Un gând bun pentru Mariana Vătcărău, cea care a fost 40 de ani învăţătoare

Nu pot vorbi de Mariana la trecut....Mi-e peste puteri. Ma cutremur ca şi cum m-aş scutura de un vis urât şi îmi spun că e doar o farsă, o glumă proastă, o vorbă zvârlită aiurea de oameni fără suflet....
Nu am acum puterea să scotocesc printre fotografii vechi, făcute cu ani în urmă când, două zgubilitice, umblam de-a droanga pe cărările patriei cu câte o haită de copii după noi în ceea ce aveau să fie cele mai frumoase amintiri ale noastre şi ale copiilor de atunci- expediţiile Cutezătorii. Am montat şi demontat corturi, am oblojit bătături, am slugărit pe la cabane montane(la Cetăţile Ponorului eu eram "doamna două cafe", ea- "doamna trii salate"!) pentru a obţine mâncare caldă gratuită pentru copiii noştri, am cerşit pâine pe cartelă pe la primăriile din Alba şi Maramureş, ne-am sfătuit, ne-am sprijinit, ne-am împărtăşit bune şi rele din viaţa de familie...M-a ajutat ca o soră mai mare, m-a însoţit la nunta fratelui meu, pe care-l cunoştea de mic, mi-a fost alături la moartea tatălui meu cu vorba ei blândă şi drăgăstoasă, m-a încurajat atunci când eu sau fetele mele aveam examene, mi-a cerut părerea când se ivea câte o problemă la şcoală...
Voi răvăşi cânva sacul cu fotografii vechi şi voi sta de vorbă cu ea....Acum nu pot...Încă nu pot folosi trecutul pentru ea...