Zilele de duminică(29 august, luni(30 august) şi marţi(31 august) au însemnat dezbateri care s-au derulat extrem de energic, în prezenţa unor invitaţi de marcă, ce au ţinut să ne fie alături, să ne asculte doleanţele, să ne spună măcar o vorbă bună acum, la început de an şcolar, dacă altceva nu au/nu pot/nu vor/ nu sunt lăsaţi să facă. Din această perspectivă, merită apreciat curajul ministrului Funeriu de a se aventura într-o sală plină de ostilitate, de nemulţumire, de furie chiar. Prezenţa sa în sala cazinoului din Eforie Sud, primită de unii cu aplauze(da, au fost şi din aceştia, nu ştiu dacă erau chiar cadre didactice sau, asemeni vremurilor pe care credeam că le-am depăşit, niscai "aplaudaci" de serviciu), de alţii cu mormăieli şi pumni strânşi, a fost una agreabilă în definitiv, nu pentru că ne-ar fi promis marea cu sarea ori ar fi abordat un alt tip de discurs decât cel cunoscut din media ultimului an, ci pentru că, abordând un calm de sfinx, a permis exprimarea unor nemulţumiri profunde, izvorânde nu din "fericirea" celor -25%, ci din starea şcolii româneşti, din viaţa cotidiană a dascălului de ţară, de la care se cere în continuare apostolat, din situaţia manualelor şcolare, a clădirilor de şcoli, a relaţiilor şcolii cu primăriile, a inconsecvenţei şi derivei legislative...Cei prezenţi l-au interpelat, unii pe un ton agresiv chiar, în legătură cu probleme particulare cu care se confruntă, alţii l-au ironizat, unii l-au compătimit, alţii i-au recitat versuri...mă rog, lume diversă-percepţii variate...Şi mai marele nostru(Doamne, ce bărbat pirpiriu avem la cârma şcolii!!!) s-a străduit să răspundă tuturor. Cu calm, cu răbdare, cu bunăvoinţă...cu lecţia bine învăţată înainte de a intra în gura lupului. Cel mai important mi se pare a fi faptul că, având în vedere seriozitatea, profunzimea şi pertinenţa cu care a pus problemele, Viviana Gălbenuş, şefa(excelentă şefă!!!) AGIRo Ialomiţa a fost invitată la sediul din Berthelot pentru a lămuri unele probleme, inclusiv cele de organizarea viitorului Congres de la Slobozia. Şi discuţiile au continuat în sala de mese a restaurantului Măgura, acolo unde, asaltat de congresişti, mărunţelul ministru a mai convorbit preţ de vreo trei-patru ore, răspunzând la întrebări, notându-şi probleme, sugerând sau îmbrăţişând soluţii, etc.
Referindu-se la anii cât a trăit în străinătate, ministrul a ţinut să precizeze valorile fundamentale din ţările în care a lucrat, valori ce coagulează naţiunile în vremuri de criză. Munca de bună calitate este valoarea care a permis ridicarea Germaniei postbelice; "visul american" devenit simbol dincolo de Atlantic în scurta dar prolifica lor istorie adună forţele unei naţiuni-conglomerat; japonezii au rămas loiali instituţiei împăratului şi istoriei naţionale,dovedind un patriotism pragmatic rar întâlnit în restul lumii, aderenţa la ceea ce înseamnă identitate etnică făcându-i să fie puternici; Franţa îşi păstrează lozinca revoluţiei de acum mai bine de două secole: libertate, egalitate, fraternitate.
Nu mai îmi amintesc ce a legat de aceste valori pentru că gândurile mele au alunecat către realitatea românească, unde asemenea valori sunt sublime, dar ignorate complet. Munca în România anului de graţie 2010 este batjocorită şi umilită; visul fiecăruia dintre noi e pe cale să moară(dacă n-a sucombat deja, din lipsă de orizont!); patriotismul a devenit o noţiune desuetă, demodată, pe care n-o mai clamează nimeni, de teamă să nu fie considerat naţionalist, rasist, xenofob ori, şi mai rău, pentru că nu mai ştie ce înseamnă, apartenenţa identitară devenind în ultima vreme pricină de ocară; cât despre lozinca iluminiştilor francezi, se vede că doar mie, cel mic, mi se cere să fiu înţelegător şi solidar şi răbdător şi serios şi muncitor, căci n-am văzut/auzit de vreun gest de fraternitate ori solidaritate a dulăilor cu căţeii...Dar vor fi fiind doar meditaţiile unui frustrat aceste gânduri...ale unuia care nu înţelege comandamentele majore ale timpului său...ale unuia care s-a săturat să se bucure de libertatea de a-şi preciza nemulţumirile în faţa unor surzi şi orbi la ceea ce vrea talpa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu