vineri, 31 decembrie 2010

Bilanţ insomniac...

A mai trecut un an peste/pentru şcoala noastră. A fost un an cu de toate, bune şi rele. Bune au fost destule; copiii noştri au obţinut premii pe la o grămadă de competiţii ştiinţifice şi sportive, absolvenţii din vară au intrat la liceele pe care şi le-au dorit, ne-am implicat în numeroase activităţi educaţionale, fie singuri, fie, mai ales, în parteneriat, unii colegi au fost prin Europa, în căutarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea actului educaţional de la clasă, alţii tocmai au obţinut granturi pentru formare individuală în afara ţării,....am putea spune că avem un bilanţ pozitiv şi că am pregătit, întrucâtva, terenul şi pentru roadele anului următor. Şi asta în ciuda faptului că, leneşii leneşilor(doar lucrăm 16 ore pe săptămână, în timp ce alţii se spetesc câte 16 pe zi!!!) şi răii răilor(din pricina noastră e inflaţie, din pricina noastră e dezordine, din pricina noastră, probabil, nu e apă pe Marte) care nu ştiu, nu fac, nu dreg, nu pun umărul, tovarăşi, la căruţa cu prosperitate a patriei!!! Tocmai acum îmi vine în minte povestea aceea cu Moş Ion Roată şi unirea. Finalul poveştii e cam aşa:

"....Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.
— Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.
— Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.
— Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.
— Moş Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai înţeles, de când se face atâta vorbă; să auzim şi noi!
— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire... Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală... Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre... Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.
La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:
— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!...
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum."

La mai bine de 150 de ani de atunci, situaţia e cam aceeaşi, doar personajele diferă. Bolovani avem destui...păreri şi mai destule...chemări la solidaritate cât încape...
Da' măcar pe ţăranii aceia i-au îmbrăcat boierii cu haine noi! Noi, tot rupţi în cur, ca să putem cârpi tunurile mogulilor şi comisioanele bancherilor, suntem. Şi boierul acela a tăcut molcum, când i s-a dovedit că ţăranul nu-i prost. Ăştia însă...au o limbariţă cronică, nemaiostoind să ne "iesplice" cât de bine e pentru noi să ne ghiorţăie maţele, să ne plângă copiii, să ne belească băncile...Nu le-ar muri mulţi înainte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu