miercuri, 30 aprilie 2025

Premianții de azi ar trebui să fie cei mai buni funcționari de mâine. Pentru binele tuturor.

Zic unii specialiști (ptiu, ți se apleacă de la atâția specialiști!) că, până pe la 16-18 ani, copiii nu ar trebui să fie implicați în concursuri și competiții. Că devin anxioși. Că se strică prietenii. Că nu se mai adaptează corect social. Că… multe. Eu nu cred că ei, copiii, gândesc așa, ci, mai degrabă, părinții lor. Din pricina a cine știe ce frustrări ale lor ori din competiții idioate cu vecinii de bloc, ori de stradă, părinții aceștia (și mulți … specialiști care le țin hangul) au ajuns să denatureze mult din ceea ce înseamnă competiția derulată în spiritul fair play-ului. Mă bucur, însă, să constat că sunt elevi care, dincolo de ceea ce spun unii și alții, se implică în activitatea competițională, fie ea sportivă ori academică, pentru a-și încerca puterile, pentru a vedea ce și cât au acumulat și cum pot să valorizeze acumulările acestea, pentru a-și înțelege limitele, pentru a-și găsi p cale de perspectivă etc. Și, pentru asta, muncesc mult mai mult decât cei care, din varii motive, nu se implică. Sacrifică o parte din timpul lor liber pentru a căuta variante de răspunsuri la întrebări, pentru a rezolva diverse probleme, pentru a realiza proiecte și prezentări multimedia, pentru a exersa valori și deprinderi cu care să impresioneze pe cei care îi evaluează. Și o fac cu drag, cu devotament, cu convingerea că munca aceasta îi ajută să crească mai buni, mai frumoși, mai implicați în viața comunității în care trăiesc. Asemenea elevi au demonstrat din nou (pentru că în școala patronată de Nică a lui Ștefan a Petrii Ciubotariul e o tradiție, de acum, ca elevii îndrumați de Gabriela Aungurencei să se întoarcă de la naționalele de Educație Civică/Socială cu premii valoroase) că școala construiește, alături de familie, fundamentul solid al viitorului cetățean. Recent s-au întors de la Cluj Napoca, încununate de laurii victoriei, echipajele noastre sârguincioase: Grămadă Mara (clasa a VIIIa) și Ungureanu Flavius (clasa a VII a) cu premiul întâi și Aungurencei Teodora și Chira Amalia, ocupantele locului II. Proba forte a competiției a fost una deloc ușoară: au avut de conceput un proiect ( inclusiv cu partea de finanțare) prin care susțin un drept al copilului. Mă gândesc la mulțimea de funcționari de prin primării care sunt plătiți pentru a face astfel de proiecte și habar n-au măcar de structura unui asemenea proiect, darămite să mai și realizeze vreunul! Și, ca să înțeleagă cei ce citesc, cât de implicați sunt acești copii în asemenea gen de activități, menționăm că Mara a participat și anul trecut la olimpiadă și a obținut mențiune la faza națională la Baia Mare, iar Teodora tot locul 2 la aceeași fază și locație. Scriind despre reușita lor, îmi amintesc despre vorba unui prieten din Cluj, care-mi zicea, cu puțină vreme în urmă, că jumătate din mașinile din Cluj au numere de Suceava. Iată nu doar că mergem să învățăm acolo, dar mergem și să facem performanță (anul acesta olimpiada a avut loc la Cluj-Napoca și deschiderea și premierea s-a desfășurat la Universitatea Babeș Bolyai). Bravo, copii! Felicitări și mulțumiri, doamna profesor Gabriela Aungurencei! P.S. Cred că, înainte de a li se accepta dosarul de înscriere în cursa electorală, „catindații” ar trebui să treacă măcar printr-o asemenea probă, ca să nu mai ajungă în fruntea țării tot soiul de analfabeți și inculți plini de ifose.

marți, 29 aprilie 2025

Muncind în câmpul defrișat de Lazăr Edeleanu

Mi-a scris fosta colegă de cancelarie, profesor de chimie, despre rezultatele elevilor ei la un concurs de chimie, Lazăr Edeleanu, care are și etapă națională. La etapa județeană, desfășurată la Colegiul Tehnic Rădăuți, școlarii lui Creangă au obținut punctaje care i-au propulsat în etapa națională. Bravo, Zoița Răzvan clasa a VII a B, Ștefan Tănase cls a VIIa D și Rusu Maya, clasa a VIII D. Mă bucur pentru voi, și pentru doamna profesor Camelia Cuțui, și pentru școala noastră care, iată, continuă să dovedească forță, ambiție, dedicare, muncă asiduă. Mă bucură fiecare rezultat al fiecărui elev și al fiecărui coleg profesor pentru că mă ajută să-mi păstrez speranța în revenirea școlii românești pe drumul cel bun și aceste rezultate dovedesc că, dincolo de orice cutremure politice, de legislația volatilă și tot mai permisivă (pentru elevi, firește), de desconsiderarea corpului profesoral, de aruncarea în derizoriu a școlii, în general, oamenii aceștia, mari și mici, fac ca lucrurile să meargă, să funcționeze și, de ce nu, să tragă după ei restul societății. Felicitări, dragilor, și succes la etapa următoare! Și dacă tot am intrat în chimie și am întâlnit acest nume, Lazăr Edeleanu, zic hai să văd cine a fost. Și, umblând prin ograda lui nenea goagăl (!!!) am spicuit câteva informații: a trait între 1861- 1941; a avit 212 brevete de invenții; autor, printre multe altele, al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor hidrocarburi în dioxid de sulf lichid (ptiu, deja mi s-a împleticit limba doar citind!); familia mutându-i-se la Focșani (din București), copilul Lazăr este trimis, de la 12 ani, în capitală, unde învață la Liceul „Sf. Sava", întreținându-se din meditații și trăind în condiții precare, găzduit într-un subsol; studiază la celebra universitate Humboldt; din 1910 se stabilește în Germania, unde dă cea mai mare parte a minții sale (deși, în anii premergători războiului nu i-o fi fost deloc ușor pe-acolo); nenea goagăl afișează numeroase premii distincții și onoruri (Londra, Moscova, Belgia, Germania etc ) dar… nimic din România. Nimic nou pe la noi, deci. Pentru că era evreu, oare? E de căutat dacă a primit cetățenie română vreodată … Mă bucur că măcar i s-a dat numele acestui concurs, că altfel… Ce oameni mai suntem și noi! Și încă un lucru: omul avea 12 ani!!! când a început să se întrețină SINGUR, într-un oraș mare, departe de mami și tati, trăind în condiții de vai mama lor! Citiți-i biografia și învățați din ea!
SUCCES, dragilor!

duminică, 27 aprilie 2025

Activități în parteneriat cu școlarii mici

Îmi scrie o doamnă dragă și copiilor, și părinților, și colegilor: Irina Baciuc: În ultimele zile din luna martie a acestui an, la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava - instituție de învățământ preuniversitar acreditată ERASMUS - s-a dat startul activităților din cadrul unui nou proiect cu finanțare europeană, numit WE ARE UNION, care face parte din programul CEDV (Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori), lansat în 2021 de Comisia Europeană. Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația AJUDE [AJUDE - Associação Juvenil para o Desenvolvimento, Algés] din Portugalia și va avea o durată de 12 luni. Programul CEDV urmărește să protejeze și să promoveze drepturile și valorile consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale. În contextul școlar, aceste teme vor fi abordate prin metodologii de educație non-formală, folosind activități recreative și educaționale care încurajează participarea activă a elevilor și promovează o înțelegere profundă a drepturilor și valorilor europene. În activitățile proiectului WE ARE UNION sunt implicați elevi din clasele a II-a și a III-a ale școlii sucevene „Ion Creangă”, prima fază a proiectului fiind dedicată unei teme actuale și care s-a dovedit deja atât de captivantă și importantă pentru copii: PACEA. Activitățile desfășurate în această primă fază au avut ca finalitate transmiterea de cunoștințe, într-o formă ludică și la nivelul de înțelegere al elevilor cu vârste între 8 și 10 ani, despre ce este Uniunea Europeană și cum a luat naștere; cum se realizează comunicarea între statele membre; modul în care UE rezolvă conflictele și asigură pacea, printre altele. Vor urma încă trei faze de implementare până la finele anului calendaristic în curs, pentru ca apoi proiectul să se încheie cu o activitate evaluativă și festivă, organizată sincron, la care vor participa toți beneficiarii - elevi, cadre didactice, părinți, voluntari, reprezentanți ai comunităților locale și alte persoane implicate - din cele două țări partenere, Portugalia și România. Prin implicarea constantă în proiecte cu finanțare europeană, atât ca instituție independentă, cât și în parteneriat cu organizații din alte state membre, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava oferă elevilor și cadrelor didactice oportunități valoroase de mobilitate, experiențe de învățare variate în contexte internaționale, precum și acces la valori europene esențiale pentru formarea unor societăți deschise, democratice, echitabile și incluzive. Această participare activă reflectă un demers strategic de dezvoltare instituțională și personală, un efort susținut al echipei de profesori din comisia pentru proiecte europene a unității de învățământ menționate, care aduce beneficii pe termen lung pentru întreaga comunitate școlară și locală.
Ce putem spune decât că le dorim succes în acest proiect, iar rezultatele să nu întârzie să apară. Și ne mai dorim ca pacea, concept pe care lucrează în prima etapă, să se realizeze cât mai curând în lumea asta a noastră, a adulților care se vede că nu prea știm să o gestionăm, și ei să primească de la generația noastră o lume pe care s-o iubească și să o transmită celor de după ei cu râuri de flori și muzică de viori, nu cu bubuituri de bombe.

Școala "Ion Creangă" revine la fileu

Echipa de volei fete a Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă“ Suceava s-a calificat la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar după ce s-a impus la etapa de zonă de la Botoșani, unde au participat reprezentantele județelor Suceava, Neamț, Iași, Bacău și Botoșani. Echipa antrenată de profesorul Ionuț Beligan a câștigat grupa din care a făcut parte după două victorii, 2-1 cu Liceul Teoretic Waldorf din Iași și 2-0 cu Școala Gimnazială Nr. 17 Botoșani. În meciul decisiv pentru calificare, fetele de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” s-au impus clar, cu 2-0, în fața Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Bacău. Echipa suceveană s-a bazat la această competiție pe sportivele Carina Nichifor, Gabriela Nichitoi, Maya Crăciun, Alexandra Senic, Mara Balan, Anca Pop, Sofia Hatnean, Alessia Acsinte, Antonia Hîncen și Maya Bălăneasa. Turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar va avea loc tot la Botoșani, în intervalul 15-18 mai. Bravo, fetelor! Felicit[ri, Ionuț Beligan! Succes în finală!

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Copii pasionați, rezultate pe măsură

Priveam fără de țintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare.... De câte ori, cotropiți de frumusețea naturii, nu ne amintim de versurile inspirate, cândva, de bătrânul Ceahlău! Pentru unii dintre noi, asemenea sentimente ne încarcă de fiecare dată când privim frumosul din jurul nostru, frumosul care înseamnă culorile vii ale plantelor înflorite, o stâncă ce amintește de vreun erou din povești, lumina solară ce inundă zilele de vară, un râu vijelios, un romantic țărm pustiu de mare, Calea Lactee strălucind în întunericul senin... frumosul care, în rezumat, înseamnă geografie. Geografia ca disciplină școlară nu poate fi doar intuitivă , ci presupune a lua la pas văi de râuri și creste montane, câmpii ce par nesfârșite și dealuri înverzite, orașe și sate, cătune și stâni, a călători prin miez de vară și sub viforul iernii, în zori de zi, ori sub plapuma nopții pentru ca să simți Pământul, și Cerul, și oamenii, și verdele pădurii, și auriul pâinii ce se coace-n lan, și incredibila muzică a nopții, și poveștile vieții de altădată... Spunea Simion Mehedinți cândva: . Cea mai limpede cunoştinţă despre un ţinut oarecare al planetei o dobândim prin intuiţie directă. Adevărata cunoştinţă a unei ţări n-o putem dobândi prin călătorii imaginare şi numai cu ajutorul hărţii, ci trecând de la hartă la natură. Și cine, dacă nu profesorii de geografie, ar trebui să fie oamenii care-și cumpărăr cel mai mare număr de perechi de încălțări? Cine, dacă nu ei, ar trebui să fie profesorii cei mai bronzați? Și cei care să aibă cele mai bogate tezaure de amintiri de tot felul? Și, pe măsura lor, cresc cei care vor călca în continuare cărările patriei, căci alături de profesorii lor au învățat să iubească, să prețuiască, să ocrotească ceea ce natura ne oferă cu generozitate. Asemenea copii și asemenea profesori sunt și în școala lui Creangă și au dovedit-o de curând. Felicitări, doamna profesor Alina Nistor, și felicitări, Damian Constantin Movileanu (clasa a V a) și Rareș Constantin Avădănii și Erik Anton Fielek (clasa a VI a) pentru rezultatele excelente obținute la Mica Olimpiadă de Geografie Terra și calificarea la etapa națională a competiției ce va avea loc în 17 mai. Felicitări și succes!

