Bravo, băieţii!!!!!

OOOOOffffffff!!!!!
În sfârşit, pot respira mai uşor; a trecut, cu bine pentru noi, faza judeţeană a olimpiadei de istorie. Am vrut să intru şi să-mi exprim gândurile aici de dimineaţă, după ce mi-am lăsat vajnicii ucenici- Edi şi Emi- la porţile Infernului, mă rog, dincolo de uşile de acces în cabinetul fonic(ce glumă!!!) şi în antecamera cabinetului de istorie de la Colegiul Tehnic Al.I.Cuza, acolo unde s-a desfăşurat această etapă competiţională. M-am oprit însă, de teama de a nu-mi forţa şansa. Ce să fac, sunt şi eu o femeie cu hachiţele ori numai cu superstiţiile ei! Mi-am căutat toată ziua câte ceva de lucru, ca să uit că băieţii aceştia frumoşi şi muncitori, cum rar mai găseşti unii în toată generaţia lor, sunt sub săgeţile ascuţite ale pixurilor evaluatorilor. N-am avut curaj să merg să le văd eu rezultatele, din pricina aceloraşi superstiţii.
M-a sunat mai adineaurea însă Emi, adolescentul acesta cu ochi imenşi, care mi-a dat vestea cea bună: băieţii mei sunt pe podiumul judeţean, cu a doua şi a treia notă. Yhaaaaaaa! Noroc că locuiesc la parter, că altfel ar fi fost vecinii în pericol să li se transforme candelabrele în medalioane!Am şi trântit nu ştiu ce în manifestarea care l-a speriat pe bărbatu-meu! În timp ce vorbeam cu Emi, am sesizat un alt apel, dar n-am putut să-l las baltă pe un interlocutor atât de pasionat cum e elevul de la 8E, deşi bănuiam că mă sună, aşa cum face mereu, mama lui Edi. Când, într-un sfârşit, l-am convins pe Emi că are toate motivele să fie mândru de el, am descoperit apelul mamei celuilalt olimpic şi am aflat astfel, analizând rezultatele obţinute de concurenţii de la celelalte clase, că Edi este calificat la faza naţională(mă rog, cel puţin în momentul de faţă, înainte de contestaţii!)
Iată ce înseamnă fericirea unui dascăl: realizările elevilor lui! Sunt un dascăl fericit, dar. Mă bucur nu atât pentru mine, cât pentru sufletele acestea entuziaste, care au muncit pe brânci în ultima săptămână, alături de mine, pentru a recupera ceea ce nu am făcut în perioada cât am fost plecată cu un grant în străinătate. Zeci de ore, poate peste sută chiar, dimineţi în care alungam somnul din pleoapele lor de copii înainte de a intra în programul normal, după amieze chinuitoare, după ore de mate sau de română peste care nu au trecut, căci acuş vine evaluarea naţională, sâmbete şi duminici, sute de întrebări, zeci de exerciţii, sumedenie de variante de eseuri....o muncă de Sisif care, iată, s-a împlinit cu note mari şi cu strălucire în ochii lor obosiţi.
Felicitări, Edi Vasileniuc şi Emi Iavorenciuc! Bravo, băieţii mei minunaţi! Dumnezeu să vă ajute să vă găsiţi calea în lumea asta mare care vă aşteaptă să vă înghită! Sunt sigură însă că, într-un colţ de suflet, veţi păstra sipetul cu comori din istoria neamului şi că veţi fi oameni de nădejde, de care avem atât de mare nevoie.
A, şi să nu credeţi că am uitat: luni facem pozele pe care le lipim peste tot prin şcoală! Am promis. Şi promisiunea dată e datorie curată!
Atunci voi edita şi textul de aici, adăugând pozele voastre.

Până una-alta, aici(Colegiul Tehnic Al.I.Cuza) s-a desfăşurat bătălia băieţilor mei cu încă 45 de elevi din judeţ: încă 7 din Suceava, 9 din Rădăuţi, 8 din Vatra Dornei, 6 de la Câmpulung, 4 de la Baia, 3 de la Vicov, câte 2 de la Fălticeni, Poiana Micului şi Siret şi unul de la Bosanci.