Școala în iunie își cântărește roadele!

Emoții uneori greu stăpânite. Palme transpirate și pixuri alunecând printre degete. Așteptare chinuitoare. Ochi privind pe furiș către ceas. Foșnit de foi. Calcule. Definiții. Greșeli. Reluări. Texte noi. Geometrie. Picături de ploaie și picături de sudoare. Ochi interiori larg deschiși. Dorințe firești de autodepășire. Îngrijorare. Nădejde. Promisiuni. Visuri. Toate acestea și multe altele au alcătuit tabloul școlii în zilele de 15 și 17 iunie, când o nouă generație de absolvenți a dat primul examen din viața sa. Alături de ei, în buzunarul de la piept, părinții lor. Îngrijorați ori încrezători, însoțindu-i cu o rugăciune murmurată ori doar amintită în gând, i-au adus până la poarta școlii și i-au îmbrîțișat strâns, ca să-i încurajeze. De fapt ei, părinții, aveau nevoie de un strop de energie ca să reziste până când aveau să-și revadă copiii acasă, să împărtășească temeri și speranțe. Și tot alături de ei, ascunși prin cotloanele minții, dascălii lor, cei pentru care strălucirea din ochii elevilor dă măsura muncii proprii. Deși nu vor fi fost fizic la poarta școlii, cu siguranță că dascălii, și nu doar cei de română și mate, i-au văzut, cu ochii minții, pe fiecare dintre ei, le-au zâmbit și i-au încurajat. Nu să facă totul pentru o notă mare. Nu să îi oblige să fie cuminți. Nu, nimic din toate acestea, ci doar să le fie bine cu ei înșiși. Probabil că un contor Geiger Muller ar fi luat-o razna la câtă energie radia toată lumea ce s-a îndreptat, fizic ori măcar cu gândul, către școală în ultima săptămână. Și iată că energia aceasta s-a concretizat în rezultatele anunțate ieri pentru cei 166 de elevi ai noștri, toți prezenți la cele două probe de examen. Și sunt rezultate frumoase, care ne fac mândri în lumea noastră de școlari: 2 medii de 10: Alexia Ivan și Teia Pașcu, de la clasa a VIII a A. Alte șase note de 10 la română: Codrin Dumitrașcu, Maria Grumeza și Miruna Ianoș, de la VIII A și Bianca Pavel, Alexia Plăcintă și Maria Șpac de la VIII C. Alte trei note de 10 la matematică: Ștefan Blîndu, de la VIII B și Tudor Axinte și Diana Babeii de la VIII C. 53 de medii între 9 și 9,99. 48 de medii între 8 și 8,99. E o recoltă frumoasă în coș, nu-i așa? Parcă trecem mai ușor peste toată nebunia cu școala online, cu carantina, cu teama de îmbolnăvire. Parcă nici masca nu a mai fost prea greu de suportat. Parcă nici mirosul de spirt dezinfectant nu mai e așa de respingător. BRAVO, COPII! FELICITĂRI! Și BRAVO, COLEGI, ÎNVĂȚĂTORI ȘI PROFESORI! Toți merităm, cumva, să ne bucurăm de reușitele adolescenților noștri, dar trebuie să dăm Cezarului ceea ce îi aparține. Deci, mulțumiri: Liliana Finașcu, Dorel Finașcu, Loredana Pașcan, Elena Roboschi, Mirela Solcan, Marian Guzu, Dorin Isopescu, Dorina Murariu, Elena Miron! Sănătate și bucurii nenumărate, absolvenții noștri! Drum bun în viață și nu uitați: rădăcinile învățăturii sunt amare, dar roadele ei sunt tare dulci! BRAVO, Scoala Ion Creangă!

