Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Socrate
joi, 27 noiembrie 2025
Ziua Europeană a Sportului Școlar la Școala ”Ion Creangă”
În perioada 22-26 septembrie 2025, elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava au aniversat a XI-a ediție a Zilei Europene a Sportului Școlar. Pe parcursul săptămânii 22-26.09.2025 membrii catedrei de educație fizică și sport din școală, împreună cu o parte dintre profesorii diriginți sau profesorii pentru învățământ primar, au organizat mai multe evenimente în cadrul cărora elevii au participat la diverse activități cu specific sportiv, în sala de sport, dar și în aer liber, în curtea și în parcul școlii.
La ediția din acest an au participat un număr de 588 de copii, care au sărbătorit cu bucurie o zi în care exercițiul fizic a fost pus la loc de cinste. Ștafetele, parcursurile aplicative, întrecerile, jocurile sportive sau cele ale copilăriei au adus zâmbetul pe buze tuturor participanților, oferind prilej de relaxare, dar și de depășire a unor limite proprii, de socializare, de colaborare. Activitățile au avut un caracter incluziv, toți copiii prezenți la activități au fost încurajați să participe la joacă și șă execute exercițiile propuse de către cadrele didactice.
În ultima zi din Săptămâna Europeană a Sportului Școlar, ca parte a conceptului european #BeActive, se aniversează această Zi Europeană a Sportului Școlar, iar profesorii implicați în activități au dorit să evidențieze colaborarea dintre școală și cluburile sau asociațiile sportive, aceasta fiind și tema principală a ESSD 2025.
Copiii care au participat la activitățile cu specific sportiv au dat dovadă de curaj, perseverență, stăpânire de sine, disciplină, concentrare, energie și inspirație. Astfel, pentru a marca Ziua Europeană a Sportului Școlar 2025, în școala noastră s-au desfășurat 8 evenimente:
1. ”Mens sana in corpore sano”: ștafete, parcursuri aplicative, jocuri de mișcare, jocuri/discipline sportive (handbal, baschet); (clasele a VII-a B, a V-a C, a V-a B, a IV-a B, precum și clasele pregătitoare A și B), activități organizate de către membrii catedrei de educație fizică (Jijie Alexandrina, Zepciuc Iasmina, Ceobanu Daniel, Boca Vasile, Beligan Ionuț, Vranău Andreea);
2. ”Forza CSU!!”: prietenii noștri de la CSU Suceava, echipa de handbal care reprezintă cu succes orașul Suceava în Liga Zimbrilor, competiția pentru seniori organizată de Federația Română de Handbal, au poposit în ”Ograda lui Creangă” pentru a se juca cu copiii, pentru a-i învăța cum să se împrietenească mai ușor cu mingea de handbal, cum să colaboreze cu ceilalți. Activitatea a fost organizată, în premieră, cu sprijinul Asociației sportive Școlare Obcini, care funcționează în școala noastră. Au fost prezenți în sală elevii claselor a II-a A, II B, II E, II F, II G, V D, I C, I H. (au colaborat cu membrii catedrei de educație fizică prof. Cvasniuc Vasile,
Cîmpan Georgeta, Gabor Brîndușa, Matei Ștefania, Flandorfer Daciana, Seserman Anastasia, Corduș Ana_Maria, Fărtăiș Dorina, Rusu Irina);
3. ”Mișcarea ne aduce bucurie”, la care au participat clasele a III-a B și a IV-a E. Activitatea a fost coordonată de doamnele profesoare Zepciuc Iasmina și Jijie Alexandrina care au pregătit câteva jocuri de mișcare distractive și ștafete;
4. ”Făcând mișcare suntem sănătoși”, activitate care a inclus diverse jocuri cu recuzită viu colorată, care a testat îndemânarea și agilitatea micilor participanți din clasele a II-a C și I E, prin grija doamnelor Dascălu Laura și Lupașcu Loredana;
5. ” Ziua Europeană a Sportului Școlar”: clasa I F (copiii au participat la o lecție de educație fizică, în aer liber, condusă de către doamna prof. înv. primar Podolak Maria);
6. " ESSD 2025", participant: clasa a VIII-a C, profesor coordonator Bleorțu Ligia. Copiii au jucat volei, în aer liber;
7. ”Sport și sănătate”, participant: clasa a II-a D (copiii au participat la diverse ștafete și trasee aplicative). Elevii au fost coordonați de către doamna prof. pentru învățământ primar Dumitrana Liliana;
8. ”Sărbătorim Ziua Europeană a Sportului Școlar”; participant: clasa I C, prof. înv. primar Fărtăiș Dorina; copiii au discutat despre exercițiile fizice și importanța acestora, au cântat și au dansat.
Au mai colaborat Rotaru Cristina, Nistor Alina, Maxim Bogdana, Ștefan Liliana, Isopescu Dorin, Baltaru Daniela, Latiș Felicia, Koteles Ionela, Mihalcea Adriana, Cuțui Camelia, Tcaciuc Narcisa, Martiniuc Elena Luminița (director al Școlii Ion Creangă).
Ne vedem la ediția următoare, ESSD 2026
Prof. Alexandrina Jijie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu