programului Școala altfel. E vorba de activitatea derulată în cadrul proiectului "Sub semnul prieteniei", proiect de parteneriat școlar între Școlile "Ion Creangă" din Suceava și cele din Stroiesti. Astăzi 20 de pici din clasa IC din școala noastră și-au vizitat colegii de generație dintr-un spațiu cultural cu puternice rădăcini populare, acolo unde câțiva profesori inimoși continuă să se încăpățâneze să arate cât de important e să ne păstrăm rădăcinile: Un mare MULȚUMIM adresează doamna Fărtăiș domnilor profesori Ruști Daniel, Matei Claudiu, Foca Brîndușa și Sasu Andreea pentru stropii de suflet pe care-i pun în fiecare activitate și cu care udă fiecare mlădiță ce va fi, mâine, adult implicat. Au plecat dis de dimineață din școala noastră, curioși să vadă ce surprize vor întâlni în cale. In centrul satului Stroiești au văzut câteva căruțe frumos gătite și au fost foarte impresionați de frumusețea cailor. Robuști, puternici, dar atât de ascultători și de blânzi cu cei pe care-i duceau în atelaje. Au ajuns apoi la Școala Primară „Ilie Grămadă” din Zaharești, unde au fost întâmpinați de mulți copii frumoși și de două învățătoare vrednice, îmbrăcați cu toții în straie de sărbătoare, minunatele lor costume populare, cu catrințe cu fir argintiu și bundițe cu blăniță brumărie, cum șade bine la gospodarii crescători de oi. Pe terenul de sport au găsit mese întinse, precum în povești, pline cu colăcei și fructe și au înțeles ei că sunt așteptați colindători, dar ce a urmat a depășit orice așteptare. Am ieșit cu toții pe drum, căci se auzeau chiote de fete și flăcăi și muzică de fanfară. Și-au făcut apariția elevii din Stroiești, conduși de profesorii lor, Ruști Daniel și Matei Claudiu, în trei căruțe pline cu urători și colindători, cu capre, urși, țigănci, doctori, de nu știai la ce să te uiți mai întâi. Au intrat cu toți în curtea școlii, iar copiii din Suceava au fost invitați să joace rolul gazdelor, alături de adevăratele gazde din Zaharești.

25 de copii de oameni gospodari, care mereu au ieșit în lume cu bun și cu frumos, și-au primit musafirii cu tot ce mai păstrează satul Zaharești din identitatea sa culturală. Au fost minunate colinde, cantate de fete frumoase ca florile, îmbracate in tradiționalele lor costume naționale. Au urmat urși, capre, urători.Copiii noștri au fost foarte impresionați de tot ceea ce au văzut, dar cel mai mult le-au plăcut caii, cei reali. Cea mai grozavă experiență a orășenilor a fost faptul că au fost și ei plimbați cu căruțele (și nu le-a fost frică deloc, se lăudau ei apoi!) și le-a fost prezentată Biserica din Zaharești, edificu vechi de sute de ani. Cu toți au fost poftiți să se încălzească în școala caldă și primitoare, în care unii au fost elevi în clasele primare. Frumos gest la acești copii care nu au uitat de doamnele lor, frumos că dau mai departe tradițiile și că îi inspiră pe cei mici, arătându-le ce au văzut și ei în lumea satului.

Frumoasă toată cavalcada de activități (ca să fiu în ton cu ceea ce s-a întâmplat acolo) și mă bucur cu tot sufletul că încă mai sunt oameni-apostoli la catedră (deși, după cum sunt tratați de ministerul de resort, nu vor mai rămâne prea mulți!)m oameni pentru care școala rămâne templul unde se învață rădăcinile identității, precum și cele ale culturii în general. Felicitări tuturor și doamnei director Maria Ciuc noroc să aibă în continuare de asemenea oameni! Și să-i prețuiască, pentru că sunt rari și știu și pot face multe.

Îndemânare și strategie la Școala „Ion Creangă”: Spectacol pe axa de echilibru a Kendamei

Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” a răsunat de sunetul sacadat al bilelor de lemn, marcând desfășurarea unei competiții care a captat atenția întregii comunități școlare. Sub atenta coordonare a doamnelor profesoare Jijie Alexandrina și Cîmpan Georgeta, instituția a găzduit un concurs de kendama plin de energie, menit să promoveze concentrarea, coordonarea și spiritul de fair-play în rândul elevilor. Formatul evenimentului a fost unul riguros, aducând laolaltă „crema” utilizatorilor de kendama din ciclul gimnazial. Din fiecare clasă, de la a V-a până la a VIII-a, au fost selectați câte doi reprezentanți, cei mai iscusiți în mânuirea acestui instrument japonez de îndemânare. Atmosfera a fost una tensionată, dar plină de respect reciproc. Pe măsură ce rundele avansau, schemele deveneau tot mai complexe: de la simplele „Big Cup” sau „Small Cup”, până la mișcări spectaculoase de tip „Airplane”, „Orbit” sau „Lighthouse”. Juriul, condus de cele două profesoare organizatoare, a punctat nu doar reușita tehnică, ci și stăpânirea de sine și creativitatea în execuție. La secțiunea Junior, la clasele V-VI, a câștigat Coroamă Flavius din VF. La clasele a VII-a și a VIII-a câștigător a fost desemnat Matei Răzvan, elev în clasa a VII-a B. În finala mare, disputată la limită, care a ținut spectatorii cu sufletul la gură, marele câștigător a ieșit Matei Răzvan. Răzvan a impresionat prin fluiditatea mișcărilor și o precizie chirurgicală, reușind să finalizeze combo-uri dificile fără nicio eroare. „Kendama nu este doar un joc, este un exercițiu de răbdare. Mă bucur că am putut reprezenta clasa mea și că am câștigat împotriva unor adversari atât de buni”, a declarat proaspătul campion la finalul ceremoniei de premiere. Inițiativa doamnelor prof. Jijie Alexandrina și Cîmpan Georgeta a demonstrat că școala poate fi și un spațiu al pasiunilor moderne. Într-o eră dominată de ecrane, acest concurs a oferit elevilor o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, dezvoltându-le motricitatea fină și capacitatea de concentrare. Felicitări tuturor participanților și, în special, lui Matei Răzvan pentru performanța remarcabilă! Așteptăm cu nerăbdare ediția următoare, unde miza va fi și mai mare.