"Sub semnul prieteniei"

Nu știu alții cum sunt.... vorba năstrușnicului humuleștean, dar și eu, când văd și aud lumina unui sat, ca și cea de pe fețele oamenilor săi, și mai ales, cea de pe fețele pruncilor săi, parcă m-aș întoarce în copilăria mea, cea mai frumoasă dintre toate. Da, da, nimeni nu a mai avut o copilărie ca a mea. Nici ca a ta, colega de cancelarie. Nici ca a ta, eleva mea din prima bancă. Ori din a doua. Ori din oricare bancă din care, timp de patruzeci de ani, m-au privit ochi mari, și curioși, și șotioși, și neastâmpărați de copii. Și-mi amintesc (și sunt sigură că și foștii mei elevi au același rezultat al recursului la memorie), îmi amintesc nu atât de lecțiile propriu zise susținute de învățătorii și profesorii mei, cât, mai ales, ceea ce făceam în afara orelor de școală, fie că erau repetiții pentru serbări, fie că erau competiții sportive, excursii ori scurte drumeții pe coclauri. Câtă joacă! Ce imaginație intra în funcțiune! Câte visuri se plămădeau în asemenea ieșiri! Câte schimbări de macaz pentru viitoarea traiectorie profesională se găseau prin buzunarele nădejdilor noastre! Mie îmi erau tare dragi activitățile pe care, periodic, le făceam cu colegii din satul vecin: competiții de șah ori de împletit, identificarea de plante și tot soiul de larve și insecte prin lunca Sucevei (urmate de bălăceli de la care nu am mai fi plecat acasă), mici medalioane culturale... Multe. Am avut norocul să am oameni dedicați meseriei lor la catedră și am învățat multe și de toate de la ei. Mai ales să fim oameni onești.

De ce aceste gânduri acum și aici? Pentru că am primit gânduri și rânduri de la un asemenea gen de dascăl (nu dintre ai mei, că, din nefericire, viața își vede de cursul ei normal și învățătorii mei de multă vreme își dorm somnul sub crini), un învățător inimos, pentru care copiii cartierului sunt copiii săi, copii pe care îi antrenează în tot soiul de activități și proiecte care o vor nemuri prin amintirile lor. Îmi scrie, deci, DORINA FĂRTĂIȘ că și-a scos gâgâlicile din clasa I la o lecție de cunoaștere a lumii care, din nefericire, e tot mai mult amenințată cu dispariția: lumea rurală tradițională. O activitate care a încununat, cumva, săptămâna dedicată Programului Școala altfel. E vorba de activitatea derulată în cadrul proiectului "Sub semnul prieteniei", proiect de parteneriat școlar între Școlile "Ion Creangă" din Suceava și cele din Stroiesti. Astăzi 20 de pici din clasa IC din școala noastră și-au vizitat colegii de generație dintr-un spațiu cultural cu puternice rădăcini populare, acolo unde câțiva profesori inimoși continuă să se încăpățâneze să arate cât de important e să ne păstrăm rădăcinile: Un mare MULȚUMIM adresează doamna Fărtăiș domnilor profesori Ruști Daniel, Matei Claudiu, Foca Brîndușa și Sasu Andreea pentru stropii de suflet pe care-i pun în fiecare activitate și cu care udă fiecare mlădiță ce va fi, mâine, adult implicat. Au plecat dis de dimineață din școala noastră, curioși să vadă ce surprize vor întâlni în cale. In centrul satului Stroiești au văzut câteva căruțe frumos gătite și au fost foarte impresionați de frumusețea cailor. Robuști, puternici, dar atât de ascultători și de blânzi cu cei pe care-i duceau în atelaje. Au ajuns apoi la Școala Primară „Ilie Grămadă” din Zaharești, unde au fost întâmpinați de mulți copii frumoși și de două învățătoare vrednice, îmbrăcați cu toții în straie de sărbătoare, minunatele lor costume populare, cu catrințe cu fir argintiu și bundițe cu blăniță brumărie, cum șade bine la gospodarii crescători de oi. Pe terenul de sport au găsit mese întinse, precum în povești, pline cu colăcei și fructe și au înțeles ei că sunt așteptați colindători, dar ce a urmat a depășit orice așteptare. Am ieșit cu toții pe drum, căci se auzeau chiote de fete și flăcăi și muzică de fanfară. Și-au făcut apariția elevii din Stroiești, conduși de profesorii lor, Ruști Daniel și Matei Claudiu, în trei căruțe pline cu urători și colindători, cu capre, urși, țigănci, doctori, de nu știai la ce să te uiți mai întâi. Au intrat cu toți în curtea școlii, iar copiii din Suceava au fost invitați să joace rolul gazdelor, alături de adevăratele gazde din Zaharești.

25 de copii de oameni gospodari, care mereu au ieșit în lume cu bun și cu frumos, și-au primit musafirii cu tot ce mai păstrează satul Zaharești din identitatea sa culturală. Au fost minunate colinde, cantate de fete frumoase ca florile, îmbracate in tradiționalele lor costume naționale. Au urmat urși, capre, urători.Copiii noștri au fost foarte impresionați de tot ceea ce au văzut, dar cel mai mult le-au plăcut caii, cei reali. Cea mai grozavă experiență a orășenilor a fost faptul că au fost și ei plimbați cu căruțele (și nu le-a fost frică deloc, se lăudau ei apoi!) și le-a fost prezentată Biserica din Zaharești, edificu vechi de sute de ani. Cu toți au fost poftiți să se încălzească în școala caldă și primitoare, în care unii au fost elevi în clasele primare. Frumos gest la acești copii care nu au uitat de doamnele lor, frumos că dau mai departe tradițiile și că îi inspiră pe cei mici, arătându-le ce au văzut și ei în lumea satului.

Frumoasă toată cavalcada de activități (ca să fiu în ton cu ceea ce s-a întâmplat acolo) și mă bucur cu tot sufletul că încă mai sunt oameni-apostoli la catedră (deși, după cum sunt tratați de ministerul de resort, nu vor mai rămâne prea mulți!)m oameni pentru care școala rămâne templul unde se învață rădăcinile identității, precum și cele ale culturii în general. Felicitări tuturor și doamnei director Maria Ciuc noroc să aibă în continuare de asemenea oameni! Și să-i prețuiască, pentru că sunt rari și știu și pot face multe.