Acasa la Voda Cuza

Dacă-i zi de unire, musai să fie liberă. Și dacă-i liberă, musai să ne distrăm. Și dacă ne distrăm, musai să uităm de ce suntem liberi. Ei, noi, un mănunchi de puști de la clasele a V a A și a VIII a A, am zis că e musai să sărbătorim, în felul nostru, ziua asta pentru care guvernul ne-a făcut-o liberă. Am fost în vizită la Măria Sa, Vodă Alexandru Ioan I! Palatul de la Ruginoasa strălucea în soarele unei dimineți de uitată iarnă, ca și cum stăpânul său, trezit cu noapte-n cap, avea să-și pună centironul și, cu caii înhămați la trăsura cu valtrapuri albastre, avea să-l ducă la Ieși, acolo unde treburile domniei îl vor fi chemat. Personalul de serviciu abia se trezise din amorțire când am descălecat noi în curtea largă a palatului Măriei Sale. Ni s-a permis vizitarea gratuită a clădirii somptuoase(e, totuși, 24 ianuarie!). Am întâlnit imaginea unor oameni din alte vremi, oameni pentru care Țara era mai importantă decât măruntele dispute personale, oameni pentru care a sluji pe ceilalți era o datorie, oameni pentru care jertfa de sine era considerată o obligație morală. Poate că, în scurtă vreme, se va reveni și la holograma domnitorului(un anunț pe o bucățică de hârtie ne-a comunicat, ieri, că nu e funcțională). Pentru copii, mai ales, e impresionantă, chiar dacă e vocea unui actor. Și poate că, în anii care vin, pe lângă gratuitatea accesului, să se asigure și ghidaj specializat, ar fi de mare importanță. Copiii mei m-au ascultat pe mine, dar nu e același lucru. Aș fi preferat să achit biletul de intrare și cineva, care cunoaște nu doar toate cotloanele palatului, ci și toate poveștile acestuia (multe triste, tragice chiar), să ne dea aripi de basm. Copiii ascultă altfel o voce nouă, un timbru nou, o altfel de istorie. Mai mult, am vazut, la un moment dat, câțiva vârstnici care s-au alipit grupului nostru, pentru a asculta ceea ce le spuneam copiilor mei. Au venit de la prima oră la palat, ca să se bucure de oportunitatea vizitării gratuite și ar fi meritat să asculte explicații avizate. Am fost apoi la Iași, orașul primindu-ne cu un cer senin și un soare aducând a vară. Palatul culturii, pietonalul, Trei Ierarhi închis pentru vizitare!(aș fi vrut să vadă actualul loc de veci al lui Vodă Cuza), Mitropolia, palatul Roznovanu(astăzi Primăria), Grădina Botanică, Copoul, teiul lui Eminescu au fost următoarele noastre popasuri în cea de a patra capitală a Moldovei, orașul care, la 1859, ar fi meritat din plin să fie el capitala României Unite. Avea tot ce îi trebuia, pentru început - boieri deștepți și școliți, tinerețe și entuziasm, cultură cum nicăieri altundeva....Eh, nu vremurile sub om, ci omul sub vremuri.... Va fi un 24 ianuarie ținut minte de puștii mei? Sper din tot sufletul. Dacă nu, anul următor refacem drumul. Poate cu altfel de prezentare. Acum a fost doar preambulul.

A învăța mereu

Și profesorii învață. Da, chiar se întâmplă și asemenea lucruri. Sau, mai degrabă, nu se întâmplă, ci sunt situații care au devenit o realitate aproape cotidiană, căci aproape zilnic noi, oamenii de la catedră, învățăm. Și nu e vorba de ceea ce viața ne oferă, în fiecare zi, ca lecții practice, ori teste fără lecții anterioare, ci de cursuri de formare pe diverse teme, activități cu ajutorul cărora fiecare dintre noi și toți împreună, să devenim mai buni. În vacanța de iarnă ne-am întâlnit cu formatorii noștri pentru a descifra noi modalități de a colabora cu comunitatea din care face parte instituția școlară, pentru a exersa metode prin care să devenim mai vizibili în cadrul comunității. Mulțumim, Adriana, Lăcrămioara, Lavinia!

Cu gândul la Luceafăr

Clipe alungate de viața unui neam ce pare să trăiască într-un perpetuu vifor, ca și cum altfel s-ar îmbolnăvi...Noroc de oamenii care au fost cândva și care au dat un sens existenței noastre. Unui asemenea Hyperion rătăcitor prin stele i-am adus, în 15 ianuarie, prinos de gând și amintire neștearsă. Unui asemenea poet i-am închinat o clipă din existența noastră. Unui asemenea român absolut ne-am rugat să ne ierte pentru că nu mai suntem decât niște nedemni epigoni de români....Copilul Ipoteștilor, sensibilul Mihai Eminescu, a fost prezent printre noi, bucurându-se de lacul codrilor albastru, regretând plecarea păsărilor și căderea frunzelor codrului bătut de vânt, visând la steaua care a răsărit....Mulțumiri, bădie Mihai! Și vouă, puștii de la V A! Mulțumiri, Geanina Bernicu!

Am dăruit din suflet

Deși au trecut câteva zile de atunci(vineri, 13 decembrie 2019, când o mămică săritoare, cea a lui Andrei, și-a burdușit mașina cu zeci de cutii, pungi, genți, plase și cutii)), e bine să ne reamintim și să mulțumim părinților care au fost receptivi la solicitările noastre și au donat o considerabilă cantitate de îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri și jucării care au luat drumul către cei mai triști ca noi. A fost un gest făcut din suflet, gest prin care am răspuns inițiativei unui sucevean cu suflet mare, el însuși încercat de soartă, Vasile Bolohan. Îi mulțumim pentru ceea ce face și îl felicităm pentru că este unul dintre laureații Top 10 suceveni-2019. Cât despre noi, aș spune că sunt sigură că fapta bună în care s-au angrenat copii și părinți nu va fi ultima. Mulțumiri, oameni buni, și bunul Dumnezeu să vă răsplătească înzecit!

30 de minute pentru 30 de ani

Atat ne-au trebuit azi dupa amiaza pentru a indrepta un gand de recunostinta pentru nebunii tineri si frumosi care, acum 30 de ani, ne-au deschis fereastra catre lumea normala, catre lumea sfarsitului de mileniu II, catre lumea care progresase fara ca noi sa stim mai nimic despre ea. Cateva zeci de copii de gimnaziu, cativa parinti curiosi sa vada de ce i-am chemat la orele serii, cativa profesori si ei curiosi sa vada ce se intampla sub ferestrele cancelariei, am rememorat INCEPUTUL, DESCHIDEREA, DESCATUSAREA. Am fost, pentru cateva clipe,cu gandul, cu mintea si cu sufletul la Timisoara, acolo unde timpul si oamenii n-au mai avut rabdare, acolo unde s-a strigat pentru prima oara LIBERTATE, si JOS COMUNISMUL, si JOS CEAUSESCU, acolo unde nici ei, oamenii aceia care au marsaluit pe strazi sub sloganul VOM MURI DAR VOM FI LIBERI! nu cred ca erau convinsi ca vor putea schimba ceva. Sub flamurile tricolorului ce-a insotit pe roman in marile lui momente de rascruce si in pacea crucii construite din mici stropi de lumina adusi de mainile calde ale copiilor, ne-am prins cu totii de maini si ne-am rugat; pentru ei, eroii martiri ai Timisoarei eliberatoare, pentru mamele ce inca isi plang fiii, pentru fiii ce inca isi plang parintii, pentru toti cei care ne-au pus pe noi, cei care n-am fost nici suficient de puternici, nici suficient de curajosi, precum si pe cei nenascuti inca atunci, mai presus de viata lor; pentru noi, cei ce, la distanta de 30 de ani, tindem sa ne lasam coplesiti de ale noastre maruntisuri cotidiene si sa uitam ca, fara ei, fara oamenii aceia nebuni de iubire de libertate, am fi fost o alta Coree de Nord; pentru ei, cei ce vor veni dupa noi si trebuie sa stie ce, si cum, si de ce a fost ceea ce a fost. Romania de azi e departe de ceea ce au visat ei, mortii Timisoarei, dar castigul cel mai mare, pe care nu stiu sa il aprecieze decat cei care au trait in comunismul romanesc, este LIBERTATEA: de gandire, de exprimare, de asociere, de circulatie...Pe fiecare pasaport romanesc cu care se pleaca astazi din tara e cate un strop din sangele lor, al celor impuscati atunci, cate o firimitura din sufletele celor zdrobiti de senilele tancurilor, cate o lacrima din ochii celor care si-au pierdut pe cineva drag si care, inca, nu stiu cine se face vinovat de moartea lor....Nu avem voie sa uitam! Nu avem dreptul sa le trecem existenta sub tacere! Si nu avem dreptul sa iertam asa, ca si cum n-ar fi fost nimic...ori de parca ar fi trecut o boare de vant care a azvarlit la pamant niste rufe intinse la uscat...NU AVEM ACEST DREPT! Altfel riscam sa nu intelegem ce ni se intampla si sa permitem iar totalitarismului sa ne inghita. Poate a fost prea putin...Avem timp sa recuperam. Revolutia romana abia a inceput!

Altfel de istorie

Lectura le-a deschis ochii, imaginația i-a purtat pe căi numai de ea știute, mâinile harnice au desenat, decupat, îndoit, colorat, lipit, asamblat, ridicând din uitare un oraș stat: Babilon. Dincolo de realizarea produsului final,macheta orașului biblic, rămâne munca în echipă, ceea ce face ca produsul să fie încununarea unui proces ce a presupus răbdare, ascultarea activă, confruntarea de idei(ei mi-au spus că s-au confruntat numai în idei!), implicare responsabilitate, perseverență. Mai mult, au utilizat diverse unelte și instrumente(foarfece, pistol de lipit, de exemplu), și-au exersat mușchii mici, s-au cunoscut mai bine între ei, s-au întâlnit, pe rând, în locuințele unora dintre ei...S-au exersat, deci, numeroase abilități și valori dezirabile într-o societate tot mai alienată.

Noi si cartea, impreuna la biblioteca.

Daaaa.... altfel de discutii cu si despre carti, cu si despre copii, cu si despre lectii de viata. Piticii de la VA in dialog cu bibliotecarul scolii. Titluri, teme, personaje, mesaje, invataturi, etc, intr-un dialog mai mult decat util cu omul cartilor. Multumiri din sufletele lor, doamna Geanina Bernicu! Venim si data viitoare!

Copiii nostri-cei mai minunati ambasadori ai scolii romanesti

De curând s-au întors acasă cei cinci membri ai delegației ce a reprezentat școala în cea de a patra întâlnire de proiect Erasmus+, întâlnire derulată la școala greacă parteneră, situată în Giannitsa, Grecia. Au fost două cadre didactice(coordonatorul echipei, d.na Geta Cîmpan, și directorul adjunct, d.na Cristina Rotaru) și trei elevi(Ioana Prepeliță-8C, Radu Gherman-6A și Petru Semian-7A). A fost o întâlnire frumoasă și plină de experiențe noi. Înainte de toate, au discutat despre proiectul în care suntem implicați împreună cu partenerii din Turcia, Polonia, Spania și Italia, despre stadiul derulării activităților propuse, despre provocările la care trebuie să găsim răspunsuri și soluții, despre reacțiile colegilor care sunt implicați în proiect și a celor care beneficiază de acesta. Au fost și destule activități culturale care au permis participanților să se bucure de vatra unei vechi civilizații. Au vizitat Prefectura de Edessa și au făcut un tur al minunatului oraș Salonic. Au cunoscut elemente ale moștenirii naturale și culturale din zona de nord a Greciei, din lumea care l-a dat, printre alții, pe Alexandru cel Mare. Au cunoscut alți copii și adolescenți, cu care au interacționat și cu care au pus bazele unor posibile viitoare colaborări. S-au întors acasă mai bogați intelectual și sufletește, cu siguranță. Și hai să ne lăudăm un pic: atunci când televiziunea regională a realizat un reportaj despre activitățile de proiect, ghiciți pe cine au desemnat participanții să o facă, din partea copiilor? Ei? Aud?....Chiar pe ei, pe pustii nostri, care au dovedit cea mai cea stapanire a limbii engleze! E ceva, nu? Daca nu ne credeti,deschideți linkul și ciuliti ochii si urechile!

Și Cerul a fost, azi, român.

O incredibila zi de duminică de început de decembrie! Soare generos, lumină străvezie izvorând dintr-un cer senin ca ochii unora dintre copiii poposiți de-o parte și de cealaltă a străzii ce trece pe sub streașina bisericii clădite de Elena Rareș.Oameni mari și mici veniți să se bucure, să vadă parada, să se bucure de Ziua Națională așa cum mai rar întâlnești. Steaguri, eșarfe și stegulețe tricolore, imn ascultat cu destul de multe mâini lipite de partea stângă a hainelor, soldați, tehnică militară, marșuri, imnul eroilori, umeri de tați călăriți de puști curioși, mămici cu stegulețe, fetițe cu tricolor în codițe, Maria cu tricolorul pe braț amintind de un alt decembrie blând, cel din 1989, oficialități citind discursuri insipide, preoți îndemnând să dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce i se cuvine, cărucioare cu bebei decorate cu tricolor, polițiști dirijând viermuiala...Pe undeva, printre oameni cu sau fără uniformă, noi, V A, învățând lecția introductivă a patriotismului: să nu uiți cine ești și ce și cui datorezi!E doar începutul.

Laureați

Un secol de trăiești, un secol să înveți! Sună frumos, deși până la transformarea acestui slogan în realitate mai va. E încurajator, însă. E sloganul sub care s-a desfășurat cea de a treia ediție a Dialogului proiectelor educativ, gală organizată impecabil de inspectorul responsabil în domeniu, neobosita Tatiana Vîntur, și colaboratorii săi. A fost o activitate de suflet, căci am fost primiți cu iubire într-o căsuță mică a poveștilor, acolo unde au încăput numeroși copii și dascăli cu vocație, oameni mari și mici care, împreună, pot face ceea ce autoritățile responsabile la nivel central nu se pricep, nu pot ori nu vor să facă. Au fost muzică și dans, au fost patrimoniu și ecologie, au fost joacă și sport, știință și tehnică, minte și suflet, lumină și culoare...Și multă, multă iubire, și multă prețuire pentru munca ce zidește, pentru efortul ce construiește, pentru devotamentul ce aduce mereu împreună pe oamenii școlii. Ne-am bucurat de cuvinte frumoase, de încurajări, de căldură în glas și ăîn privire, ceea ce ne obligă să găsim resorturi pentru a continua. Pentru mai binele școlii, dar mai ales pentru mai frumosul ei, pentru mai plinul sufletesc al copiilor și îndrumătorilor lor, pentru mai profunda zidire de conștiințe. Mulțumim pentru trofeu! Mulțumim pentru gândul cel bun! Mulțumim pentru fărâma de înlăuntru de căsuță iubitoare pe care ne-ați oferit-o ieri, în ziua celebrării nașterii noastre întru creștinism! Sperăm să recidivăm.