BUCOVINA - 105

Când am nevoie de reîncărcarea bateriilor, mă duc între copii. Ochii lor, zâmbetele lor, glasurile lor, entuziasmul și îmbrățișările lor sunt tot atâtea încărcătoare solare care îmi dau bucurie într-o clipă cât pentru un an. Azi au fost multe asemenea clipe. Au fost două ceasuri de trăire românească intensă, prilejuite de marcarea Zilei Bucovinei și, în perspectivă foarte apropiată, a Zilei Naționale A României. Clasele de gimnaziu s-au mobilizat exemplar și au oferit publicului prezent în sala de sport a școlii cea mai frumoasă probă de atașament la ceea ce însemnă cultură și tradiție românească : au cântat, au recitat, au jucat, umplând sala de culoare și lumină și sufletele de bucurie și încredere că rădăcinile noastre au prins aripi și nimic din ceea ce înseamnă tezaurul de ființare românească nu este și nu va fi pierdut. Să o asculți pe Alexia Miron demonstrând necesitatea și importanța actelor de unire din 1918 a fost o adevărată încântare, căci Alexia nu a fost un elev care citea, ci un ambasador care argumenta, ca într-un congres mondial, justețea actelor de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Să o asculți pe Teodora Ursan recitând Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie a fost nu o revelație, ci o confirmare a faptului că, asemeni unei Pithii din vechime, copila aceasta poate electriza suflete amorțite. M-a convins, încă o dată, de necesitatea unor asemenea manifestări pentru ca sufletele lors ă vibreze în ritmurile unei Patrii pe care sunt în stare să și-o construiască mai bine și mai frumos decât credem noi, doar că au nevoie de o baterie care trebuie să rămână mereu încărcată. Să-l vezi pe Robert Lavric cu pletele-i desfăcute, căzând peste albul gulerului cămeșii moștenite din trecutul dacic, pe Tudor Dămian și pe Fabian Tipa, flăcăi în toată regula, copii deschiși la minte și la suflet, tremurând de emoție (ca, de altfel, toată clasa lor) dorind să le iasă totul bine, e o dovadă că lucrurile nu sunt făcute doar pentru a fi bifate undeva, pe o listă, ci sunt simțite undeva în adâncurile ființei lor. Să îl văd pe Rareș Mihalciuc atât de prins în jocul popular a fost o imensă bucurie, copilul acesta inteligent și activ arătând că nu se dă în lături atunci când în școala lui se întâmplă lucruri frumoase. Să-i văd pe cei din VIII D ducând greul unei sărbători de asemenea calibru nu a fost chiar o surpriză. Că am învățat să îi cunosc de când erau mititei, în clasa a Va. Spiritul organizatoric al lui Ionică Scripcariu, pasiunea pentru muzica populară a acestuia, ca și a lui Robert și a lui Andrei, implicarea de care, și de această dată, ca și în atâtea alte rânduri, au dat dovadă toți minunații adolescenți, fete și băieți, din clasa păstorită de Cătălin Savin, au făcut ca Bucovina, pe care au reprezentat-o în spectacol, să fie fericită că are asemenea copii. Hora, și bălăceana, și polobocul lor au fost minunate, dar mai frumos și mai frumos a fost Arcaneaua lor, care a făcut să tremure carnea pe spectatori. Mulțumiri, dragi copii ! Mulțumiri, dragi colegi- Lavinia Andoni, Daniela Baltaru, Mugurel Martiniuc, Adrian Șoiman, pentru stropii de suflet românesc pe care i-ați șlefuit și i-ați scos astăzi la lumină. LA MULȚI ANI ; BUCOVINA ! LA MULȚI ANI BUCOVINENI, ORIUNDE V-AȚI AFLA ! ȘCOALA ARE NEVOIE DE O SALĂ DE FESTIVITĂȚI , DE SPECTACOLE , NEAPĂRAT !