Altfel de rămas bun

Da, a fost altfel de rămas bun în acest an. Pentru că a fost altfel de școală....altfel de an școlar.... altfel de an.... A fost un rămas bun mai scurt, mai grăbit. Și mai trist. Mai sec. Mai searbăd. Copiii și-ar fi dorit să fie cu toții împreună în momentele festive, când s-a făcut un bilanț și s-au creionat perspective. Ar fi vrut să se împărtășească toți din entuziasmul unei generații, să se aplaude pentru rezultatele la învățătură, pentru reușitele sportive, pentru mai micile ori mai marile lor realizări personale....N-a fost să fie așa. S-a încercat, însă, să se suplinească, într-un fel, euforia de altădată. Sala de sport a fost spațiul în care joi, 18 iunie 2020, cei 166 de absolvenți, grupați în 5 clase, și-au luat rămas bun, în mod oficial, de la școala care le-a fost a doua casă timp de opt ani. Ceremonii scurte, desfășurate succesiv, în ordine alfabetică și cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă. Diplome. Coronițe. Mesaje către colegi și către profesori. Mulțumiri. Promisiuni. urări de mai mult, mai bine, mai frumos. Și, mai ales, de mai sănătos. Să fiți sănătoși și să vă găsiți drumul care să vă valorifice cel mai bine aptitudinile, talentul, voința, puterea de muncă, adolescenții noștri frumoși! Mulțumiri: - clasa a VIII a A, învățător Nela Calfa, prof. diriginte Dorina Murariu - clasa a VIII a B, învățător Maria Cical, prof. diriginte Ligia Bleorțu - clasa a VIII a C, învățător Cristina Rotaru, prof. diriginte Liliana Finașcu - clasa a VIII a D, învățător Tania Cozmei, prof. diriginte Dorel Finașcu - clasa a VIII a E, învățător Ramona Vițalariu (Catargiu), prof. diriginte Cătălin Savin - clasa a VIII a F, învățător Crenguța Moruz (Ciotău), prof. diriginte Adriana Florea Șefi de promoție (da, au fost mai mulți!), copii care au terminat gimnaziul cu media generală 10:

- Babeii Diana, VIII C - Marțole Ilinca, VIII C - Șpac Maria, VIII C - Ștefan Emilia, VIII A

Doamna învățătoare de istorie

Câțiva, mai mulți, ani în urmă. Început de an școlar. Sfârșit de septembrie luminos, cu arbori pictați de un penel fermecat nuanțe de culori calde năvălind peste fel și fel de verde... Boboci noi în clasele a cincea. Iar o să am nevoie de timp pentru a le învăța numele. Iar o să stârnesc nedumerire și chicoteli numindu-l pe unul și uitându-mă la altul... Copii frumoși, soare în ferești și în ochii lor, parfum de frunze arămii pătrunzând până în ultima fibră... Parfum de toamnă....de toamna asta și de multe alte toamne... Le vorbesc despre mine. Ei îmi îngaimă cuvinte despre ei. Ne punem îbtrebări reciproc. Răspundem fiecare. Ne privim în ochi. Ai lor își lasă, uneori, perdeaua genelor lungi peste irizări de albastru, verde, căprui... Ai mei scotocesc pe după ochii și cuvintele lor... Le-aș lua sufletele în palmă, să le modelez ca pe cea mai prețioasă ceară de albine. Aș face din ele fluturi, și ciocârlii, și zăgani... Să zboare departe, să bucure priviri, să încălzească singurătăți, să stăpânească cerul oamenilor (căci Cerul are Stăpânul său, nu-i așa?). I-aș duce undeva, departe - departe de lumea asta tot mai mohorâtă, mai neprietenoasă, mai nelume, ca să crească frumos, și drept, și demn. I-aș învăța să cânte pe strunele șfichiuirilor de vânt și pe curgerea pâraielor de munte, pe razele de soare strecurate printre cireșe și pe valurile zgomotoase ale mării... I-aș învăța să toarcă fire de povești și să trăiască printre povești... Trop, trop, trop, trop.... Bocăneală de papucei de copil. trop, trop, trop.... - Doamna învățătoareeeee! strigă un glas de copil mărunțel. Doamna învățătoare!.... Ce frumos sună acest

doamna învățătoare

! Îmi vine în minte o icoană văzută în copilărie: Iisus privind în jos, către un copil și un miel. Și copilul privind în ochii Învățătorului. Câtă blândețe și duioșie în ochii Mântuitorului! Câtă încredere în ochii copilului! Ce viitor prevestesc amândoi împreună!

Doamna învățătoare

se aude din nou. Mă gândesc: ce fericită e doamna care este așa apelată! Cât de importantă e ea pentru copilul care o strigă! Câtă încredere are posesorul glăsciorului respectiv în cea care, asemeni Învățătorului, îi deslușește tainele Lumii și pe cele ale Vieții! Mi-aduc aminte de învățătorii mei, căci am avut mai mulți în satul meu din inima Bucovinei: Silvia Glavan, în primele două clase, apoi Ioan Galan, în clasa a treia, apoi Rodica Straticiuc în clasa a IV a. Fiecare în felul lui. Fiecare cu hachițele lui. Fiecare cu slăbiciunile lui, dar fiecare făcându-și datoria cât și cum s-au priceput ei mai bine. De la fiecare am învățat câte ceva, și atunci, și mai târziu, când, elevă la Liceul Pedagogic fiind, am avut o mulțime de ore de practică la toate nivelurile de clase primare și am încercat să fiu, să fac, să vorbesc, să relaționez așa cum mi-a plăcut, sau nu, la ei. Trop, trop, trop, trop.... papuceii pe asfalt.

Doamna învățătoare

! Mă cuprinde așa, o ușoară invidie pe cea căreia i se adresează glăsușorul acesta insistent. Dacă insistă atât, înseamnă că e ceva important. Și doamna e foarte importantă. Și ceea ce are de spus posesoarea glăsușorului o fi important. Și iar, pentru o fracțiune de secundă, mă întorc în copilăria mea, pe ulița mare a satului, mergând, pe o vreme umedă și neguroasă, de la școală către casă. În fața mea, la cine știe ce distanță (la 6 ani distanțele sunt mult mai mari decât în realitate), domnul învățător Galan( nu era, atunci învățătorul meu, dar îi știam pe toți după nume), cu pardesiu negru, cu o pălărie cu boruri mari și o umbrelă tot de culoare neagră. Din partea opusă veneau către noi, mă rog, către centru, un grup de femei și un bărbat printre ele. Cu toții îmbrăcați românește, cu cojoace albe, femeile cu broboade groase, bărbatul, cel mai în vârstă, cu căciulă brumărie și o pereche de mustăți uriașe (așa le-am văzut atunci, dar nu pun mâna în foc că uriașe vor fi fost). Când au ajuns în fața domnului învățător, s-au oprit cu toții și bătrânul și-a scos căciula, vorbind clar în răcoarea zilei neguroase de toamnă: "Săru'mâna, domnu'nvățător!" Copilul care eram a înlemnit: "Ce persoană importantă este domnu'nvățător!" Cred că atunci mi-a străfulgerat pentru prima dată ideea de a fi învățătoare! Trop, trop, trop, trop, picioarele alergând ale unui copil... Trop, trop, trop...

Doamna-nvățătoare de istorieeeee!

Tot Cerul s-a deschis și ... Să mai spun că nu pot compara fericirea acelei clipe cu mai nimic din lumea asta mare???

A fost 1 iunie

Ieri a fost. Un 1 iunie rece, ud leoarcă, mustind de apă și înotând prin nori groși și joși, coborâți parcă de pe alte tărâmuri ca să inghită lumea. Și poate merităm să ne înghită, la cât de răi suntem... Dar nu despre asta e 1 iunie, ci despre copilărie, despre zâmbete, despre joacă, despre lipsa de griji, despre încredere. Încredere. A copiilor în adulți. A celor slabi în umărul celor de alături. A celor bolnavi în ajutorul celor sănătoși. A celor goi în bunăvoința celo îmbrrăcați. A celor slabi de înger în cei curajoși. A copilului de azi în adultul de azi și în adultul din el de mâine... Eu privesc cu tristețe spre viitor. Nu neapărat al meu, ci al nostru, ca omenire, ca civilizație. Nu-mi împărtășesc temerile aici, pentru că 1 iunie e despre copii, dar tot tristă sunt.... M-aș bucura să nu am dreptate și, peste ani, să mă rușinez de ele și să le ascund în cele mai întunecate cotloane ale minții pentru ca nici un nou Freud să nu fie în stare să le dibuiască (doar dacă nu cumva termoscanarea de la intrarea in Metro tocmai asta urmărește, după părerile unor...mă rog) Viața vă va purta pe unde nici cu gândul nu gândiți acum, vorba unei vechi zicale românești. Vă va fi bine, vă va fi cald, vă va fi lumină (sau măcar asta vă dorim noi, părinții voștri de azi). Vă va fi fericire! Oriunde veți fi și oricât de bine vă va fi, veți fi răscoliți de doruri. Și cel mai des vă va da ghes dorul de copilărie, de lumea aceea care a fost una infinită. Pentru că și oamenii se fac dor, nu-i așa? Să fiți sănătoși, copii, și să vă bucurați de tot ce înseamnă copilărie, pentru că, la un moment dat, o să-i cereți iertare că v-ați făcut mari. Și ar fi minunat ca atunci Timpul să vă poată demonstra că, deși ați crescut, nu trebuie să regretați, pentru că voi ați făcut istorie!!!