duminică, 27 martie 2011

Şcolarii mei români, nu uitaţi!

E 27 martie!
E ziua în care ar trebui să respirăm numai pentru Basarabia!
E ziua în care ar trebui să fim în Basarabia! Măcar cu gândul, dacă altfel încă nu putem.
E ziua în care, acum 93 de ani, Sfatul Ţării de la Chişinău hotăra, pentru totdeauna, unirea jumătăţii răsăritene a ţării lui Ştefan cel Mare cu România.
Ce facem noi astăzi?
N-avem puterea să-mpărţim o pâine
Ne facem socoteli de precupeţi
Ca tot acolo să ajungem mâine
Cu paşii doar oleacă mai înceţi.
N-avem, din păcate, conştiinţa unităţii de neam!
N-avem, din nefericire, sufletele deschise către ai noştri!
Suntem egoişti!
Suntem nepăsători!
Suntem insensibili!
Şi totuşi...


Cine mai gândeşte aşa?

Edi

Tăcut, liniştit, nici nu ai spune că are vârsta colegilor de clasă. Nu pare să aibă elanul acela nebun al adolescenţei care nu mai ţine seama de ce se cuvine şi ce nu, care profită de găselniţele de ultimă oră ale psihologilor în a motiva inexistenţa echilibrului acela dintre ceea ce trebuie făcut şi ce mai poate să aştepte, care se îndrăgosteşte dimineaţa spre a-i trece până spre prânz...
Nu aleargă, nu vorbeşte "colorat", nu face parte din vreo "gaşcă" care ar da bine prin curtea şcolii ori prin cartier, nu a fost implicat, vreodată, în vreun scandal. Doar privirea pare, uneori, să străpungă pe cei care, luaţi de val, uită că se află într-o instituţie educativă şi ajung să transforme şcoala în balamuc.
Visează. Mult. Şi frumos. Banca lui este martora unora dintre visurile lui. Refuz să cred că desenele, unele dintre ele teribil de frumoase de altfel,sunt doar semne ale plictiselii. Privirea lui sfredeleşte cuvintele în care caută răspunsuri, gândurile i se leagă rapid în întrebări, lectura lui avidă îi aduce alte nedumeriri, ori doruri de ducă, ori ţinte stabilite fugar şi tot la fel de repede schimbate...E la vârsta căutărilor. Şi, spre deosebire de mulţi colegi de generaţie, caută. Mereu. Şi revine. Şi se avântă. Şi se răzgândeşte. Îşi lasă visele să-l umple pe dinăuntru, aidoma unui gheizer uriaş, şi, când are cui, se spovedeşte, căutând păreri, sprijin, confirmări...
E un adolescent extraordinar. O emblemă a ceea ce ar trebui să fie generaţia lui. Poate prea retras. Poate prea interiorizat. Ori doar poate doar prea preocupat de ceea ce îşi doreşte să fie, să ajungă, să facă.
Istoria îi va rămâne, cu siguranţă, o preocupare de viitor. Mi-aş dori însă să-şi facă o carieră în domeniul ştiinţelor exacte(mă rog, e un fel de a spune, în condiţiile în care inclusiv teorii pentru care s-a încasat Nobelul au devenit, curând, deşeuri). Pentru că îi place să cerceteze, să scormonească, să caute soluţii. Pentru că este creativ. Şi pentru că, în definitiv, progresul omenirii vine mai degrabă de acolo. Cu faima şi, eventual, bunăstarea pe care le va obţine din domenii de vârf ale tehnologiei, pentru care are calităţi incontestabile(curiozitate, pasiune, capacitate de muncă prelungită, spirit de sacrificiu chiar), va putea apoi, asemeni lui Schliemann, să facă, dacă nu i se va stinge pasiunea, şi arheologie.
Până una-alta, să fie sănătos şi să aibă putere să se pregătească pentru naţionala de la Alba Iulia!

Iarăşi români din toate colţurile ţării la Alba Iulia

Alba Iulia îi aşteaptă pe olimpicii de la istorie. Minunată alegere pentru copiii pasionaţi.


Municipiul Alba Iulia a fost desemnat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să găzduiască în acest an şcolar etapa naţională a olimpiadei de istorie, ne-a anunţat prof. Ioan Muntean, inspector şcolar de specialitate la IŞJ Alba. Olimpiada Naţională de Istorie se va desfăşura în perioada 17 – 21 aprilie 2011, cel mai probabil la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, fiind aşteptaţi să participe 325 de elevi din toată ţara, calificaţi în urma fazei judeţene, însoţiţi de profesori şi de Comisia naţională. Municipiul Alba Iulia a mai organizat etapa finală a olimpiadei de istorie în anul 2003.

marți, 22 martie 2011

Emi

Ambiţios, muncitor, dornic să ştie mereu mai mult, având mereu întrebări, scotocind mereu după răspunsuri, citind foarte mult, fascinat de Florin Constantiniu, devotat istoriei româneşti, Emi promite să fie un viitor istoric de renume. Putere de muncă are, voinţă aşişderea, pasiunea se întrevede în modul în care abordează problemele de la această disciplină, ordonat este....deci: Să auzim de bine, Emi, şi să ajungi departe!


Azi menţiune la judeţ, mâine cu siguranţă academician!

sâmbătă, 19 martie 2011

Bravo, băieţii!!!!!

OOOOOffffffff!!!!!
În sfârşit, pot respira mai uşor; a trecut, cu bine pentru noi, faza judeţeană a olimpiadei de istorie. Am vrut să intru şi să-mi exprim gândurile aici de dimineaţă, după ce mi-am lăsat vajnicii ucenici- Edi şi Emi- la porţile Infernului, mă rog, dincolo de uşile de acces în cabinetul fonic(ce glumă!!!) şi în antecamera cabinetului de istorie de la Colegiul Tehnic Al.I.Cuza, acolo unde s-a desfăşurat această etapă competiţională. M-am oprit însă, de teama de a nu-mi forţa şansa. Ce să fac, sunt şi eu o femeie cu hachiţele ori numai cu superstiţiile ei! Mi-am căutat toată ziua câte ceva de lucru, ca să uit că băieţii aceştia frumoşi şi muncitori, cum rar mai găseşti unii în toată generaţia lor, sunt sub săgeţile ascuţite ale pixurilor evaluatorilor. N-am avut curaj să merg să le văd eu rezultatele, din pricina aceloraşi superstiţii.
M-a sunat mai adineaurea însă Emi, adolescentul acesta cu ochi imenşi, care mi-a dat vestea cea bună: băieţii mei sunt pe podiumul judeţean, cu a doua şi a treia notă. Yhaaaaaaa! Noroc că locuiesc la parter, că altfel ar fi fost vecinii în pericol să li se transforme candelabrele în medalioane!Am şi trântit nu ştiu ce în manifestarea care l-a speriat pe bărbatu-meu! În timp ce vorbeam cu Emi, am sesizat un alt apel, dar n-am putut să-l las baltă pe un interlocutor atât de pasionat cum e elevul de la 8E, deşi bănuiam că mă sună, aşa cum face mereu, mama lui Edi. Când, într-un sfârşit, l-am convins pe Emi că are toate motivele să fie mândru de el, am descoperit apelul mamei celuilalt olimpic şi am aflat astfel, analizând rezultatele obţinute de concurenţii de la celelalte clase, că Edi este calificat la faza naţională(mă rog, cel puţin în momentul de faţă, înainte de contestaţii!)
Iată ce înseamnă fericirea unui dascăl: realizările elevilor lui! Sunt un dascăl fericit, dar. Mă bucur nu atât pentru mine, cât pentru sufletele acestea entuziaste, care au muncit pe brânci în ultima săptămână, alături de mine, pentru a recupera ceea ce nu am făcut în perioada cât am fost plecată cu un grant în străinătate. Zeci de ore, poate peste sută chiar, dimineţi în care alungam somnul din pleoapele lor de copii înainte de a intra în programul normal, după amieze chinuitoare, după ore de mate sau de română peste care nu au trecut, căci acuş vine evaluarea naţională, sâmbete şi duminici, sute de întrebări, zeci de exerciţii, sumedenie de variante de eseuri....o muncă de Sisif care, iată, s-a împlinit cu note mari şi cu strălucire în ochii lor obosiţi.
Felicitări, Edi Vasileniuc şi Emi Iavorenciuc! Bravo, băieţii mei minunaţi! Dumnezeu să vă ajute să vă găsiţi calea în lumea asta mare care vă aşteaptă să vă înghită! Sunt sigură însă că, într-un colţ de suflet, veţi păstra sipetul cu comori din istoria neamului şi că veţi fi oameni de nădejde, de care avem atât de mare nevoie.
A, şi să nu credeţi că am uitat: luni facem pozele pe care le lipim peste tot prin şcoală! Am promis. Şi promisiunea dată e datorie curată!
Atunci voi edita şi textul de aici, adăugând pozele voastre.

Până una-alta, aici(Colegiul Tehnic Al.I.Cuza) s-a desfăşurat bătălia băieţilor mei cu încă 45 de elevi din judeţ: încă 7 din Suceava, 9 din Rădăuţi, 8 din Vatra Dornei, 6 de la Câmpulung, 4 de la Baia, 3 de la Vicov, câte 2 de la Fălticeni, Poiana Micului şi Siret şi unul de la Bosanci.

vineri, 18 martie 2011

Dacă tot e grevă....

Poate copiii vor să se joace....Aşa mai pun logica la punct...şi operaţiile aritmetice elementare.

Cave Escape Cave Escape

joi, 17 martie 2011

Rămas bun, Mariana Vătcărău!

Preasfântă Fecioară de Dumnezeu născătoare, rogu-te ai grijă de Mariana!


Azi dimineaţă cerul lăcrima înfundat, stropii fini de ploaie umezind uşor copacii, străzile, obrajii oamenilor ieşiţi, cu treburi, prin oraş. Puţină lume pe afară. Greva a închis şcoala şi, fără copiii care umpleau străzile din jur cu ghiozdanele şi glasurile lor colorate, cartierul pare să se bucure de căldura somnului de dimineaţă. Liniştea dimineţii cenuşii pare a nu fi deranjată de uşoara agitaţie din jurul bisericii Sf.Parascheva de unde, în dimineaţa asta, pleacă, pentru totdeauna, Mariana.
A fost una dintre femeile care, prin munca şi devotamentul ei, a ajutat la ridicarea bisericuţei pitite printre blocurile din jur. Era mereu prezentă la vecernie, deseori duminica dimineaţa venea aici la liturghie, dacă nu mergea la Călugăreni Adâncata, acolo unde, de ani de zile, a ajutat familiile nevoiaşe, învăţându-i şi pe elevii pe care îi avea în grijă să fie mărinimoşi, să îşi iubească şi să îşi ajute aproapele. Era un om cu frică de Dumnezeu şi cu o imensă iubire de oameni, mereu îndatoritoare, mereu gata să vină în ajutorul celor din jur. A fost un suflet deschis şi sincer şi care a fost înnobilat de divinitate cu curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi cu bunătatea de a le ierta pe cele ale semenilor. A revărsat înţelegere şi înţelepciune către prieteni ori simple cunoştinţe şi s-a străduit să ia din paharul vieţii care i-a fost dată doar partea sa plină, doar partea sa frumoasă, doar ceea ce merita să fie văzut, auzit, simţit. Poate că în adâncul sufletului său a plâns, dar n-a lăsat lacrimile ei decât foarte rar a fi văzute şi doar trecător, ca o umbră, căci nu vroia să încarce pe cei din jur cu tristeţe ori cu milă.
S-a oprit, doar puţin, maşina care-i ducea trupul către lumea din care s-a ridicat în faţa şcolii, acolo unde s-a simţit mereu acasă, acolo unde a dat tot ce a avut ea mai bun- răbdare, loialitate, prietenie, seriozitate, dragoste de mamă, iubire de soră, prietenie sinceră şi necondiţionată, voluntarism, politeţe, generozitate, toleranţă, angajament, valori în care a crezut şi pe care le-a practicat continuu, înmulţind însutit talantul primit la naşterea sa în Truşeştii Botoşanilor. N-a ştiut şcoala să-i fie recunoscătoare; nu i-a înapoiat mai nimic din bunătatea şi optimismul pe care le-a revărsat Mariana peste noi. Nu s-a plâns vreodată şi nu i-am văzut suferinţa ascunsă, care a măcinat-o şi care ne-a luat-o. A cerut puţin, atât de puţin, şi nu i s-a dat. Prinşi de vârtejul nebuniei care înseamnă viaţa cotidiană, n-am adăstat lângă Mariana, femeia asta care a trăit printre noi o atât de imensă singurătate.
A plecat Mariana Vătcărău! S-a dus să-şi ia rămas bun de la mama către care îi era mereu gândul în ultimul timp şi care îi va da mâine sărutul din urmă. S-a dus către locurile copilăriei sale care i-au fost atât de dragi şi de care, într-un fel, nu s-a despărţit niciodată. S-a dus să-şi întâlnească tatăl mort de tare multă vreme şi pe care l-a purtat mereu în suflet, lipsa lui în copilărie făcând-o să îndure multe pentru ca Marian, băiatul, sufletul, raţiunea ei de a trăi să nu crească fără tată. Tot acolo îl va întâlni şi pe tatuţa, cel de-al doilea soţ al mamei ei, care a suplinit cu dragoste şi bunătate rolul adevăratului părinte, înconjurând-o cu iubire şi primind, la rându-i, iubire nemăsurată care a revărsat râuri de lacrimi la punerea lui în mormânt.
Rămâne în urmă Marian şi visul neîmplinit al mamei de a-l vedea în rând cu lumea, însurat cu acte în regulă, aşa cum trebuie să fie după normele nescrise ale vieţii simple, corecte şi sănătoase după care a fost crescută ea. Visul se va împlini însă curând, căci Irinuca îi este de multă vreme alături lui Marian şi lacrimile ei vor fi uscate de dragostea cu care Mariana îi va veghea de undeva de sus.
Rămas bun, Mariana!Rămas bun, Doamna Învăţătoare Vătcărău! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească, iar puiului şi mamei tale să le dea puterea să bea şi acest amar pahar care le-a fost menit!

luni, 14 martie 2011

Un gând bun pentru Mariana Vătcărău, cea care a fost 40 de ani învăţătoare


Nu pot vorbi de Mariana la trecut....Mi-e peste puteri. Ma cutremur ca şi cum m-aş scutura de un vis urât şi îmi spun că e doar o farsă, o glumă proastă, o vorbă zvârlită aiurea de oameni fără suflet....
Nu am acum puterea să scotocesc printre fotografii vechi, făcute cu ani în urmă când, două zgubilitice, umblam de-a droanga pe cărările patriei cu câte o haită de copii după noi în ceea ce aveau să fie cele mai frumoase amintiri ale noastre şi ale copiilor de atunci- expediţiile Cutezătorii. Am montat şi demontat corturi, am oblojit bătături, am slugărit pe la cabane montane(la Cetăţile Ponorului eu eram "doamna două cafe", ea- "doamna trii salate"!) pentru a obţine mâncare caldă gratuită pentru copiii noştri, am cerşit pâine pe cartelă pe la primăriile din Alba şi Maramureş, ne-am sfătuit, ne-am sprijinit, ne-am împărtăşit bune şi rele din viaţa de familie...M-a ajutat ca o soră mai mare, m-a însoţit la nunta fratelui meu, pe care-l cunoştea de mic, mi-a fost alături la moartea tatălui meu cu vorba ei blândă şi drăgăstoasă, m-a încurajat atunci când eu sau fetele mele aveam examene, mi-a cerut părerea când se ivea câte o problemă la şcoală...
Voi răvăşi cânva sacul cu fotografii vechi şi voi sta de vorbă cu ea....Acum nu pot...Încă nu pot folosi trecutul pentru ea...

luni, 7 martie 2011

Gânduri cu şi despre serbare

A fost.O explozie de copilărie, de bucurie, de frumuseţe. Un joc de-a copilăria şi de-a toate câte înseamnă ea. O înlănţuire de copii emoţionaţi dar şi fericiţi că sunt, fie şi pentru o clipă, vedete. Obraji dogorind, ochi scânteind, mâini tremurând pe microfon, voci alterate de emoţia primului contact cu publicul....Lângă ei, o armată de părinţi şi mai emoţionaţi, şi mai pătrunşi de importanţa accederii pe scenă, şi mai agitaţi, imposibil de controlat, de dirijat, de potolit. Versuri, paşi, linii melodice, costume, mustăţi, pistrui, flori, scaune, bundiţe, pianina, opinci, pampoane, fustiţe roşii, colţuni de lână, negative, ghiocei, Creangă, catrinţe, chiuituri, ritm, latino, punguţa cu doi bani, noaptea furtunoasă, pedagogi mai vechi ori mai noi, elevi de ieri şi de azi........nebunie, trei ore, sala plină..........
A fost serbarea şcolii. A unei şcoli care se străduieşte, prin oamenii ei, să reînvie o tradiţie ce era gata să moară- aceea a organizării unei serbări şcolare prin care să se facă cunoscută în lumea al cărei centru ar trebui să fie. A fost strădania unor oameni devotaţi menirii lor socio-culturale, aceea de a identifica şi şlefui viitorii oameni ai cetăţii, sâmburele lor de talent dăruit de divinitate, ataşamentul lor la valorile cetăţii. Şi a fost, mai ales, dovada că încă nu totul e pierdut, că şcoala poate deveni una prietenoasă cu şcolerii săi, dacă reuşeşte să aducă la lumină firimitura de sensibilitate existentă în fiecare dintre ei.
A fost. A trecut.Vor fi altele. Şi mai frumoase, şi mai arătoase, şi mai reuşite. Cu siguranţă. Avem nevoie de bunăvoinţă doar. Talente-evidente ori încă ascunse, aşteptând să se desprindă precum fluturele din pupă- sunt numeroase. Dascăli care să muncească cu aceşti fantastici copii iarăşi sunt. Spaţii pentru munca sisifică a repetiţiilor s-or mai găsi. Mai e nevoie de ceva?
Ar mai fi. E nevoie de respect. Respectul celor puşi să dirijeze destinele şcolii româneşti pentru cei care, şi la început de mileniu III, sunt nevoiţi să suporte, cu spinarea îndoită şi ochii în lacrimi, batjocură, acuze nedrepte, nesiguranţă, degringoladă legislativă, urechisme, lichelisme, minciună şi furtişaguri, prosteala în faţă.....
Şi când te gândeşti că şcoala ar putea fi atât de prietenoasă..........

Yhaaaaaaaaa! ne-au acceptat în finala festivalului ANAPIE!!!!!!

A.N.A.P.I.E.
Associazione Nazionale Amici Parchi Italiani ed Esuropei
Via U. Giordano, 14
71015 - SANNICANDRO GARGANICO (FG) Italy
Tel +39 0882 471636 - Tel e Fax +39 0882 532055
www.anapie.it
info@anapie.it
presidente@anapie.it
segreteria@anapie.it

Code 206 - Scoala cu clasele I-VIII “Ion Creanga”
Suceava - Romania
0040330102210 -scoalacreanga@yahoo.com
• C/01 - Folklore
Ref: prof. Oltea Preluca:
olteapreluca@yahoo.com

(At the school has been assigned this code. This code must always be included in communications
to the Secretariat or to the President of the Festival)


At manager and at teacher referent,

I am pleased to report that the school was admitted to the finals of the 9th International Festival of the School to be held in San Nicandro Garganico (FG), 11 to 15 April 2011. (See schedule attached)
I am attaching the program and the proposed accommodations.

