La multi ani, scoala sufletului meu!

Nu e cea mai tare școală din țară, dar, la începutul anilor 2000, cu peste 3000 de elevi (unele serii au avut câte 16 clase, înrolate de la A la P)m a fost una dintre cele mai mari și nici astăzi, cu cei peste 1600 de copii, nu e departe de acest statut. Nu a fost și nu este ușor de gestionat o asemenea resursă, dar oameni buni, devotați, pentru care școala a fost cealaltă acasă, s-au găsit mereu în colectivul didactic, oameni care au navigat în apele tulburi ale unei tranziții către necunoscut, oameni care au stat de veghe pentru ca nava să țină drumul drept, să nu se scufunde ori să eșueze. Și nava noastră și-a arborat deseori marele pavoaz al unor realizări frumoase, muncite, meritate: premii, mențiuni, premii speciale la diverse olimpiade și concursuri, regionale, naționale și internaționale, fie științifice, culturale ori sportive; poziții fruntașe în ierarhia școlilor din oraș și județ la examenele de capacitate/evaluare națională; grupuri de elevi admiși la cele mai prestigioase licee din oraș și județ, copii pentru care conducerile respectivelor unități școlare ne adresează, în fiecare toamnă, alese aprecieri etc. Foștii noștri elevi, la al căror fundament cultural am contribuit din plin și noi, cadrele didactice ale școlii noastre de cartier, sunt răspândiți în toată lumea, făcând studii aprofundate, susținând teze de doctorat, devenind specialiști în domeniile care i-au atras, lucrând în medii academice care-i prețuiesc și care, prin ei, au șansa să cunoască fața luminoasă, inteligentă, muncitoare, responsabilă a României care încă își caută drumul. Din Statele Unite și Canada în Japonia ți Coreea de Sud, din Portugalia și Spania în Suedia și Finlanda, din Regatul Unit în Italia și Grecia ne vin vești despre copiii peste care au lăsat urme oamenii unei școli care s-a vrut rampă de lansare pentru ei. Nu e cea mai frumoasă școală din lume, dar sufletele care, în cei 30 de ani de viață, s-au împletit cu lumina ce a pătruns prin ochii ei de fereastră, cu fiecare plantă pe care mânuțe de copil le-au sădit într-un spațiu gol și arid inițial, cu fiecare cântec de primăvară și fiecare guruit de guguștiuc poposit pe pervaz, spre bucuria tuturor celor dinăuntru, sufletele acelea care au pătruns în zidurile ei, ca niște Ane nemuritoare, dau strălucire și căldură umană zidurilor ridicate nu mult după Decembrie 1989, înnobilându-le cu mii și mii de visuri și nădejdi. Nu e cea mai comodă școală din țară, dar fiecare zi înseamnă, pentru fiecare dintre cei care îi calcă pragurile, o nouă provocare și noi și noi metode și tehnici de relaționare, astfel încât fiecare dintre partenerii școlari (elevi, profesori, părinți) să aibă siguranța că este ascultat, că este bine înțeles și că e firesc să facă eforturi pentru ca binele comun să fie atins. Nici ținta asta finală nu e ușor de atins, nici calea de parcurs nu e ușoară, dar bucuria și satisfacția finală a lucrului bine făcut netezesc asperitățile, adună forțele și îmblânzesc furiile. N-o fi nici cum sperau unii, nici cum își doreau alții, dar e școala sufletului meu și azi, când se celebrează ziua de naștere a șturlubaticului veșnic copil pe care ni l-am ales drept patron spiritual și marcăm și vârsta școlii - 30 de ani de la înființarea sa, gândul îmi aleargă pe holuri și pe scări, în sălile de clasă și în cancelarie, în bibliotecă și în sala de sport, printre copii și adulți, și se bucură, căci școala în care a gândit și creat, a cântat și jucat, a plâns și a râs, a scris și citit, a încurajat și șters lacrimi, a îndemnat și a certat, a crescut și s-a maturizat a ajuns, iată, la maturitatea necesară continuării navigării către țărmuri tot mai îndepărtate și mai provocatoare. Am dăruit acestei școli aproape 29 de ani din viața mea. Ea, școala, mi-a dăruit mult mai mult. De aceea îndrăznesc să îi urez azi: VIVAT! CRESCAT! FLOREAT!

La mulţi ani, şcoala noastră!

“Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.”
Aşa începe epopeea copilăriei celui care, ajuns matur şi învăţător, avea să îşi păstreze neatinse nu doar amintirile dintr-o copilărie fabuloasă, ci şi sufletul de veşnic copil, spre încântarea atâtor generaţii de copii care l-au citit şi care, în mare măsură, s-au regăsit ori se regăsesc în fiecare dintre trăsnăile lui Nică a lui Ştefan a Petrii Ciubotariul din Humuleştii Neamţului.
Pe acest năzdrăvan de copil şi iubitor de copii învăţător îl aniversăm azi, la început de primăvară, când ghioceii încep a-şi iţi căpuşoarele din mustul omătului şi când şi pupăza lui Nică va fi trezindu-se la viaţă. Cuvinte de drag s-au spus în aceste zile despre Ion Creangă, cel care, din primăvara lui 2000 ne păstoreşte şcoala. Cuvinte de laudă pentru faptele lui cele întru înălţarea neamului prin cultură, prin ştiinţa de carte. Cuvinte de recunoştinţă pentru felul în care a ştiut să tezaurizeze moştenirea culturală pe care a primit-o de la bunii şi străbunii săi şi să ne-o transmită nouă, celor care, mai devreme sau mai târziu, ne vom întoarce faţa de la Harry Potter către Harap Alb şi de la Stăpânul inelelor la Acul şi barosul.
Şi pentru că nici noi nu suntem numai aşa, o şcoală cu oameni fără interes şi fără respect faţă de cei care au fost, care să vieţuiască numai pentru că aşa le-a fost dat de la bunul Dumnezeu, ci o şcoală vie, unde trecutul, prezentul şi viitorul se împletesc într-o triadă ce ne dă putere, ne-am gândit că e numaidecât să ne bucurăm, împreună cu cel ce ne face mândri de şcoala în care învăţăm, de primăvară şi de înţelepciunea vorbelor, de cântec şi de nemărginirea cerului, de dans şi de încrederea în lumea de mâine.
Că doară suntem şi noi gospodari unul şi unul, dascăli înţelepţi şi răbdători şi elevi pricepuţi şi silitori, şi unii şi alţii gata de strădanii care ne-au făcut cunoscuţi în oraş şi dincolo de el, întru nespusa bucurie a părinţilor, fraţilor şi cunoscuţilor noştri.
La mulţi ani, Nică a Petrii Ciubotariul!
La mulţi ani, copilărie!
La mulţi ani, şcoala sufletului meu!

Gânduri la Marea Unire