luni, 22 ianuarie 2024

Cultură la superlativ

Săptămâna trecută, săptămână care a debutat cu Ziua Culturii Naționale, s-au desfășurat numeroase activități prin care, mari și mici, oamenii au încercat să scoată la lumină valori culturale ce au completat constelația universală cu creații românești. Printre acestea, „Spectacolul Cuvintelor - Îmbrățișarea Poeziei cu Teatrul”, activitate ce și-a dorit să apropie pe copii și adolescent de literature, în general, și de poezie în mod special. Această activitate « reprezintă o călătorie creativă în lumea cărților și a lecturii, adresată tinerei generații și vizează stimularea interesului pentru lectură și promovarea culturii cărții cu scopul de a oferi participanților instrumente practice pentru a valoriza și integra lectura în viața de zi cu zi anunță Teatrul Municipal Matei Vișniec, gazda acțiunii, pe site-ul său ».
Din aceeași sursă am mai reținut: „Astfel am lansat în rândul tinerilor provocarea interpretării poeziilor, prin organizarea unui concurs de interpretare, care a avut ca finalitate acordarea unor premii, răsplătind și încurajând talentul, puterea, încrederea în sine și misiunea de a deveni un exemplu pentru generația ascunsă în spatele ecranelor.” Organizatorii și-au dorit să încurajeze talentul, puterea, încrederea în sine și provocându-i să-și asume misiunea de a deveni un exemplu pentru generația „ascunsă în spatele ecranelor”. Au participat numeroși copii și adolescenți,foarte bine pregătiți, ceea ce a făcut destul de dificilă misiunea juriului.
Și de la școala noastră au participat câțiva copii de la clasele primare, îndrumați de învățătorii lor, aducând școlii două valoroase premii. Astfel, au fost pe scena TMMV 2 copii de la clasa pregătitoare B (învățător Ștefania Matei), 2 copii de la clasa a II a B (învățător Cristina Rotaru), 2 copii de la clasa a II a E (învățător Ramona Catargiu), 2 copii de la clasa a III a E (învățător Bogdana Maxim), 2 copii de la clasa a IV a D (învățător Dorina Fărtăiș).
Concursul de recitare s-a desfășurat în data de 17 ianuarie, în sala teatrului și a cuprins trei secțiuni: clase primare, clase gimnaziale și clase liceale Pentru fiecare dintre secțiunile participante la concurs s-au acordat câte 5 premii ]n bani astfel: Premiul I – 1.000 lei, Premiul II – 600 lei, Premiul III – 400 lei, Mențiunea I – 200 lei, Mențiunea II – 200 lei. Și unde mai pui că premiile au fost înmânate de chiar Maestrul Matei Vișniec!!! Și iată și premianții concursului de interpretare poezii Secțiunea „Elevi de școală primară” la care au participat școlăreii noștri Premiul I - Bârleanu Damian, Școala Gimnazială "Ion Creangă" Suceava, clasa a II-a
Premiul II - Boghean Maria, Școala Gimnazială "Ion Creangă" Suceava, clasa a IV-a
Premiul III - Ștefănoaia Claudia, Școala Gimnazială "Nicolae Labiș" Mălini, clasa a IV-a Mențiunea I - Handîc Raul Andrei, Școala Gimnazială "Miron Costin" Suceava, clasa pregătitoare Mențiunea II - Vițega Nicoleta, Școala Gimnazială "Bogdan Vodă" Rădăuți, clasa a IV-a Nu-i așa că sunt minunați? Privindu-i, parcă avem mai multă încredere în ziua de mâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu