Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
sâmbătă, 26 aprilie 2025
Continuă activitățile sub umbrela Erasmus
Ca oricare altă unitate de învățământ care dorește să-și sporească vizibilitatea și să dea tuturor celor care formează organizația școlară șansa de a crește mereu profesional și cultural, și școala noastră continuă să deruleze activități finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, sub umbrela căruia se desfășoară diverse tipuri de activități în parteneriat.
Școala noastră, care a obținut acreditare pentru actuala perioadă de exercițiu financiar comunitar, derulează și în acest an activități ce presupun schimburi de elevi, cursuri pentru cadre didactice, activități în parteneriat din care toată lumea are de învățat.
Proiectele de mobilitate în domeniul educației școlare sunt pentru cei interesaţi de dezvoltarea profesională, schimb de experienţă şi transfer de bune practici, iar școala noastră, prin țintele strategice pe care și le-a propus, are tot interesul să se implice în acest gen de activități. Mobilitățile în domeniul educației școlare conduc la dobândirea de noi cunoştinte şi competenţe, inclusiv invăţarea limbilor străine sau aprofundarea competenţelor ICT pentru toți participanții. Mai mult, se dezvoltă competențele sociale, unele prietenii legate în mobilitățile acestea durează toată viața.
Plecând de la aceste comandamente, la finalul lunii februarie, un grup de patru elevi (Denisa Cristina Puiu, Maria Munteanu, din clasa a VII-a, Matei Alexandru Ciobanu și Andrei Cosmin Păun, din clasa a VIII-a) și un profesor însoțitor (Irina Baciuc) au fost oaspeții unui grup școlar portughez din nordul țării lui Vasco da Gama, Agrupamento de Escolas de Valongo do Vouga. Dincolo de numeroasele activități propuse de gazde (ore de curs, în cadrul cărora au observat modele de bune-practici pe teme precum folosirea instrumentelor digitale în învățare, incluziune și diversitate, sustenabilitate, angajament civic și protejarea mediului, vizite la diverse expoziții și muzee, vânătoare de comori prin oraș, vizitarea orașului Porto etc), s-a deschis o poartă către cultura unui popor cu care avem rădăcini comune și împărtășim idealuri comune, s-au experimentat diverse tipuri de comunicare care construiesc poduri, nu ridică ziduri. Cu siguranță, toți cei cinci participanți s-au întors mai bogați sufletește și mai convinși că doar cunoașterea reciprocă poate înlătura prejudecăți și poate construi o lume mai bună.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu