joi, 21 decembrie 2023

Crăciunul cu zâmbete

Deși avem, pe parcursul anului, numeroase ocazii să facem daruri, decembrie rămâne luna în care cei mai mulți dintre noi se preocupă să dăruiască, să-și umple sufletul de bucuria de a oferi celor din jur un strop de bucurie. Și copiii aflați în grija doamnei profesor Alexandrina Jijie nu fac excepție. Printre faptele lor de prichindei generoși și empatici, menționăm pe cele din această lună marcată de fuioare de omăt și adiere de colindă. Au dovedit că iubesc școala în care învață, contribuind la dotarea și înfrumusețarea sa. Au donat cărți bibliotecii, au adus produse de curățenie, jucării, etc. Au fost musafiri la centrul Blijdorp; pentru asta, au pus bani din pușculițe pentru dulciuri, fructe, colăcei, pe toate oferindu-le copiilor de acolo, copii cărora le-au colindat și le-au însorit ziua. În plus, au ales o scrisoare a unui copil din Călărași și au trimis un colet cu ceea ce își dorea expeditorul : haine, ghete, rechizite, dulciuri... și crampoane. E un proiect, făcut de un profesor de sport din Călărași, proiect care, distribuit în întreaga țară, a contribuit la mai binele câtorva sute de copii din județul acesta al Munteniei de sud. N-au făcut vâlvă. N-au sunat vreo goarnă. Și-au dorit ca gestul lor de mare bunăvoință să rămână asa, de suflet. Sunt hotărâți să continue și în anii care vin, părinții lor fiind cei mai fervenți susținători ai acestui gen de activități în slujba celor mai triști și mai necăjiți ca noi. Bravo, copii frumoși, și buni ! Felicitări părinților care, în acest fel, fac să crească aripi propriilor copii !

Împreună prin sport

Aflăm de la Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti Suceava:
În cadrul proiectului Erasmus + Together Through Sport (TTS) am primit vizita a două tinere, Capucine Davisseau - Cheffe de Projet Innovation Sociale și Anne Meaux de la organizația Play International Paris. Acestea au realizat timp de o săptămână o diagnoză necesară proiectului ce a cuprins vizite la mai multe unități de învățământ și cluburi sportive, întâlniri cu profesori de educație fizică și sport, antrenori sau instructori sportivi dar și activități directe cu copiii de ciclu primar și gimnazial. De asemenea au luat contact cu problematica legată de integrarea socială și educațională a copiilor ucraineni din județul Suceava în urma discuțiilor avute la Liceul cu Program Sportiv Suceava , Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și la ROUA Info HUB - Casa Mamelor din Ucraina. Scopul proiectului este acela de a vedea eficiența folosirii jocurilor dinamice la nivelul copiilor și capacitatea lor de integrare socială prin intermediul acestora, cu accent pe copiii ucraineni refugiați. Mulțumim tuturor colegilor care și-au găsit timp să relaționeze cu cele 2 tinere trainer și să împărtășească din experiența lor profesională. Together Through Sport (TTS) este un proiect Erasmus+ Programme Key Action 2: Partnerships for Cooperation fiind coordonat de Play International Franța având ca Parteneri V4Sport Polonia și Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava.
În acest proiect școala noastră este un colaborator activ și energic.

miercuri, 20 decembrie 2023

Bucurii de la copii!

Bucurii de Crăciun, chiar dacă atmosfera de afară e potrivită, mai degrabă, primăverii pascale. Minunații noștri copii (încă le spun așa pentru că mulți dintre micii artiști de azi au crescut și sub ochii mei) au adus viers de colindă și clinchet de clopoței în fața și, mai ales, în sufletul celor care-i îndrumă către și pentru viață. Ochii lor veseli, dăruirea cu care au cântat, urat și jucat, bucuria cu care au purtat elementele de port popular au demonstrat publicului format din profesori și părinți că nimic din ce-i românesc nu piere și că, dincolo de programe și catalog, în fiecare dintre elevii noștri așteaptă a fi descoperit un talent, un diamant ce se dorește a fi șlefuit spre a prinde strălucire și a lumina spațiul și oamenii din jur. M-am bucurat tare mult să văd că niște copii tare lipicioși, nu neapărat toți elita cataloagelor, nu neapărat din clasele considerate fruntea școlii, sunt, așa cum i-am oblicit cât am lucrat cu ei, niște suflete uriașe, niște copii generoși, copii săritori, copii gata să se implice în tot ceea ce înseamnă cultura școlii. Bravo, în mod deosebit, copiilor din VIII D și VIII E! Bravo,Samuel (pentru mine, tot Ionică rămâi!), Alesia, Ionică cel mare, Delia, Denisa, Denisa, Maria, Luiza, Alexandra, Alexandra, Zânica, Dumitrița, Bianca,Ilinca, Andrei ionut, Augustin, Robert, Bianca (cu toții de la VIII D), Aida, Amalia, Anastasia, Delia, Donatella, Elisabeta, Raluca, Sara, Denisa, Rareș și Teodor (de la VIII E)! Ați fost și rămâneți copiii mei de suflet. Felicitări, Lavinia Andoni, profesor sensibil, delicat și dedicat,pentru efortul de a coagula un cor de copii al școlii, antrenând, acum, mai ales copii din clasele V-VI! Mulțumiri, Adrian Șoiman, pentru lirica atât de sensibilă pe care ne-o oferi de fiecare Crăciun! Mulțumiri, Liliana Ștefan, pentru crăciuneii pe care îi construiești atât de frumos! Bravo tuturor! Dincolo de note, teste, simulari, proiecte, prezentări, ppt-uri, exerciții, experimente, statistici, ierarhii, PISA, TIMSS si alte... motive de presiune, sunt sigură că, în sufletele lor, vor rămâne, mai mult sau mai puțin tăinuite, trăirile din asemenea ocazii, simțămintele ce construiesc grupuri de apartenență, cromatica multicoloră a costumului popular românesc, prețuirea pentru elementele de bază ale identității etnice, bucuria dăruirii din preaplinul lor sufletesc. În asemenea situații, un profesor care și-a dorit mereu să vadă că elevii lui sunt oameni vii, care se caută, care își caută propriul drum și care se bucură de fiece prilej oferit spre a arăta acestea, un asemenea profesor nu poate decât să se bucure. Pentru ei și pentru sine.
Bucurii nenumărate tuturor!
CRĂCIUN FERICIT TUTUROR! SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE!

luni, 18 decembrie 2023

Zâmbete în Ajun de Crăciun

Am descoperit informații despre ceea ce fac copiii noștri în aceste zile de Ler și iar ler. Cu glasurile lor cristaline, sub îndrumarea profesorului de muzică, au adus un pic de alinare celor mai puțin norocoși decât ei. Copii cu suflet de Cer și profesor-fereastră către Cer. Felicitări, copii! Mulțumiri, Adrian Șoiman!
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă timp petrecut cu familia, colinde, cadouri, bucurii. Dar dincolo de aspectele trupești ale sărbătorii, Naşterea Domnului ne amintește de credință, de rugăciune, de sensul existenței noastre, de minunea darurilor dumnezeiești, de dragostea pentru aproape, de datoria de acceptare si ajutorare a celuilalt. Să oferi un cadou mai atipic, care nu poate fi măsurat în bani şi de pe urma căruia beneficiază mai multe persoane şi chiar comunitatea în care trăiești: timpul tău. În perioada 14-15 decembrie 2023, parohia misionară ”Înălțarea Sfintei Cruci” Spital, Suceava, s-a implicat activ în activitatea de voluntariat ”Zâmbete în Ajun de Crăciun”. Proiectul de voluntariat s-a desfășurat în parteneriat cu Școala ”Ion Creangă” și Palatul Copiilor Suceava (prof. Alexandra Cuza și prof. Ștefania Șoiman). Prin voluntariat ai ocazia să dai mai departe din ceea ce ai primit celor ce într-adevăr au nevoie de sprijin. Mulţi vor spune că aşa ar trebui să ne manifestăm tot timpul anului, iubindu-l pe cel de lângă noi, însă adevărul este că Sărbătoarea Naşterii Domnului are ceva deosebit, ceva ce scoate credinţa şi dragostea din oameni. Astfel, 18 elevi ai școlii gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava, îndrumați de prof. Mihai Adrian Șoiman, profesori și elevi de la Palatul Copiilor Suceava și părintele paroh Mihai Ciornovalic, al bisericii ”Înălțarea Sfintei Cruci” au reușit să aducă un zâmbet de bucurie copiilor din ” Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat ”, bătrânilor din Căminul de bătrâni ”Sfântul Ioan cel Nou” și familiilor nevoiașe din parohia noastră. Elevii școlii ”Ion Creangă” au susținut un program artistic de colinde și profesori de la Palatul Copiilor Suceava, au fost implicați în activitățile de voluntariat. Darurile oferite de Crăciun: dulciuri, fructe, produse alimentare, produse de igienă și curățenie, au fost achiziționate de părintele Mihai Ciornovalic și doamna preoteasă Tamara Ciornovalic, din sponsorizările primite de la colaboratorii proiectului, firmele private: Global Design SRL, Novaoptic SRL, Fundația Social Culturală Victoria, SAVCOM SRL și Market Albina. Inițiatorii mulțumesc partenerilor financiari, celor care au făcut posibilă împlinirea scopului acestui proiect, ”Zâmbete în Ajun de Crăciun”. pr. Mihai Ciornovalic

miercuri, 13 decembrie 2023

Primele realizări din acest an școlar

Când vorbim de drepturile omului avem în vedere "de obicei înțelese ca drepturi absolut fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființă umană," așa cum se precizează în Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnată în 1950 la Roma, în conformitate cu Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată la Paris în 10 decembrie 1948. Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare (aceleași pentru toți). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât în legislația națională, cât și în cea internațională. Pentru ca aceste drepturi să fie cunoscute și, mai ales, puse în practica zilnică, este nevoie de exercițiu, de activități de aprofundare, de experimentare a spiritului civic. Și concursurile școlare reprezintă o posibilitate de a pune în practică cunoștințele teoretice acumulate în lecțiile de Educație socială, dar și de a se raporta la realitățile societății în care trăiesc, de a imagina posibile soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă generația lor în general și comunitatea lor în special. Concursul „Drepturile omului, drepturile mele” este un asemenea exemplu de activitate cu scop educativ social. Etapa județeană a acestei competiții s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. Munca serioasă, determinarea, seriozitatea cu care au muncit elevii și profesorul coordonator (Gabriela Aungurencei) au făcut ca ambele echipaje calificate în această etapă să aibă un comportament excellent. La gimnaziu, premiul I a fost câștigat de echipajul școlii noastre, alcătuit din elevii Damian Tudor, Mihalciuc Rareș și Ursan Teodora, cel de-al doilea echipaj, cu același profesor coordonator, obținând o binemeritată mențiune. Participarea s-a realizat în echipaje de câte trei elevi, fiecare echipă susținând câte trei probe: Proba Teoretică – lucrare scrisă pe tema drepturilor omului, care să coreleze explicit problematica drepturilor omului cu cea a democrației, având ca suport informațional Declarația Universală a Drepturilor Omului; Proba practică – aplicativă (secțiunea voluntariat) - proiect pentru realizarea unui ONG care să militeze pentru apărarea drepturilor omului; Proba artistică (secțiunea fotografie) – fotografii care să ilustreze respectarea/ încălcarea drepturilor omului.

miercuri, 6 decembrie 2023

De Moș Nicolae, Irina ne-a umplut sufletele

Cultura organizațională a unei școli cuprinde valorile, atitudinile, credințele, normele, tradițiile și obiceiurile care s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate școlara și s-au transmis din generație în generație celor care fac să funcționeze instituția școlară respectivă. Ea, cultura organizațională, poate fi privită din două perspective: aspectul formal (cultura normativă), aceasta referindu-se la reguli, norme, relații cu caracter formal, așa cum sunt înscrise în documentele care reglementează activitatea școlii și aspectul informal (cultura expresiva) care cuprinde trăirile, sentimentele, aspirațiile componentele colectivului unității școlare respective, etosul organizațional al acestora, precum și simbolistica organizației (rituri, ritualuri, ceremonii specifice). Colectivul celei mai tinere școli sucevene, alcătuit din circa 1600 de elevi (cărora li se adaugă, în felul lor, părinții și bunicii acestora) și câteva zeci de adulți, cadre didactice, didactic auxiliar și personal nedidactic) . Împreună, construiesc de aproape 30 de ani, o cultură organizațională proprie, care să le contureze o personalitate distinctă în mediul școlar al orașului și, de ce nu, județului Suceava. Azi, 6 decembrie 2023, s-a mai pus o cărămidă solidă la temelia culturii noastre organizaționale prin obținerea, cu notă maximă, a gradului didactic I de către profesoara pentru învățământ primar Irina Baciuc. Activitățile de azi, inspecția de la clasă (susținută în fața unei comisii complexe) și susținerea lucrării scrise (în prezența a multor colegi), cu intervențiile ulterioare, se încadrează perfect în ceea ce înseamnă cultura organizațională. E nu doar un moment în calea devenirii personale a unui cadru didactic dedicat și devotat, ci și un moment de trăire colectivă, de etos colectiv, de consolidare a identității comunității școlare. E un moment deosebit după o destul de lungă perioadă în care școala nu a mai avut asemenea activități (generația care a pus școala pe harta orașului, tânără atunci, e, în mare măsură, pensionară) și, privind la vârsta noii generații de dascăli, vor urma tot mai multe asemenea activități care, fiecare în felul său, va contribui la reafirmarea școlii ca spațiu cultural de prestigiu și încredere. Strategii de formare a gustului pentru lectură utilizate în familie și în școala primară, acesta este titlul lucrării Irinei. Tematica abordată este una extrem de actuală, în condițiile în care lectura, în zilele noastre, este o activitate tot mai umbrită de device-urile electronice cu ajutorul cărora copiii navighează în mediul on line. Mulțumiri, Irina Baciuc, pentru lucrarea care va fi, cu siguranță, de folos tuturor colegilor tăi ca instrument de lucru, ca model de organizare, ca modalitate de prezentare.

marți, 28 noiembrie 2023

Tot despre a crește bucovineni de nădejde

Două învățătoare tinere, frumoase, cu drag de folclor și de tradiții, surorile Seserman, își cresc copilașii din clasele pe care le îndrumă în spiritul dragostei și respectului pentru ceea ce este sufletu bucovineanului. Cautati-i pe FB! Nu-i așa că sunt frumoși? https://www.facebook.com/watch/?v=1539298756846115

BUCOVINA - 105

Când am nevoie de reîncărcarea bateriilor, mă duc între copii. Ochii lor, zâmbetele lor, glasurile lor, entuziasmul și îmbrățișările lor sunt tot atâtea încărcătoare solare care îmi dau bucurie într-o clipă cât pentru un an. Azi au fost multe asemenea clipe. Au fost două ceasuri de trăire românească intensă, prilejuite de marcarea Zilei Bucovinei și, în perspectivă foarte apropiată, a Zilei Naționale A României. Clasele de gimnaziu s-au mobilizat exemplar și au oferit publicului prezent în sala de sport a școlii cea mai frumoasă probă de atașament la ceea ce însemnă cultură și tradiție românească : au cântat, au recitat, au jucat, umplând sala de culoare și lumină și sufletele de bucurie și încredere că rădăcinile noastre au prins aripi și nimic din ceea ce înseamnă tezaurul de ființare românească nu este și nu va fi pierdut. Să o asculți pe Alexia Miron demonstrând necesitatea și importanța actelor de unire din 1918 a fost o adevărată încântare, căci Alexia nu a fost un elev care citea, ci un ambasador care argumenta, ca într-un congres mondial, justețea actelor de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Să o asculți pe Teodora Ursan recitând Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie a fost nu o revelație, ci o confirmare a faptului că, asemeni unei Pithii din vechime, copila aceasta poate electriza suflete amorțite. M-a convins, încă o dată, de necesitatea unor asemenea manifestări pentru ca sufletele lors ă vibreze în ritmurile unei Patrii pe care sunt în stare să și-o construiască mai bine și mai frumos decât credem noi, doar că au nevoie de o baterie care trebuie să rămână mereu încărcată. Să-l vezi pe Robert Lavric cu pletele-i desfăcute, căzând peste albul gulerului cămeșii moștenite din trecutul dacic, pe Tudor Dămian și pe Fabian Tipa, flăcăi în toată regula, copii deschiși la minte și la suflet, tremurând de emoție (ca, de altfel, toată clasa lor) dorind să le iasă totul bine, e o dovadă că lucrurile nu sunt făcute doar pentru a fi bifate undeva, pe o listă, ci sunt simțite undeva în adâncurile ființei lor. Să îl văd pe Rareș Mihalciuc atât de prins în jocul popular a fost o imensă bucurie, copilul acesta inteligent și activ arătând că nu se dă în lături atunci când în școala lui se întâmplă lucruri frumoase. Să-i văd pe cei din VIII D ducând greul unei sărbători de asemenea calibru nu a fost chiar o surpriză. Că am învățat să îi cunosc de când erau mititei, în clasa a Va. Spiritul organizatoric al lui Ionică Scripcariu, pasiunea pentru muzica populară a acestuia, ca și a lui Robert și a lui Andrei, implicarea de care, și de această dată, ca și în atâtea alte rânduri, au dat dovadă toți minunații adolescenți, fete și băieți, din clasa păstorită de Cătălin Savin, au făcut ca Bucovina, pe care au reprezentat-o în spectacol, să fie fericită că are asemenea copii. Hora, și bălăceana, și polobocul lor au fost minunate, dar mai frumos și mai frumos a fost Arcaneaua lor, care a făcut să tremure carnea pe spectatori. Mulțumiri, dragi copii ! Mulțumiri, dragi colegi- Lavinia Andoni, Daniela Baltaru, Mugurel Martiniuc, Adrian Șoiman, pentru stropii de suflet românesc pe care i-ați șlefuit și i-ați scos astăzi la lumină. LA MULȚI ANI ; BUCOVINA ! LA MULȚI ANI BUCOVINENI, ORIUNDE V-AȚI AFLA ! ȘCOALA ARE NEVOIE DE O SALĂ DE FESTIVITĂȚI , DE SPECTACOLE , NEAPĂRAT !