marți, 23 iunie 2020

Școala în iunie își cântărește roadele!

Emoții uneori greu stăpânite. Palme transpirate și pixuri alunecând printre degete. Așteptare chinuitoare. Ochi privind pe furiș către ceas. Foșnit de foi. Calcule. Definiții. Greșeli. Reluări. Texte noi. Geometrie. Picături de ploaie și picături de sudoare. Ochi interiori larg deschiși. Dorințe firești de autodepășire. Îngrijorare. Nădejde. Promisiuni. Visuri. Toate acestea și multe altele au alcătuit tabloul școlii în zilele de 15 și 17 iunie, când o nouă generație de absolvenți a dat primul examen din viața sa. Alături de ei, în buzunarul de la piept, părinții lor. Îngrijorați ori încrezători, însoțindu-i cu o rugăciune murmurată ori doar amintită în gând, i-au adus până la poarta școlii și i-au îmbrîțișat strâns, ca să-i încurajeze. De fapt ei, părinții, aveau nevoie de un strop de energie ca să reziste până când aveau să-și revadă copiii acasă, să împărtășească temeri și speranțe. Și tot alături de ei, ascunși prin cotloanele minții, dascălii lor, cei pentru care strălucirea din ochii elevilor dă măsura muncii proprii. Deși nu vor fi fost fizic la poarta școlii, cu siguranță că dascălii, și nu doar cei de română și mate, i-au văzut, cu ochii minții, pe fiecare dintre ei, le-au zâmbit și i-au încurajat. Nu să facă totul pentru o notă mare. Nu să îi oblige să fie cuminți. Nu, nimic din toate acestea, ci doar să le fie bine cu ei înșiși. Probabil că un contor Geiger Muller ar fi luat-o razna la câtă energie radia toată lumea ce s-a îndreptat, fizic ori măcar cu gândul, către școală în ultima săptămână. Și iată că energia aceasta s-a concretizat în rezultatele anunțate ieri pentru cei 166 de elevi ai noștri, toți prezenți la cele două probe de examen. Și sunt rezultate frumoase, care ne fac mândri în lumea noastră de școlari: 2 medii de 10: Alexia Ivan și Teia Pașcu, de la clasa a VIII a A. Alte șase note de 10 la română: Codrin Dumitrașcu, Maria Grumeza și Miruna Ianoș, de la VIII A și Bianca Pavel, Alexia Plăcintă și Maria Șpac de la VIII C. Alte trei note de 10 la matematică: Ștefan Blîndu, de la VIII B și Tudor Axinte și Diana Babeii de la VIII C. 53 de medii între 9 și 9,99. 48 de medii între 8 și 8,99. E o recoltă frumoasă în coș, nu-i așa? Parcă trecem mai ușor peste toată nebunia cu școala online, cu carantina, cu teama de îmbolnăvire. Parcă nici masca nu a mai fost prea greu de suportat. Parcă nici mirosul de spirt dezinfectant nu mai e așa de respingător. BRAVO, COPII! FELICITĂRI! Și BRAVO, COLEGI, ÎNVĂȚĂTORI ȘI PROFESORI! Toți merităm, cumva, să ne bucurăm de reușitele adolescenților noștri, dar trebuie să dăm Cezarului ceea ce îi aparține. Deci, mulțumiri: Liliana Finașcu, Dorel Finașcu, Loredana Pașcan, Elena Roboschi, Mirela Solcan, Marian Guzu, Dorin Isopescu, Dorina Murariu, Elena Miron! Sănătate și bucurii nenumărate, absolvenții noștri! Drum bun în viață și nu uitați: rădăcinile învățăturii sunt amare, dar roadele ei sunt tare dulci! BRAVO, Scoala Ion Creangă!

Un comentariu:

  1. Felicitări tuturor copiilor și mult succes în continuare! Felicitări colegilor care au pregătit copiii pentru examene!

    RăspundețiȘtergere