Schools should send via e-mail to the secretariat of the festival segreteria@anapie.it by March 10, 2011:
a) - the declaration of willingness to participate in the Festival. (Regulation, Article 6, lett.F says: "The awards are to be withdrawn from the winning schools or their delegates on the evening of the awards ceremony. Prizes not collected will not be shipped);
b) - the annex to the proposed hotel, completed by those who should benefit from this service;
c) - a group photo of participants will be included in the brochure and the newspaper (jpg image).
d) - the communication of the means of transport to be used to reach the city of festivals.
e) - the list of participants (name date of birth)
NB
a) - It is recommended to meet the deadline of March 10, 2011.
b) - the hotel will be assigned in the order of arrival of the reservation. Latecomers will be awarded to hotels not affiliated with the Festival with higher prices.
c) - The foreign schools who need the official invitation should immediately send a list of people attending the Festival with dates of birth.

The President
dott. Matteo Gioiosa

Daaaaa.....dar cum ajungem acolo?

Bucuria iniţială tinde să se transforme uşor-uşor în tristeţe. O tristeţe imensă....infinită...Nu prea avem voie să visăm. Costă prea mult visele. N-avem noi faţă de acest festival. N-avem bani. Puţini părinţi ai fetelor din grup ar avea cum să rupă de la gura copiilor lor pentru a putea încropi suma necesară deplasării şi cazării la San Nicandro...300 de euro de persoană...Şi când te gândeşti că pentru unii aceştia nu se pot numi nici măcar bani de ţigări...
Poate, spun fetele....Poate, mă gândesc eu...
Poate că vreunii dintre oamenii buni şi cu posibilităţi materiale care vor citi pe aici vor avea baierile inimii largi şi vor face un gest pentru fetele mele...Poate că bunul Dumnezeu nu va lăsa dragostea lor pentru sufletul românesc să sufere...Poate că spiritul strămoşilor pe care-l invocă fetele cu fiece doină, cu fiece cântec de leagăn ori de cătănie, cu fiecare "frunză verde..." pe care o rostesc cu toată bucuria vârstei lor inocente va călăuzi mintea şi ochii cuiva capabil să-şi sacrifice ceva din preaplinul său spre a da posibilitatea unor copii extraordinari să-şi vadă visurile împlinite...Ori poate ... cine ştie....nu mai visez....costă prea mult....

La mulţi ani, şcoala noastră!




“Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.”
Aşa începe epopeea copilăriei celui care, ajuns matur şi învăţător, avea să îşi păstreze neatinse nu doar amintirile dintr-o copilărie fabuloasă, ci şi sufletul de veşnic copil, spre încântarea atâtor generaţii de copii care l-au citit şi care, în mare măsură, s-au regăsit ori se regăsesc în fiecare dintre trăsnăile lui Nică a lui Ştefan a Petrii Ciubotariul din Humuleştii Neamţului.
Pe acest năzdrăvan de copil şi iubitor de copii învăţător îl aniversăm azi, la început de primăvară, când ghioceii încep a-şi iţi căpuşoarele din mustul omătului şi când şi pupăza lui Nică va fi trezindu-se la viaţă. Cuvinte de drag s-au spus în aceste zile despre Ion Creangă, cel care, din primăvara lui 2000 ne păstoreşte şcoala. Cuvinte de laudă pentru faptele lui cele întru înălţarea neamului prin cultură, prin ştiinţa de carte. Cuvinte de recunoştinţă pentru felul în care a ştiut să tezaurizeze moştenirea culturală pe care a primit-o de la bunii şi străbunii săi şi să ne-o transmită nouă, celor care, mai devreme sau mai târziu, ne vom întoarce faţa de la Harry Potter către Harap Alb şi de la Stăpânul inelelor la Acul şi barosul.
Şi pentru că nici noi nu suntem numai aşa, o şcoală cu oameni fără interes şi fără respect faţă de cei care au fost, care să vieţuiască numai pentru că aşa le-a fost dat de la bunul Dumnezeu, ci o şcoală vie, unde trecutul, prezentul şi viitorul se împletesc într-o triadă ce ne dă putere, ne-am gândit că e numaidecât să ne bucurăm, împreună cu cel ce ne face mândri de şcoala în care învăţăm, de primăvară şi de înţelepciunea vorbelor, de cântec şi de nemărginirea cerului, de dans şi de încrederea în lumea de mâine.
Că doară suntem şi noi gospodari unul şi unul, dascăli înţelepţi şi răbdători şi elevi pricepuţi şi silitori, şi unii şi alţii gata de strădanii care ne-au făcut cunoscuţi în oraş şi dincolo de el, întru nespusa bucurie a părinţilor, fraţilor şi cunoscuţilor noştri.
La mulţi ani, Nică a Petrii Ciubotariul!
La mulţi ani, copilărie!
La mulţi ani, şcoala sufletului meu!

Bursierii Comenius ai şcolii- 2011

Deocamdată(pentru ca la termenul din 30 aprilie încă se mai pot obţine granturi pentru acest an) avem 5 bursieri care, cu fonduri de la Comisia Europeană şi Guvernul României, vor descoperi noi sisteme educaţionale europene, vor experimenta noi metode de lucru cu copiii, vor cunoaşte spaţii geografice şi culturale noi despre care, la întoarcere, vor vorbi elevilor, colegilor, părinţilor, colegilor din sistem. Aceştia sunt(în ordinea preferată la şcoală, cea alfabetică, spre a nu se supăra cineva):
- Adriana Florea- Anglia
- Constantin Mărgineanu - Olanda
- Loredana Paşcan - Franţa
- Oltea Prelucă - Finlanda
- Tamara Sabin- Franţa

Prima "evadare" către lumea normală, care preţuieşte educaţia, demonstrând că este prioritară în viaţa comunităţii, a fost cea a profesoarei de istorie, Oltea Prelucă. A călătorit, de această dată, către ţara lui Moş Crăciun, acolo unde, într-un ocean de omăt(20-26 februarie 2011), a descoperit oameni extraordinari, generoşi şi calzi, deschişi şi prietenoşi.
Cursul, organizat în parteneriat de European Bridges Consulting şi Universitatea din Kokkola avut loc in Finlanda, într-un centru turistic de lângă Kalajoki, un orăşel situat pe ţărmul Golfului Botnic(pentru iubitorii sporturilor de iarnă, aici a avut loc Campionatul mondial de surfing pe zăpadă 2010) .
Cursul s-a derulat sub titulatura " Action Method Improving Motivation and Quality in the Learning Situations", având "la pupitru" un om deosebit- Ulla Salomaki, titularul de curs, de la EBC, secondată de un evantai de asistenţi tineri, energici şi simpatici: portugheza Claudia Ramos, ungurul Laszlo Varnai, irlandezul(în serviciul primariei din Kalajoki) William O'Gorman, şi frumoasa şi harnica profesoară finlandeză Suvi Päivärinta, oameni care depăşesc mult şi frumos barierele convenţionalului, care au colorat, cu puterea şi generozitatea lor sufletească şi profesională, imaculatul peisaj de iarnă nordică. Metodele de lucru extrem de active, exerciţiile haioase, răbdarea şi înţelegerea de care au dat dovadă, materialele de curs oferite cu promptitudine în fiecare zi a stagiului, modul de concepere a vizitei de lucru la complexul şcolar din Kalajoki,asigurarea asistenţei pe parcursul vizitării şcolii(pe cicluri de studii: prescolar, primar, secundar) şi a orăşelului, prezenţa primarului oraşului printre cursanţi, organizarea unor minunate seri în care am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine, gazde şi musafiri, au făcut ca, la final, fiecare dintre noi să regrete sincer că timpul a trecut muuuuult prea repede.
Am avut colegi din: Spania, Belgia, Cehia,Portugalia,Lituania(pe lângă noi, cei şase români din Suceava, Deva, Târgovişte, Craiova şi Bucureşti)
Obiectivul propunătoarei, urmărit cu asiduitate pe parcursul întregii săptămâni,a fost unul care, într-o mare măsură, ne-a făcut să înţelegem succesul pe care îl are şcoala finlandeză la testările internaţionale: îmbunătăţirea nivelului motivaţional în situaţiile de învăţare, cu ţinte imediate şi concrete:
- stabilirea unui climat pozitiv destinat învăţării;
- clarificarea scopului învăţării;
- organizarea învăţării;
- echilibrarea componentelor emoţionale şi intelectuale în situaţiile de învăţare.