duminică, 17 iunie 2018

Gata, s-a mai dus unul....

Sfârșit de an școlar. Al douăzecișitreilea la școala noastră. Când vor fi trecut? Și, mai ales, câți copii au absolvit la noi până acum? Uite o buna temă de cercetare așa, pentru a ne consolida orgoliul, nu? Să știm câți copii au fost ai noștri și, de ce nu, ce s-a ales de ei, unde sunt, ce fac, câte din visuri și-au împlinit?
Până atunci, însă, să ne bucurăm de acest final sărbătorit în sala de sport, în condițiile în care eram sub cod galben de vijeliiș copii, profesori, părinți împreună, punând coronițe de flori pe creștetul unui alt an școlar. Visuri abia ghicite, bucurii împărtășite, gânduri de vacanță, planuri de joacă, proiecte de lectură, recuperarea energiei consumate, călătorii, plimbări, iubiri adolescentine, toate acestea și multe altele amestecate în creuzetul celei mai frumoase părți a unui an școlar: vacanța mare.
Bucurați-vă de ea, copii, dascăli și părinți! Bucurați-vă de zilele de vară, de prieteni, de păsări și flori, de cărările de munte, de valurile mării, de grădinile bunicilor, de mirosul de fân, de poveștile bătrânilor, de tot ceea ce înseamnă viață trăită frumos!
Felicitări șefilor de promoție: Ana Grădinariu, Antonia Macovei, Flavian Burcă și Alexandru Hurjui! Ați fost și rămâneți modele pentru cei ce vin din urmă!
Mulțumiri speciale copiilor care, prin munca lor, scot școala în lumină: olimpicii de la diferite discipline, competitorii de la diverse concursuri școlare, sportivii(handbaliștii gimnaziști sunt campioni naționali!), micii artiști(Antonia, din clasa a VII a D este unul din cei 10 elevi români ale căror desene sunt expuse la sediul ONU din New York într-o expoziție consacrată drepturilor omului), copiii implicați în proiectul Centenar românesc-Curcubeu peste Prut, proiect ce se vrea a reconstrui, în felul nostru, România Mare, etc.
Drum bun, absolventi! Duceți spiritul lui Creangă cât mai departe în timp și spațiu!







Un comentariu: