vineri, 31 decembrie 2010

Doar insomnia o fi vinovată?

Daaaaa.....noi suntem capii răutăţilor. Aşa ne consideră guvernanţii, trecuţi şi ei prin şcoală şi rămaşi cu o ură patologică la adresa ei. Într-o oarecare măsură au dreptate; învăţătorul a avut întotdeauna căutare în cadrul comunităţilor umane. Este o nevoie intrinsecă a comunităţii, psihologic vorbind,aceea de a avea siguranţa că cineva, unul dintre ei, este atât de înţelept încât să nu permită nimănui să atenteze la bunăstarea tuturor, să fie capabil să controleze forţa mulţimii şi s-o canalizeze către această bunăstare.
Mai suntem noi, corpul didactic de azi, capabili de asemenea roluri sociale? Mai avem forţa necesară formării opiniei publice? Mai avem trecerea pe care o avea, cândva, Domnu Trandafir ori Apostolul ori învăţătorul Herdelea? Nici vorbă! Rolul nostru a fost minimalizat, marginalizat, subminat de toată societatea românească, scăpată în decembrie 89, asemeni vacii la trifoi, la o libertate prost înţeleasă, o libertate absolută, care scoate omul de sub imperiul oricărei reguli, fie ea de bun simţ ori lege de stat. Se uită însă, se pare, că patrupedul rumegător ce se ghiftuie cu trifoi ajunge să crape!
Figura dascălului a fost permanent terfelită, umilită, înjosită, arătată cu degetul de cei care ar fi trebuit să fie recunoscători modestului om de la catedră care i-au ajutat să ştie să-şi citească salariile cu muuuulte cifre. Cu un cinism maladiv, mai marii au asmuţit asupra noastră haitele de lătrăi ai presei, operaţiune încununată de succes prin disiparea forţei celui mai numeros corp bugetar într-o grămadă de găşti şi bisericuţe, adunări, asociaţii şi sindicate, fiecare cu nănaşii săi, astfel încât nimeni nu mai are încredere în nimeni. Şi atunci? Cum să aibă cetăţeanul de rând încredere în şcoală, când slujitorii acesteia nu prididesc cu răutăţile pe care şi le aruncă reciproc în spate în urechile părintelui ce vrea să-şi dea copilul la şcoală şi trebuie să opteze pentru un învăţător sau diriginte sau profesor de nu ştiu ce disciplină? Cum să creadă acelaşi părinte în metodele pe care le foloseşte un cadru didactic,dacă acestea sunt făcute flenduri în discuţiile particulare, la chermeze ori la coadă la mall, ale colegilor săi? Când directori de şcoli consideră că cea mai bună metodă de a ţine situaţiile conflictuale sub control este aceea de a îndemna părinţii să facă reclamaţii scrise pentru orice, inclusiv pentru că profesorul X s-a uitat nu ştiu cum la elevul/eleva Y? Când, graţie cârdului de măsuri legislative abuzive şi inumane, ca să nu mai spun că sunt şi imorale, în domeniul salarizării, obscuri contabili ori inspectori financiari se metamorfozează instant în mici Dumnezei, care interpretează legi şi ordonanţe şi adrese şi...**** ştie ce-or mai fi în funcţie de mai finul ori mai grobianul lor auz muzical ori de relaţiile de cumetrie cu şefii ori de culoarea scaunului ori de clătinăturile acestuia. Că doar ei sunt cei din pricina cărora, cel puţin în domeniul salarial, suntem un exemplu de lipsă a oricărei urme de unitate, ceea ce m-a convins ca, imediat după sărbători, să acţionez în apărarea drepturilor mele individual, inclusiv la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Asta numai dacă nu s-or desfiinţa, în viteză, instituţiile de la care mai sper să primesc ajutor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu