joi, 26 august 2021

Aceiași copii, alte premii....

În organizarea Societății Scriitorilor Bucovineni, sub patronajul Consiliului Județean și cu colaborarea Bibliotecii Bucovinei și a IȘJ Suceava, azi au fost acordate premiile celor mai mici scriitori, copii sufletiști care și-au pus sufletul în textele trimise la Concursul Județean Putna-150. În sala primitoare a Bibliotecii Bucovinei I.G.Sbiera, copiii au primit cărți, numere ale Bucovinei literare și câțiva bănuți. Bănuți, da. Ceva mărunte firimituri rămase, la CJ, de la parangheliile oficiale unde se consumă grosul bugetului județean. Sunt, totuși, primii bănuți câștigați cu condeiul, cum ar fi spus părintele academician S.F.Marian, sau cu tastatura, cum ar zice șugubeții mei de azi. Textele lor vor fi publicate în numerele următoare ale Bucovinei literare, spre aducere aminte că, la 2021, au fost niște adolescenți frumoși care au scris despre niște tineri frumoși, despre o viziune măreață, despre o Țară visată, râvnită, iubită... Printre numele autorilor ce vor deveni, astfel, un pic nemuritori, numele a doi dintre copiii noștri minunați: Iustin Rebenciuc și Lorena Bozăian. Felicitări, dragii noștri, și creșteți-vă talanții cu care bunul Dumnezeu v-a înzestrat!
<div
"" border="0" height="320" data-original-height="1600" data-original-width="1200" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy6H0yY6gIMdVaZfOYJTtY01oj6KMLZCHmyMRq7F-agNCDWBIWecNa9aDxFHT71HnSuOrCzbx5YLhYUM_qpw0UUblwY4yUw1GfZtqm1YB7qiXlXnC1BksGlMZbIZiTCGw89PBgfXAy69Uj/s320/6putna.jpg"/>

vineri, 13 august 2021

Se termină anul școlar, ne pleacă, chiar ne pleacă absolvenții

Mai e puțin și anul școlar curent (2020-2021) se va încheia. De la 1 septembrie, concomitent cu începutul anului bisericesc (nu întâmplător, dar despre asta cu altă ocazie), vom intra într-un nou an școlar: 2021-2022. Cu mai multă ori mai puțină dorință de carte, cu mai multă ori mai puțină veselie, cu mai multă ori mai puțină bunăvoință, cu obiective realizate ori rămase numai la stadiul de dorințe, cu legislație foarte volatilă și devenită un cumplit mijloc de zăpăceală, cu destulă nesiguranță și teamă, cu multă nemulțumire și blagosloveli adresate, măcar în gând, mai marilor școlii românești de azi, se încheie și acest al 27-lea an al existenței școlii ce poartă numele lui Nică a lui Ștefan a Petrii Ciubotariul. Se va încheia, printre altele, și valabilitatea carnetelor de elev ale adolescenților ce-au susținut Evaluarea Națională și, de la 1 septembrie, vor fi elevii altor unități școlare din oraș/județ. Până vom ști câți bobocei de clasă pregătitoare vom avea, știm sigur că numărul elevilor noștri e mai mic cu 120. 120 de absolvenți de clasa a VIII a și-au luat "La revedere" de la școala noastră. 120 de visuri vor poposi în băncile altor școli, întru șlefuire și înaripare. 120 de adolescenți gata să se bată pentru atingerea țelului lor. 120 de copii ce se vor maturiza, transformându-se, asemeni rățuștei din poveste, transformată în lebădă grațioasă, cu penaj incredibil de alb și frumos, în oameni integri, serioși și responsabili. Avem convingerea că, peste tot pe unde vor fi școlari mari în următorii patru ani, copiii aceștia se vor construi cât mai frumos cu putință, făcându-ne mândi că le-am fost dascăli. Mediile lor și calculatorul au decis următoarea situație: - CN Ștefan cel Mare - 14 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 9.89 și 8.81 - CN Petru Rareș - 20 de elevi, cu media de admitere cuprinsă între 9.68 și 8.25 - CN Mihai Eminescu - 11 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 9.82 și 8.8.49 - CE Dimitrie Cantemir - 17 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 8.21 și 7.00 - CI Spiru Haret - 14 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 8.95 și 7.83 - CT de Industrie Alimentară - 7 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 7.12 și 6.19 - Liceul cu Program Sportiv - 2 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 7.66 și 7.49 - CT Samoil Isopescu - 7 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 6.92 și 4.67 - CT Petru Mușat - 5 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 6.68 și 5.53 - CT Al. I. Cuza - 3 elevi, cu media de admitere cuprinsă între 5.09 și 4.97 - C. Silvic Bucovina, Câmpulung Moldovenesc - 1 elev, cu media de admitere 5.99 Succes tuturor, iar nouă, celor care rămânem în școală, sănătate și putere în continuare!

joi, 12 august 2021

Premii și în vacanță

Am primit cu bucurie următorul comunicat de la Biblioteca Județeană I.G. Sbiera: Concursul de creație literară „Serbarea Națională de la Putna – 150 (1871 - 2021)” - desemnare laureați Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” anunță desemnarea laureaților din cadrul Concursului de creație literară „Serbarea Națională de la Putna – 150 (1871 - 2021)”, context în care ținem să mulțumim tuturor participanților și să-i felicităm pentru creațiile transmise în concurs. În perioada iunie-august 2021, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovinei și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, sub egida Consiliului Județean Suceava, a organizat concursul de creație literară „Serbarea Națională de la Putna – 150 (1871 - 2021)”. Proiectul a urmărit marcarea aniversării a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”, oferind elevilor din județul Suceava posibilitatea de a participa la un concurs pe această temă. Elevii înscriși în concurs au elaborat o compunere despre Serbarea de la Putna. Juriul a fost format din Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, Elena Luca, profesor, și Isabel Vintilă, inspector Limba și literatura română, I.Ș.J. Suceava. În urma jurizării s-au stabilit următorii laureați: CLASAMENT- PREMII Clasele V-VIII: Premiul I: Rebenciuc Iustin Teodor, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava Premiul II: Muntean Lucian Eusebiu, Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” Vicovu de Jos Premiul III: Herdeș-Suceveanu Ioana Daria, Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna Mențiuni: Acatrinei Maria, Școala Gimnazială nr. 1 Bogdănești, Mălina Daria-Elena, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Bozăian Lorena Maria, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava Clasele IX-XII: Premiul I: Tabără Ana-Maria, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava Premiul II: Creuco Francesca, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc Premiul III: Valah Maria Amalia, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc Precizăm că profesorii coordonatori sunt, în ordinea premiilor, următorii: Oltea Prelucă (Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava), Anca-Dorina Carcea (Școala „Ioan Viconeanu” Vicovu de Jos), Mihaela Andreea Rotar (Școala „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna), Mihaela Acatrinei (Școala Gimnazială nr. 1 Bogdănești), Larisa Camelia Zorilă (Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni). La secțiunea liceeni, profesorii coordonatori care au avut elevi premiați sunt: Adina Curic (Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava) și Maria Anca Niga (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc). Festivitatea de premiere va fi anunțată pe pagina de facebook a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, precum și în presă. Vor fi acordate premii în bani și cărți. Cu ocazia organizării acestui concurs s-a reușit familiarizarea elevilor cu un moment important din istoria culturală a Bucovinei, conștientizarea și înțelegerea acestuia. Prin urmare, prin trasarea unor coordonate cu privire la cultura memoriei, se asigură continuitatea culturală a unei societăţi prin conservarea valorilor sale colective de la o generaţie la alta; astfel, generaţiile de mai târziu îți vor putea reconstitui propria identitate culturală. Trimiterile la trecut, pe de altă parte, asigură o conştiinţă istorică membrilor unei societăţi, prin crearea unui trecut comun.
Bravo, dragii mei! Mă bucur pentru voi! Știu că nu veți rămâne doar cu aceste premii, căci sunteți și talentați, și serioși. BRAVO!

