Rămas bun, Mariana Vătcărău!

Preasfântă Fecioară de Dumnezeu născătoare, rogu-te ai grijă de Mariana!


Azi dimineaţă cerul lăcrima înfundat, stropii fini de ploaie umezind uşor copacii, străzile, obrajii oamenilor ieşiţi, cu treburi, prin oraş. Puţină lume pe afară. Greva a închis şcoala şi, fără copiii care umpleau străzile din jur cu ghiozdanele şi glasurile lor colorate, cartierul pare să se bucure de căldura somnului de dimineaţă. Liniştea dimineţii cenuşii pare a nu fi deranjată de uşoara agitaţie din jurul bisericii Sf.Parascheva de unde, în dimineaţa asta, pleacă, pentru totdeauna, Mariana.
A fost una dintre femeile care, prin munca şi devotamentul ei, a ajutat la ridicarea bisericuţei pitite printre blocurile din jur. Era mereu prezentă la vecernie, deseori duminica dimineaţa venea aici la liturghie, dacă nu mergea la Călugăreni Adâncata, acolo unde, de ani de zile, a ajutat familiile nevoiaşe, învăţându-i şi pe elevii pe care îi avea în grijă să fie mărinimoşi, să îşi iubească şi să îşi ajute aproapele. Era un om cu frică de Dumnezeu şi cu o imensă iubire de oameni, mereu îndatoritoare, mereu gata să vină în ajutorul celor din jur. A fost un suflet deschis şi sincer şi care a fost înnobilat de divinitate cu curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi cu bunătatea de a le ierta pe cele ale semenilor. A revărsat înţelegere şi înţelepciune către prieteni ori simple cunoştinţe şi s-a străduit să ia din paharul vieţii care i-a fost dată doar partea sa plină, doar partea sa frumoasă, doar ceea ce merita să fie văzut, auzit, simţit. Poate că în adâncul sufletului său a plâns, dar n-a lăsat lacrimile ei decât foarte rar a fi văzute şi doar trecător, ca o umbră, căci nu vroia să încarce pe cei din jur cu tristeţe ori cu milă.
S-a oprit, doar puţin, maşina care-i ducea trupul către lumea din care s-a ridicat în faţa şcolii, acolo unde s-a simţit mereu acasă, acolo unde a dat tot ce a avut ea mai bun- răbdare, loialitate, prietenie, seriozitate, dragoste de mamă, iubire de soră, prietenie sinceră şi necondiţionată, voluntarism, politeţe, generozitate, toleranţă, angajament, valori în care a crezut şi pe care le-a practicat continuu, înmulţind însutit talantul primit la naşterea sa în Truşeştii Botoşanilor. N-a ştiut şcoala să-i fie recunoscătoare; nu i-a înapoiat mai nimic din bunătatea şi optimismul pe care le-a revărsat Mariana peste noi. Nu s-a plâns vreodată şi nu i-am văzut suferinţa ascunsă, care a măcinat-o şi care ne-a luat-o. A cerut puţin, atât de puţin, şi nu i s-a dat. Prinşi de vârtejul nebuniei care înseamnă viaţa cotidiană, n-am adăstat lângă Mariana, femeia asta care a trăit printre noi o atât de imensă singurătate.
A plecat Mariana Vătcărău! S-a dus să-şi ia rămas bun de la mama către care îi era mereu gândul în ultimul timp şi care îi va da mâine sărutul din urmă. S-a dus către locurile copilăriei sale care i-au fost atât de dragi şi de care, într-un fel, nu s-a despărţit niciodată. S-a dus să-şi întâlnească tatăl mort de tare multă vreme şi pe care l-a purtat mereu în suflet, lipsa lui în copilărie făcând-o să îndure multe pentru ca Marian, băiatul, sufletul, raţiunea ei de a trăi să nu crească fără tată. Tot acolo îl va întâlni şi pe tatuţa, cel de-al doilea soţ al mamei ei, care a suplinit cu dragoste şi bunătate rolul adevăratului părinte, înconjurând-o cu iubire şi primind, la rându-i, iubire nemăsurată care a revărsat râuri de lacrimi la punerea lui în mormânt.
Rămâne în urmă Marian şi visul neîmplinit al mamei de a-l vedea în rând cu lumea, însurat cu acte în regulă, aşa cum trebuie să fie după normele nescrise ale vieţii simple, corecte şi sănătoase după care a fost crescută ea. Visul se va împlini însă curând, căci Irinuca îi este de multă vreme alături lui Marian şi lacrimile ei vor fi uscate de dragostea cu care Mariana îi va veghea de undeva de sus.
Rămas bun, Mariana!Rămas bun, Doamna Învăţătoare Vătcărău! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească, iar puiului şi mamei tale să le dea puterea să bea şi acest amar pahar care le-a fost menit!