Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Și cei mari fac sport
O nouă provocare pentru Școala ”Ion Creangă” Suceava, care se adresează de data aceasta cadrelor didactice: proiectul “HEPA Olympics” (HEPA-O), finanțat prin programul ERASMUS-SPORT-2024, la care mai participă alte 11 unități de învățământ.
Urmează o perioadă în care sportul, mișcarea dar și buna dispoziție își vor face loc în Ograda lui Creangă, iar 10 curajoși vor încerca să demonstreze că vârsta e doar un număr și că e bine să fim mereu activi și pozitivi.
În cadrul primei noastre întâlniri au fost completate 2 chestionare destinate Stării de sănătate și Cel privind reflecția și implicarea în activitate fizică, apoi curajoșii noștri au participat la UKK WALK TEST (prin care se parcurge distanța de 2 km în pas vioi).
Urmează o etapă practică, de 12 săptămâni, timp în care echipa GN9 va participa săptămânal la diverse activități sportive. La finalul acestei etape va avea loc un festival sportiv, la care vor participa cele 12 școli înscrise în proiect.
(HEPA – Health-Enhancing Physical Activity)
Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului “HEPA Olympics” (HEPA-O) Grant Agreement 101183581 finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS-SPORT-2024.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu