Se afișează postările cu eticheta rebel cu cauză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rebel cu cauză. Afișați toate postările

miercuri, 9 iulie 2025

Proiectul european WE ARE UNION la Școala „Ion Creangă”

Au trecut, deja, mai mult de 20 de ani de când școlile din România sunt parte a spațiului educațional comunitar. Programele susținute financiar de către Comisia Europeană (Comenius, cu toate componentele lui, apoi Erasmus și Erasmus+, cu tot evantaiul lor de domenii) oferă șansa elevilor și personalului didactic șansa de a învăța, de a experimenta metode și practici educaționale dintre cele mai variate, care dau rezultate în țările europene și care este de așteptat să schimbe atitudini și mentalități și în școala românească. Mai mult, cei implicați în acest gen de proiecte au ocazia, pe lângă schimbul de bune practici, să cunoască elemente esențiale ale altor culturi, să înțeleagă diversitatea culturală a Europei comune, să înțeleagă contribuția fiecărei națiuni la clădirea Patrimoniului Cultural Mondial și să militeze, ca viitori cetățeni europeni, pentru păstrarea acestei diversități care ne face să fim unici, dar care ne și ajută să fim uniți în diversitate pentru că, în fond, împărtășim aceleași valori fundamentale. Treptat, pe măsură ce aderarea noastră la Uniune se transformă în integrare, se formează relații personale chiar între cadre didactice de la noi și de te miri unde, relații care conduc la realizarea și derularea unor proiecte comune, bi- sau multilaterale din care toată lumea învață de la toată lumea. Așa, de exemplu, școala noastră este implicată într-un parteneriat româno-portughez care implică școlari din clasele primare, școlari care, inclusiv pe parcursul lunii iunie a.c. au desfășurat activități care stau la baza formării teeliei cetățeanului european. Responsabila de proiect, doamna profesor Irina Baciuc, ne-a informat:
Finalul de an școlar de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava a fost unul încărcat de entuziasm și de implicare în noi activități din cadrul proiectului european WE ARE UNION, proiect ce se desfășoară în colaborare cu Asociația AJUDE din Portugalia. Organizațiile partenere din cele două țări au ajuns la finalizarea celei de a doua faze a proiectului care face parte din amplul program CEDV (Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori). Programul lansat de Comisia Europeană are ca scop sprijinirea și dezvoltarea unor societăți deschise, democratice, egalitare și incluzive, urmărind să protejeze și să promoveze drepturile și valorile consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale. După o primă fază desfășurată în perioada martie-mai 2025, în care două colective de elevi de clasele a II-a și a III-a ale școlii au dobândit, prin activități ludice, de educație non-formală, cunoștințe despre formarea Uniunii Europene, despre statele membre și particularitățile acestora, despre cum se realizează comunicarea și se asigură pacea în interiorul Uniunii, proiectul WE ARE UNION a continuat cu noi provocări. Faza a doua, ale cărei sesiuni de activități s-au derulat în luna iunie și s-au încheiat săptămâna trecută, a avut ca temă Piața Unică și a extins numărul de beneficiari ai proiectului, fiind implicați atât părinți, cât și alți elevi dintre cei participanți la atelierele Școlii de Vară „Cireșarii lui Creangă”. Proiectul s-a bucurat de sprijinul Primăriei Municipiului Suceava prin punerea la dispoziție a sălii Centrului Multifuncțional Arta Ițcani, precum și de susținerea Asociației de Părinți EDUCRED. În contextul educației non formale, într-o atmosferă relaxată, copiii au învățat că principalul obiectiv al pieței unice este de a garanta libera circulație a mărfurilor (mărfurile pot fi vândute liber între țările UE fără taxe suplimentare), a serviciilor (companiile și profesioniștii pot opera sau oferi servicii în țările UE temporar sau permanent), a persoanelor (cetățenii UE pot locui, călători, lucra sau studia în orice stat al UE, fără a fi nevoie de viză sau autorizație specială) și a capitalului (banii pot fi transferați liber între țările UE, fie pentru investiții, fie pentru achiziții, între conturi bancare sau în alte scopuri financiare). Au înțeles că piața unică stabilește standarde comune de calitate, siguranță și protecție a consumatorilor, promovând o integrare economică mai profundă și mai armonioasă. O dată cu începerea noului an școlar, după o bine-meritată vacanță, vor fi reluate activitățile proiectului care a ajuns abia la jumătatea perioadei de implementare. Până la finalizarea acestuia, în februarie 2026, copiii vor avea parte de noi activități, ateliere și noi experiențe care îi vor forma ca viitori cetățeni activi ai Uniunii Europene, Școala Gimnazială Ion Creangă consolidându-și astfel rolul de instituție de educație și formare în societatea europeană și demonstrând cum parteneriatele între organizații sunt esențiale pentru promovarea valorilor europene în rândul celor mici.

vineri, 31 decembrie 2010

Doar insomnia o fi vinovată?