joi, 5 august 2021

Cu întârziere, despre EN

Sunt frumoși, sunt energici, sunt creativi, sunt tot ce vor ei. Despre elevii noștri e vorba. Pentru unii deja nu mai putem folosi verbele la prezent în legătură cu școala noastră pentru că nu mai sunt ai noștri. Mă rog, până la 31 august încă sunt, teoretic, elevii școlii noastre, așa cum constată, de exemplu, conductorii de tren care le verifică biletele și carnetele celor care cutreieră țara cu CFR. Practic, însă, de câteva săptămâni, ei își aștern visurile pe frontispiciul altor unități școlare, cele liceale, din oraș. Și visurile acestea sunt mari, sunt colorate, sunt, poate, incredibile. Acum. Momentan. În zilele acestea de vară atât de așteptată. Peste ani, însă, cele mai multe vor deveni realitate. O realitate cu care ne vom întâlni și noi, cei care, fiecare în felul nostru, ne-am străduit să o creionăm cât mai realist și pentru care am încercat să îi pregătim cât mai bine. Temelia lor ca oameni s-a clădit acasă, în familiile ce le sunt, unele mai mult, altele mai puțin, după cum se pricepe fiecare, alături. Arhitectura lor ca cetățeni ce vor trăi într-o lume tot mai globalizată și cu o viteză tot mai accelerată a fost proiectată de școala noastră, de oamenii acestei unități școlare pentru care catedra nu e doar spațiul magistrului, ci e amvonul de la care predică buna cuviință, solidaritatea, generozitatea, răbdarea, perseverența etc, valori care definesc, dincolo de rezultatele academice, ființa umană. Chiar dacă notele sunt doar niște cifre seci, care nu pot surpinde nici flăcările ce le ard în suflet, nici aripile gata de zbor, nici înălțimea visurilor, nici profunzimea filosofiei lor personale, notele acestea fac diferența și îi dirijează către următoarea etapă a vieții lor, cea de licean, cea care îi va desprinde de mulțime, cea care va da tușa cea mai puternică, cea mai evidentă existenței lor viitoare. În acest context facem referire la notele lor de la Evaluarea Națională, note care reflectă situația lor din cele două zile de emoții, de stres, de concentrare, note care îi trimit către unitățile școlare liceale din oraș. La EN din acest an au participat 118 elevi (din 120 de absolvenți; unul nu a intrat în exeamen fiind corigent, celălalt a absentat), 107 dintre ei (94,1%) obținând medii peste limita notei 5 care le e necesară pentru a fi considerați promovați. Nu e cadrul, aici, să facem analize detaliate asupra acestui rezultat, asupra meritelor ori limitelor tuturor factorilor implicați în procesul de instruire (că asta se evaluează, deocamdată, în sistemul nostru școlar). E doar o prezentare statistică, și aceea incompletă, necesară pentru o diagnoză cât mai realistă cu care să începem următorul an școlar. Cele 22 de medii generale cuprinse între 9 și 10 (31 de note în această plajă la Limba și literatura română și 22 la Matematică, cu câte o notă maximă la fiecare din cele două discipline evaluate), însemnând 18,64% din total, pot fi privite, firește, din perspective diferite; unii pot spune că sunt prea puține, alții, dimpotrivă, că e foarte bine. În felul lor, fiecare din cele două grupuri are dreptate. Având în vedere, însă, derularea atipică a acestui an școlar, cu toate problemele cauzate de pandemia SARS-COV19, putem să declarăm că rezultatele sunt cât se poate de în regulă. Cu 50 de elevi cu medii cuprinse între 8 și 10 (73 de note în acest interval la Limba și literatura română și 44 la Matematică; 42,37%) și în condițiile acestui an dificil de gestionat pentru toată lumea, considerăm că fiecare și-a făcut datoria cum a putut mai bine. Că se poate și mai bine, având în vedere calitatea resursei umane din unitatea școlară, este adevărat. Să ne dorim să fim sănătoși, să fie pace în lume și în suflete, să fie sănătate și, de ce nu, un minister mai prietenos cu lumea pe care o gestionează, și atunci și rezultatele vor fi superioare. Până atunci,a nu se uita: Beatus, qui prodest, quibus potest!