Revenire

Tot soiul de mărunțișuri enervante și cronofage m-au ținut departe de o activitate care îmi este tare dragă, aceea de a urmări ce se mai întâmplă în spațiul școlar care mi-a fost o a doua casă pentru câteva zeci de ani. Mă străduiesc să recuperez și știu că nu îmi va fi ușor, pentru că școala mea, așa cum îmi place să spun, școala mea e un organism viu, în care mereu se întâmplă câte ceva ce trebuie cunoscut și în afara ei, pentru că ce-ar fi dacă albina și-ar păstra mierea doar pentru ea, nu-i așa? Ori dacă ciocârlia ar cânta doar când ajunge sus de tot, acolo unde nu o mai aude nimeni?!? Am lăsat în urmă niște litere ca titluri pentru textele ce vor veni, în timp, să acopere golurile înregistrate. Știu că nu vor fi de ajuns, dar noi mici articole pot fi postate oricând, în așa fel încât cei ce vor să descopere ce mai e nou în odăile și ograda lui Creangă să poată s-o facă și să se bucure pentru fiecare pas mic pe care îl facem pentru ca mâine să fie mai bine decât azi.

ARMONIE ÎN EDUCAȚIE

Armonie în educație - obiectiv al Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava La Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava se află în derulare o serie de activități de mobilitate din cadrul unui proiect Erasmus + finanțat de Uniunea Europeană. Prin acest proiect li s-a oferit oportunitatea elevilor de a explora și compara diferite sisteme educaționale, dar și profesorilor de a participa la cursuri de dezvoltare personală. Astfel că, în perioada 17 martie - 21 martie, șase cadre didactice au participat la cursul de formare „Harmony in Education: Fostering Positive School-Family Relationship” la Roma, Italia. Găzduite de Organizația Infol Education SRLS, prof. Martiniuc Luminița, prof. Cîmpan Georgeta, prof. Dumitrana Liliana, prof. Koteles Ionela, prof. Matei Ștefania și prof. Mihăilă Anamaria au avut un program intens de activități. Formatorii, domnul Francesco Cuccari – general manager și doamna Cinzia Adanna Ebonine – au întâmpinat cu căldură grupul din România, au apreciat activitatea doamnelor profesoare și au fixat pe harta lor de cursuri internaționale locația unității școlare, astfel incluzând-o în rândul școlilor europene. Tematica a fost una de interes pentru profesorii suceveni, iar discuțiile s-au centrat pe: înțelegerea diversității familiilor din perioada actuală, explorarea colaborării școală-familie în beneficiul elevilor, provocări generate de comportamente neadecvate ale elevilor și de situațiile de bullying, strategii de rezolvare a oricăror situații, înțelegerea perspectivei părinților, sprijinirea părinților pentru înfruntarea dificultăților, dialoguri deschise școală-familie, precum și importanța majoră a profesorului în procesul de învățare. Cursul s-a derulat în limba engleză, toți profesorii îmbunătățindu-și vocabularul și abilitățile conversaționale. Au utilizat platforma și paginile media ale organizației Infol Education, îmbunătățindu-și abilitățile digitale și învățarea sub orice formă (formală, nonformală și informală). Fiind luna martie, le-au oferit italienilor mărțișoare lucrate manual și câteva informații despre tradițiile românești de la începutul primăverii. Pe lângă această experiență de învățare, cursul internațional a oferit profesorilor posibilitatea de a experimenta viața într-o mare și diversă capitală turistică europeană, oraș care fascinează prin tradiția sa istorică, diversitatea arhitecturală, culturală, gastronomică și socială. Finalul cursului a fost unul festiv prin recunoașterea activității fiecărui participant și înmânarea certificatelor care atestă implicarea activă în toate situațiile de învățare, conform programului stabilit inițial de organizatori și formatori. Școala Gimnazială „Ion Creangă” pregătește noi mobilități pentru elevi și cadre didactice în următoarea perioadă, astfel că, în luna mai, și alți profesori vor participa la același curs: „Harmony in Education: Fostering Positive School-Family Relationship”. Experiența a fost nu doar educativă, ci și formativă, cu momente memorabile, lăsând amintiri de neuitat și o apreciere profundă pentru cultura italiană. Această mobilitate a reprezentat, fără îndoială, o oportunitate de creștere și dezvoltare profesională, oportunități de învățare valoroase ce le vor fi de folos pe termen lung, consolidând legăturile internaționale și spiritul de autoperfecționare. prof. Ionela Ramona Koteles

Noua generație de campioni iese la lumină

Echipa de handbal masculin a Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă” din Suceava s-a calificat la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Şcolar – gimnaziu. Formația pregătită de profesorii Vasile Boca și Alexandrina Jijie a câștigat faza regională a competiției, desfășurată zilele trecute la Botoșani, cu victorii pe linie: 27-12 cu Şcoala “Constantin Platon” din Bacău, 18-9 cu LPS Botoșani, în grupe și 13-6 cu LPS Iași, în finală. Şcoala “Ion Creangă” a mizat la faza zonală pe următorii elevi: Eric Bichir, Mihail Şutu – Sebastian Tabarcea, Daniel Ghiuță, Matei Flutur, Robert Colibă, Alexandru Pînzaru, Alessio Brezan, Fabian Boșteanu, Alexandru Ranguș, Florin Chibici și Alexandru Crețu. Turneul final al ONSŞ va avea loc în perioada 8-11 mai, în comuna Cumpăna din județul Constanța și va aduna la start cele mai bune opt echipe din țară la categoria gimnaziu. Succes tuturor!

Mobilitate școlară în Franța

În perioada 24-28 martie 2025, un grup de patru elevi, însoțiți de un cadru didactic de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, a participat la o mobilitate Erasmus+ într-o școală din orașul Vitry-sur-Seine, Franța. Principalul obiectiv al mobilității a fost explorarea și compararea diferitelor sisteme educaționale, dezvoltarea abilităților de adaptare la noi contexte și aprofundarea conceptului de cetățenie europeană, promovând totodată învățarea pe termen lung și colaborarea educativă. Elevii Marișcu Iasmina (clasa a VIII-a), Țurcanu Andrei (clasa a VII-a), Bleorțu Iustin și Hostiuc Luiza (clasa a VI-a), împreună cu profesoara însoțitoare Tcaciuc Narcisa, au fost întâmpinați cu multă căldură de partenerii lor de proiect (elevi din diverse colțuri ale lumii, alături de cadrele didactice). Aceștia au beneficiat de un program intens, care a început cu o vizită la școala parteneră, inclusiv la CDI și la atelierele tehnice ale SEGPA. Elevii au participat la jocuri de cunoaștere și la lecții de geografie, engleză, desen și comedie muzicală. În plus, elevii români au avut ocazia să participe la o activitate culinară. Pe parcursul acestor activități, elevii au observat tehnicile digitale utilizate în cadrul lecțiilor și au învățat despre importanța promovării incluziunii. Pe lângă activitățile școlare, elevii au avut oportunitatea de a vizita Muzeul Quai Branly din Paris, aflat în apropiere de Turnul Eiffel, unde au explorat culturi diverse ale lumii. Muzeul este renumit pentru colecțiile sale de fotografie și artă contemporană, care ilustrează dialogul dintre tradițiile culturale și formele de artă modernă. Mobilitatea s-a încheiat cu un moment artistic din partea elevilor români, care au prezentat două dansuri tradiționale românești, urmată de înmânarea diplomelor. Această experiență a oferit elevilor români, alături de profesoara lor, momente memorabile și oportunități de învățare valoroase ce le vor fi de folos pe termen lung. Prof. Narcisa Tcaciuc

În Elada, la rădăcinile culturii europene

În perioada 24-28 martie 2025, un grup de patru elevi și un profesor de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava a participat la un schimb internațional în Grecia, în cadrul programului Erasmus+. Activitățile s-au desfășurat în incinta Școlii Platon din Paralia Katerini, unde elevii au fost implicați într-o varietate de activități educative: atelier de gătit, un workshop despre mitologia greacă, o lecție pe tema risipei alimentare, exerciții interactive pentru învățarea alfabetului grecesc, o lecție multidisciplinară de științe în care s-au folosit instrumente digitale, ecologizarea plajei, sesiuni de jocuri și dansuri în aer liber. Astfel, elevii au avut ocazia să colaboreze și să socializeze cu colegii lor de la școala gazdă, îmbogățindu-și în același timp cunoștințele despre cultura locală, promovând valorile civice și respectul pentru mediu. Pe 25 martie 2025, Grecia a celebrat cu fast Ziua Națională, un moment de mare semnificație istorică și de mândrie națională. „Am avut privilegiul de a asista la parada organizată în Katerini, orașul din regiunea Pieria, unde am trăit o experiență unică, plină de emoție și respect pentru tradițiile și valorile națiunii grecești. Parada a adus împreună elevi din școlile locale, cercetași și reprezentanți ai autorităților, toți defilând cu mândrie în fața celor adunați, îmbrăcați în uniforme impecabile și cu zâmbetele pe buze. Fiecare pas a fost o lecție de patriotism, implicare civică și respect față de istoria țării. Ceea ce a fost cu adevărat remarcabil a fost energia și devotamentul cu care tinerii au participat, reflectând spiritul unei națiuni unite și mândre de trecutul său”, au declarat elevele Școlii „Ion Creangă” . Excursia culturală la Meteora le-a oferit elevilor și profesorilor nu doar oportunitatea de a explora frumusețea naturală uluitoare a regiunii Tesalia, ci și de a înțelege tradițiile unei zone cu o încărcătură istorică semnificativă. Pe parcursul călătoriei au avut șansa de a învăța despre geografia spectaculoasă a Meteorei, cu stâncile sale impunătoare, dar și despre rolul său crucial în dezvoltarea spirituală și istorică a Greciei. Un moment cu adevărat unic a fost vizita la atelierul de realizare a icoanelor, care le-a oferit o oportunitate rară de a se familiariza cu meșteșugurile tradiționale ale regiunii. Participanții au remarcat tehnica de aplicare a foiței de aur pe icoane, un proces care le-a îmbogățit cunoștințele despre arta locală și le-a oferit o conexiune directă cu tradițiile religioase și culturale ale Greciei. „Ne-am întors cu sufletele pline de inspirație și cu o apreciere mai profundă pentru cultura greacă, fiecare moment fiind o lecție despre frumusețea și complexitatea vieții” (prof. Dorina Fărtăiș). Experiența a fost nu doar educativă, ci și formativă, lăsând amintiri de neuitat și o apreciere profundă pentru cultura greacă. Această mobilitate a reprezentat, fără îndoială, o oportunitate de creștere, consolidând legăturile internaționale și spiritul de colaborare între tineri. prof. Dorina Fărtăiș

K

J

I

Continuă activitățile sub umbrela Erasmus

Ca oricare altă unitate de învățământ care dorește să-și sporească vizibilitatea și să dea tuturor celor care formează organizația școlară șansa de a crește mereu profesional și cultural, și școala noastră continuă să deruleze activități finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, sub umbrela căruia se desfășoară diverse tipuri de activități în parteneriat. Școala noastră, care a obținut acreditare pentru actuala perioadă de exercițiu financiar comunitar, derulează și în acest an activități ce presupun schimburi de elevi, cursuri pentru cadre didactice, activități în parteneriat din care toată lumea are de învățat.
Proiectele de mobilitate în domeniul educației școlare sunt pentru cei interesaţi de dezvoltarea profesională, schimb de experienţă şi transfer de bune practici, iar școala noastră, prin țintele strategice pe care și le-a propus, are tot interesul să se implice în acest gen de activități. Mobilitățile în domeniul educației școlare conduc la dobândirea de noi cunoştinte şi competenţe, inclusiv invăţarea limbilor străine sau aprofundarea competenţelor ICT pentru toți participanții. Mai mult, se dezvoltă competențele sociale, unele prietenii legate în mobilitățile acestea durează toată viața.
Plecând de la aceste comandamente, la finalul lunii februarie, un grup de patru elevi (Denisa Cristina Puiu, Maria Munteanu, din clasa a VII-a, Matei Alexandru Ciobanu și Andrei Cosmin Păun, din clasa a VIII-a) și un profesor însoțitor (Irina Baciuc) au fost oaspeții unui grup școlar portughez din nordul țării lui Vasco da Gama, Agrupamento de Escolas de Valongo do Vouga. Dincolo de numeroasele activități propuse de gazde (ore de curs, în cadrul cărora au observat modele de bune-practici pe teme precum folosirea instrumentelor digitale în învățare, incluziune și diversitate, sustenabilitate, angajament civic și protejarea mediului, vizite la diverse expoziții și muzee, vânătoare de comori prin oraș, vizitarea orașului Porto etc), s-a deschis o poartă către cultura unui popor cu care avem rădăcini comune și împărtășim idealuri comune, s-au experimentat diverse tipuri de comunicare care construiesc poduri, nu ridică ziduri. Cu siguranță, toți cei cinci participanți s-au întors mai bogați sufletește și mai convinși că doar cunoașterea reciprocă poate înlătura prejudecăți și poate construi o lume mai bună.

G

F

E

D

C

B

A