Daaaaa.....noi suntem capii răutăţilor. Aşa ne consideră guvernanţii, trecuţi şi ei prin şcoală şi rămaşi cu o ură patologică la adresa ei. Într-o oarecare măsură au dreptate; învăţătorul a avut întotdeauna căutare în cadrul comunităţilor umane. Este o nevoie intrinsecă a comunităţii, psihologic vorbind,aceea de a avea siguranţa că cineva, unul dintre ei, este atât de înţelept încât să nu permită nimănui să atenteze la bunăstarea tuturor, să fie capabil să controleze forţa mulţimii şi s-o canalizeze către această bunăstare.
Mai suntem noi, corpul didactic de azi, capabili de asemenea roluri sociale? Mai avem forţa necesară formării opiniei publice? Mai avem trecerea pe care o avea, cândva, Domnu Trandafir ori Apostolul ori învăţătorul Herdelea? Nici vorbă! Rolul nostru a fost minimalizat, marginalizat, subminat de toată societatea românească, scăpată în decembrie 89, asemeni vacii la trifoi, la o libertate prost înţeleasă, o libertate absolută, care scoate omul de sub imperiul oricărei reguli, fie ea de bun simţ ori lege de stat. Se uită însă, se pare, că patrupedul rumegător ce se ghiftuie cu trifoi ajunge să crape!
Figura dascălului a fost permanent terfelită, umilită, înjosită, arătată cu degetul de cei care ar fi trebuit să fie recunoscători modestului om de la catedră care i-au ajutat să ştie să-şi citească salariile cu muuuulte cifre. Cu un cinism maladiv, mai marii au asmuţit asupra noastră haitele de lătrăi ai presei, operaţiune încununată de succes prin disiparea forţei celui mai numeros corp bugetar într-o grămadă de găşti şi bisericuţe, adunări, asociaţii şi sindicate, fiecare cu nănaşii săi, astfel încât nimeni nu mai are încredere în nimeni. Şi atunci? Cum să aibă cetăţeanul de rând încredere în şcoală, când slujitorii acesteia nu prididesc cu răutăţile pe care şi le aruncă reciproc în spate în urechile părintelui ce vrea să-şi dea copilul la şcoală şi trebuie să opteze pentru un învăţător sau diriginte sau profesor de nu ştiu ce disciplină? Cum să creadă acelaşi părinte în metodele pe care le foloseşte un cadru didactic,dacă acestea sunt făcute flenduri în discuţiile particulare, la chermeze ori la coadă la mall, ale colegilor săi? Când directori de şcoli consideră că cea mai bună metodă de a ţine situaţiile conflictuale sub control este aceea de a îndemna părinţii să facă reclamaţii scrise pentru orice, inclusiv pentru că profesorul X s-a uitat nu ştiu cum la elevul/eleva Y? Când, graţie cârdului de măsuri legislative abuzive şi inumane, ca să nu mai spun că sunt şi imorale, în domeniul salarizării, obscuri contabili ori inspectori financiari se metamorfozează instant în mici Dumnezei, care interpretează legi şi ordonanţe şi adrese şi...**** ştie ce-or mai fi în funcţie de mai finul ori mai grobianul lor auz muzical ori de relaţiile de cumetrie cu şefii ori de culoarea scaunului ori de clătinăturile acestuia. Că doar ei sunt cei din pricina cărora, cel puţin în domeniul salarial, suntem un exemplu de lipsă a oricărei urme de unitate, ceea ce m-a convins ca, imediat după sărbători, să acţionez în apărarea drepturilor mele individual, inclusiv la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Asta numai dacă nu s-or desfiinţa, în viteză, instituţiile de la care mai sper să primesc ajutor!