joi, 11 ianuarie 2024

Despre handbal, cu bucurie

A început un nou an calendaristic și suntem convinși că toată lumea și-l dorește mai bun, mai echilibrat, mai sigur, un timp în care să avem timp să ne bucurăm de pace în lume, în țară și în suflete, ceea ce nu va fi ușor, dacă luăm în calcul ceea ce se întâmplă în lume și faptul că 2024 ne va ocupa, nouă, adulților, mare parte din timp cu tăvălugul de campanii electorale. Până una-alta, să ne bucurăm de ceea ce ne aduce începutul de an ca încurajare. Eram gata să folosesc cuvântul daruri, dar mi-am dat seama că nu ar fi potrivit, pentru că rezultatele acelea vin în urma unei munci titanice, dublate de ambiție, de voință, de curaj și responsabilitate. Chiar dacă cei care ne-au bucurat acest început de an nu mai sunt elevii școlii noastre, căci au crescut și s-au maturizat, ei rămân tot copiii noștri, cei care au muncit de mici pentru visurile lor, împletind, unii chiar admirabil chiar, pasiunea pentru sport cu realizarea sarcinilor școlare. Copiii aceia bat azi la porțile marii consacrări și merită a-i avea ca modele pentru generațiile ce vin. Așadar, mai întâi, echipa națională de juniori a reușit să se califice la campionatul european din această vară. Din această echipă au făcut parte și Codrin Dascălu și Andrei Rață, absolvenți ai noștri din ultimii ani.
Reprezentativa României a câștigat ediția 2023 a Trofeului Carpați la handbal masculin tineret, turneu desfășurat în weekend în sala „Lascăr Pană” din Baia Mare. Din această echipă națională fac parte și foștii noștri elevi Cătălin Zarițchi, Alexandru Reuț și Bogdan Niculae.
Naționala mare a României, care-l are pe fostul nostru elev Daniel Stanciuc drept coordonator de joc, mezinul echipei, s-a calficat, în urma rezultatelor din Austria, la Campionatul European ce va avea loc în vară. Dani este unul dintre cei mai tehnici jucători care a crescut în pepiniera de la Școala Ion Creangă Suceava, calitățile sale fiind remarcate de timpuriu de selecționerii echipelor naționale.
Mulțumiri pentru muncă și aplauze pentru rezultate se cuvin tânărului profesor de sport Vasile Boca, câștigător al mai multor titluri naționale la nivel de juniori cu grupele de la școala noastră și CSU Suceava, selecționer al naționalei de handbal juniori. Mulțumiri, Vasile, felicitări și rezultate tot mai bune!
Se vede că ridicarea sălii de sport a școlii a produs rezultate frumoase, nu întâmplător școala devenind Centru Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor, înființat în noiembrie 2020. An de an copiii noștri au obținut rezultate meritorii în competițiile școlare, mulți dintre ei devenind, apoi, componenți ai lotului CSU. ”Mi-ar plăcea să apreciați ceea ce aveți și să dați tot ce puteți. Oamenii de aici fac eforturi mari ca voi să puteți să faceți sport de performanță. Aș vrea să vă gândiți la asta și să dați din voi ce e mai bun. Viața de sportiv nu e ușoara, dar e o viață care vă poate da multe satisfacții, fiindcă ai șansa să ai două cariere, iar asta înseamnă împlinire. E important să învățați, ca să fiți pregătiți și de viață de după cariera sportivă”, le-a spus, la inaugurare, Alexandru Dedu (președintele Federației Române de Handbal) tinerilor prezenți în sală la inaugurarea Centrului Olimpic. Faptul că unul dintre aceste centre este la Suceava nu este întâmplător. Este consecința unor zece de ani în care handbalul a confirmat aici. La Suceava, există un lucru care s-a conservat și pe care îl regăsesc și la echipa de seniori de aici: o rigoare tehnico-tactică mult peste alte echipe. Asta înseamnă pregătire multă, înseamnă că profesorii de aici știu ce vor. Sunt foarte bucuros că toți factorii din această regiune sunt alături de noi și vreau să vă asigur că veți avea parte de un partener onest în Federația Română de Handbal”, a adăugat președintele FRH, Alexandru Dedu. Bravo, colegi de la catedra de educație fizică și sport! Să fiți sănătoși și să descoperiți și șlefuiți, în continuare, componente prețioase ale echipelor din varii sporturi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu