Scrisoare de la Moşu....pentru copii...pentru cei mari...

“Să trăieşti, copilule drag, şi să fii bun; să fii bun pentru ca să poţi fi fericit.
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu.
Nu, pentru că, mai întâi, cei răi pot fi iubiţi mai greu, şi-al doilea,…al doilea… de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin, aparent,de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea.
Şi pregătirea… este o operă de fiecare clipă, când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început.
De aceea nu-i vezi pe toti oamenii fericiţi… Sunt atâţi câţi merită… ba chiar ceva mai mulţi decât merită, fiindcă graţia divină e mare…
A, dacă nu ne-am iubi pe noi (ego-ul uman limitat) aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă deseori “eu”-l inferior ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.
Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor (deşi ar fi bine să avem urechea antrenată să auzim şi alţi sfătuitori decât durerea).
Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta.
Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta.
Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singur mustrări şi să-ţi cauţi singur drumul cel adevărat!

Aşa, copilule drag, ceartă-te de câte ori te simţi egoist, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii.
Fii înţelept şi aspru cu tine, drept cu prietenii şi suflet larg dar ferm cu cei răi. Fă-te mic, fă-te neînsemnat de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitaţi-vă la mine!”
Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: să nu faci nici o faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta.
Când vei fi şi mai mare ai s-o înţelegi mai bine.
Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.
Te îmbrăţişează cu drag,
Moşu’
(adaptare după Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta)